Activitati haioase pentru bebelusul tau

Nu e nimic mai incantator si mai emotionant pentru un parinte decat sa-si auda copilul razand. Vei face aproape orice pentru a obtine acele zambete si sunete dulci de la el.

Iata si cateva modalitati haioase prin care il poti face sa rada entuziasmat, incepand chiar cu varsta de 3 luni.

„Bau! Te vad!

Un obicei clasic, favorit pentru copii este acela de rosti „bau sau „cucu-bau in timp ce tu stai ascuns in spatele unei piese de mobilier, de exemplu, si rostesti cuvantul magic in timp ce lasi sa ti se vada usor chipul de dupa acel obiect. Poti folosi chiar o paturica sau mainile pentru a-ti acoperi fata si apoi s-o eliberezi usor in timp ce rostesti „cucu-bau. Oricare ar fi modalitatea, razi si distreaza-te si tu alaturi de el si succesul e garantat.

Gadilat usor

Nu e niciun secret ca bebelusii tanjesc dupa atingere. Un alt mod de a-l face sa zambeasca este sa-l gadili usor pe burtica sau subrat. Ai grija sa nu-l apesi foarte tare si sa-i creezi disconfort.

Prefa-te ca-l „ciugulesti de maini sau picioare

Tot legat de simtul tactil, multor copii le place ideea de a fi muscati usor de degetele de la manute sau picioruse. Scoate in acest timp si sunete monosilabice (sau care imita animale) si bebelusul va fi incantat. Acest obicei poate fi apreciat de copil chiar si dupa varsta de 2 ani.

Bule plutitoare

Bebelusii mai mari sunt atrasi si de magia minunata a bulelor de sapun. Intrucat el nu poate sufla, o poti face tu, iar cel mic va fi incantat de stralucirea lor si mai ales sa le auda cum pocnesc sau chiar sa le sparga. O sursa de divertisment pentru care bebelusul tau cu siguranta te va iubi.

Miscari prostesti sau chiar exagerate

Cu cat te schimonesti mai mult, cu atat mai bine. Bebelusii au nevoie de atentie si a te schimonosi in fel si chip in fata lor ii va face cu siguranta sa rada cu pofta. Scoate limba, da-ti ochii peste cap, mesteca cu zgomot, prefa-te ca stranuti, ca-i dai un pupic cu zgomot etc. Pe masura ce va creste, va incerca chiar sa te imite, iar tu vei munci din greu pentru a stapani arta fetelor haioase.

Jucarii intersante si colorate

Pentru a-i capta atentia, poti apela la diverse jucarii care emit zgomote haioase. Sau la o papusa, maimutica ori alta jucarie de plus pe care sa o manuiesti in fata lui in timp ce ii dai viata facand-o sa „vorbeasca cu bebe. Cu cat miscarile sunt mai haioase si textele mai amuzante, cu atat el va fi mai entuziasmat.

Avionul

Dupa varsta de 6-8 luni te poti juca cu el ridicandu-l in sus deasupra capului, sustindu-i burtica in incercarea de a imita zborul unui avion. El va adora aceasta pozitie prin care descopera lumea si de la inaltime, si daca in tot acest timp ii vorbesti si-i zambesti, il determini si pe el sa o faca.

Lumini si umbre

Copiilor le place foarte mult sa se joace dand din manute. Asadar, stinge lumina in camera si foloseste-te de o lanterna sau o lampa orientata in asa fel incat sa poti vedea pe perete umbra miscarilor mainilor tale. De exemplu, imaginea proiectata sa imite un caine latrand: tine palma cu degetul mare in sus, iar pentru a misca gura te folosesti de degetul mic. Poti aduce in camera o intreaga gradina zoologica, asta daca ai antrenament. Sau lasa-l pe cel mic sa descopere singur ce poate face cu manutele.

 

Text: Andreea Girtonea
 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton