Cât de bine îţi cunoşti copilul?

Ţi se pare că tu şi copilul tău nu mai sunteţi la fel de apropiaţi ca înainte? Te întrebi ce s-a întâmplat şi cum ai putea îndrepta situaţia? Poţi afla singură răspunsul la aceste întrebări… Orice mamă gândeşte că nimeni nu-i poate cunoaşte copilul mai bine ca ea. Există însă momente când această părere se clatină.

Primele semne de independenţă
Copilul mic este total dependent de părinţi, mai ales de mamă – ea este tot timpul în preajma lui, îi cunoaşte cel mai bine gesturile, dorinţele şi preferinţele.

Dar, la vârsta mersului la şcoală, lucrurile încep să se schimbe. Copilul intră într-un mediu diferit; activităţile lui încep să se diversifice, îşi face noi prieteni, iar timpul petrecut alături de părinţi se scurtează.

La 10-12 ani, copilul pare să se îndepărteze de părinţi, manifestându-şi tot mai clar dorinţa de independenţă. Apar tot felul de neînţelegeri între părinţi şi copil, care preferă să-şi petreacă timpul liber cu colegii sau cu prietenii, în timp ce părinţii încep să-şi piardă rolul de confidenţi, având senzaţia că pierd şi controlul asupra propriului copil.

În loc să ne îngrijorăm, ca părinţi trebuie să înţelegem că este o perioadă foarte importantă pentru copil. La această vârstă, el este în plină formare a propriei identităţi; încearcă să se cunoască pe sine, să-şi măsoare posibilităţile şi să se facă remarcat în cadrul grupului de colegi şi prieteni.

Uneori, copilul este refractar la încercarea adultului de a se impune. Cu vârsta, această atitudine devine tot mai frecventă, cu atât mai mult cu cât el intră în perioada pubertăţii, ceea ce atrage o serie de modificări fiziologice şi psihologice, ca şi o oarecare fragilitate emoţională.

Dacă te confrunţi cu situaţii similare, încearcă să afli câteva lucruri noi despre copilul tău!

• Care sunt cei mai buni prieteni ai copilului tău?
• Ce gen de muzică ascultă, care sunt cântăreţii lui preferaţi?
• Ce sporturi preferă?
• Ce mâncăruri îi plac/îi displac?
• Ce emisiuni TV urmăreşte?
• Ce materii preferă?
• Ce cărţi citeşte? Care sunt eroii lui preferaţi?
• Care sunt culorile sau hainele lui favorite?
• Ce parere are despre sine, despre cum arată şi despre propriile aptitudini?
• Ce vrea să devină când va fi adult?

Dacă răspunsurile tale la toate aceste întrebări sunt corecte, îţi cunoşti foarte bine copilul; îi ştii preferinţele, gusturile, prietenii, eşti la curent cu activitatea lui şcolară şi extraşcolară.

Dar, atenţie! Relaţia foarte apropiată dintre tine şi el îi poate afecta independenţa şi îi poate limita posibilitatea de formare corectă a propriei identităţi; când va creşte, îi va fi greu să ia decizii singur.

Acordă-i încrederea ta, chiar dacă, din umbră, vei menţine o supraveghere discretă; fii sigură că, atunci când va avea necazuri, vei fi prima căreia îi va cere sfatul.

Dacă ai răspuns corect doar la cinci-şase din întrebările de mai sus, nu trebuie să te îngrijorezi; nu eşti totuşi un „părinte rău. Comunici bine cu copilul tău şi, totodată, îi oferi libertatea de care are nevoie pentru a se cunoaşte pe sine, dar şi obstacolele de care se poate lovi.

Asta înseamnă că ai încredere în el, în posibilităţile lui şi nu-ţi este teamă să îi încredinţezi unele responsabilităţi, adecvate vârstei. Cu siguranţă, ştii să îl înţelegi şi să îi fii aproape atunci când are nevoie, fără să îl sufoci cu grija ta.

Mai puţin de cinci răspunsuri corecte denotă faptul că te confrunţi cu o reală îndepărtare de propriul copil. E posibil să fi uitat că a crescut, că este într-o perioadă de schimbări intense sau poate eşti prinsă prea mult de profesia ta. Desigur, copilul trebuie să înveţe să se descurce singur, dar, în egală măsură, are nevoie de interesul şi atenţia părintelui.

Încearcă să comunici mai mult cu el, să îi acorzi atenţie; manifestă-ţi dorinţa de a participa la activităţile care îi plac. Arată-i că doreşti cu adevărat să îi cunoşti şi să îi înţelegi prietenii, preferinţele, părerile legate de şcoală sau profesori.

De multe ori, părinţii sunt atât de ocupaţi cu serviciul şi atât de prinşi de grijile zilnice, încât chiar ei sunt cei care contribuie la o oarecare îndepărtare a copilului; uită cum au fost ei la aceeaşi vârstă, nu mai sunt „la curent cu preocupările copilului lor, nu-i mai cunosc preferinţele sau prietenii.

Foto: shutterstock.com