Inca din copilarie am fost invatati ca boala este ceva rau, de care trebuie sa scapam cat mai repede. “Duca-se pe pustii!” spuneau bunicile noastre despre bolile copilariei. Majoritatea autorilor care au studiat medicina psihosomatica, reusesc sa ne convinga ca paharul este totusi pe jumatate plin, ca boala este in acelasi timp o sansa. Prin
Jill, mama a două fetițe pe cât de superbe pe atât de năzdrăvane, a decis să împărteșească tuturor opinia ei despre venirea celui de-al doilea copil într-o familie. Jill a numit a numit experiența, într-un mod ironic, ca fiind ”Blestemul celui de-al doilea născut”: În cei șapte ani de zile de când sunt mamă, spune
O naștere tare neobișnuită a unor gemeni i-a surprins atât pe părinții copiilor, cât și pe medicii care au asistat aducerea pe lume a micuților. Părinții au fost profund uimiți când au văzut că gemenii lor sunt foarte diferiți ca înfățișare și pentru o scurtă perioadă de timp au crezut că, din greșeală, unul dintre
Un cuplu care deține o companie de suplimente nutritive și care se împotrivește vehemnt vaccinării copiilor este acuzat că și-au lăsat băiețelul să moară de meningită încercând să-l trateze cu remedii naturiste în loc de medicamente. David și Collet Stephan au pledat nevinovați în fața procurorilor care i-au acuzat că nu au asigurat tratamentul copilului
Rețeta de cheesecake fără gelatină și fără coacere este una nemaipomenită, simplu de realizat și delicioasă. Combinația de fructe și brânzeturi este una foarte gustoasă, dar și foarte sănătoasă. Pentru rețeta de cheesecake se pot alege fructe după gust sau posibilitate, nu necesită un tip anume. Dar este bine să se țină cont că fructele
R.A. este o fetita de 11 ani care are probleme de adormire si o stare fizica de rau, fara cauze medicale. Ea prezinta dureri de cap, stare de greata si dureri de stomac. Parintii o descriu ca fiind un copil care isi face griji din orice si care se gandeste “numai la lucrurile rele
Spanacul are multe vitamine, dar, cel mai important, are mult fier. Cu toate acestea, nu toți copiii îl acceptă cu ușurință. Rulada cu spanac este o gustare sau un mic dejun gustos, ușor de făcut și este un preparat atrăgător, fiind destul de colorat. Rețeta este una simplă și destul de rapidă. Ingredientele din umplutură
Allison si-a riscat viata pentru a deveni mama, in timp ce se afla in dializa. Dupa una din cele mai rare tipuri de sarcini din Marea Britanie, proaspata mamica Alison isi priveste cu dragoste fiica Gracie Mae, nascuta prematur. Alison este una din putinele femei din Marea Britanie care a trecut printr-o sarcina in timp
Frumoasa prezentatoare Amalia Enache și-a surprins fanii cu vestea cea mare. Este însărcinată și trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Amalia Enache nu a făcut niciodată un secret din faptul că se visează mamă, iar acum dorința i s-a îndeplinit. Vedeta este însărcinată și, potrivit spuselor sale, emoțiile i-au copleșit și pe ea
In urmatoarele randuri veti putea citit povestea lui David, care este un copil miracol, in cel mai propriu sens al cuvantului. Povestea incredibila a sarcinii Irinei, mamica lui David si a nasterii sale sunt dovada clara ca miracolele exista. Irina a fost de acord sa impartaseasca povestea lor incredibila. Totul avea sa se
Dana Nălbaru, mămică a doi copii, o fetiță de nouă ani, și un băiețel de șapte luni, a explicat foarte frumos, într-o postare emoționantă, de ce a ales să nu angajeze o bonă, chiar dacă asta înseamnă ca ea să facă o mulțime de sacrificii. Dana Nălbaru spune că a decis să explice de ce
Cazurile bebelușilor diagnosticați cu SHU (Sindrom-hemolitic-uremic), trei dintre ele cu adevărat tragice, iar celelalte destul de grave, au provocat o adevărată isterie la nivel național, asta pentru că părinții nu au mai știut ce să creadă și, mai ales, nu mai știau de ce să-și ferească micuții. În acest moment, patru copii cu SHU mai
Părinții unui băiețel din Wisconsin, Statele Unite, au decis să facă publice niște imagini cu adevărat șocante pentru a trage un semnal de alarmă asupra unui pericol din propriile case, pericol pe care puțini dintre noi îl luăm în calcul. Imaginile sunt dure, dar din fericire, copilul a scăpat teafăr, iar acum are 17 ani.
Semnul zodiacal sub care se naște un copil poate spune multe despre personalitatea lui. Desigur, educația și mediul în care trăiește sunt de departe cele mai importante metode de formare ale viitorului adult, dar există și anumite trăsături de caracter cu care se naște. Dintre cele 12 semne ale zodiacului sunt doar câteva ale căror
Clipul de mai jos, având peste șase milioane de vizualizări pe Youtube, este un tribut adus de două adolescente mamei lor, care și-a riscat viața ca să-și salveze cei trei copii. Cele două fete, Chloe și Annie au vrut să împărtășească lumii întregi povestea impresionantă ce dovedește încă o dată până unde poate merge dragostea unei
Deși suferă de o boală rară foarte periculoasă, Nicoleta Vaia din București și-a dorit foarte mult un copil. Are un băiețel perfect, pe care l-a adus pe lume acum cinci ani, după 117 ore de travaliu și o cezariană ”pe viu” – boala ei nu îi permite să facă anestezie. Nicoleta s-a luptat toată viața
Vedetele de la Hollywood, viitoare mămici, au strălucit pe covorul roșu la cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar 2016. Unele dintre ele aflate chiar în ultimul trimestru de sarcină au purtat rochii care să le avantajeze în cadrul ceremoniei de la Dolby Theatre, din Los Angeles, care a avut loc noaptea trecută. Chrissy Teigen,
Copiii sunt toți carismatici, inideferent de senmul zodiacal sub care s-au născut. Copiii sunt adorabili, plini de viață și te uimesc mereu atât prin inteligența lor, dar și pentru felul cum reușesc de fiecare dată să se facă plăcuți, să stârnească zâmbete și voie bună în jurul lor. Dincolo de faptul că toți copiii au
Cui nu-i place orezul cu lapte? Fie că este vorba despre copii, fie că este vorba despre adulți, orezul cu lapte, aromat cu puțină vanilie sau scorțișoară este pe placul tuturor. Dacă vrem însă o rețetă în care să îmbinăm două dintre cele mai apreciate gusturi ale copilăriei, adică mărul copt și orezul cu lapte,
Imaginile cu o mamă care își strânge pentru prima dată nou-născutul prematur la piept a emoționat milioane de oameni din lumea întreagă. Clipul cu mămica a fost văzut de peste șapte milioane de oameni și comentat de peste 10 milioane de persoane în decurs de numai o săptămână de când a fost postat pe Facebook.