Mulți vorbim despre inteligența emoțională dar puțini o putem defini în două fraze scurte care să ne poată ajuta să o aplicăm în viața de zi cu zi. Practic, inteligența emoțională, reprezintă capacitatea mea de a înțelege emoțiile persoanei aflate în fața mea și de a-mi ajusta comportamentul în funcție de ceea ce văd; și,
Schimbatul scutecelor este una dintre cele mai importante operațiuni de rutină atunci când ai un bebeluș. Dacă nu oferi suficientă atenție acestui proces, riști ca cel mic să dezvolte infecții sau iritații ale pielii. De aceea, e important ca, indiferent cât de grăbită ești, să ții cont de următoarele sfaturi, care pot face schimbatul scutecelor
Botezul este prima petrecerea a copilului tau si unul dintre cele mai importante evenimente pentru tine ca parinte. Acesta reuneste cu siguranta momente de care iti vei aminti cu drag si emotie peste ani si ani. Asadar, pentru un eveniment desavarsit echipa Jubile The Ballroom iti impartaseste din experienta sa care sunt aspectele de care
În ultima vreme am auzit de mai multe ori de posibilitatea de a închiria produse și echipamente pentru cei mici. Rent4Baby, o firmă din București, devine din ce în ce mai cunoscută în rândul tinerilor părinți, oferind spre închiriere o mulțime de produse. Ce este totuși în spatele acestei idei și de ce să fie
Cu siguranta electrocasnicele sunt indispensabile oricarei persoane modern. Ne este extrem de greu sa ne imaginam cum ar fi sa traim la -20 de grade Celsius fara sa avem o sursa de incalzire sau la 40 de grade fara aer conditionat, un frigider sau cel putin un ventilator. Din fericire pentru noi, pe piata exista
Cum îi putem ține ocupați și veseli pe cei mici pe durata verii? Avem pentru tine o listă cu activități de vară îndrăgite de copiii și benefice pentru dezvoltarea lor. „A venit vacanța/ Cu trenul din Franța!” e refrenul copilăriei noastre. Dintotdeauna, vacanța de vară e un mare motiv de bucurie pentru copii: trei luni
Fie că abia face primii pași, fie că deja se dovedește un alergător sprinten, atunci când mergi la plimbare cu cel mic, puteți să vă distrați pe cinste. La bordul unei mașinuțe, cu sau fără pedale, el își va imagina o mulțime de scenarii, că demareză într-un circuit de curse, că străbate un traseu prin
Mămicile celebre din România şi-au luat câteva ore libere, joi seară, pentru a participa la petrecerea Viva! 16 ani. Revista Viva! a sărbătorit 16 ani de la apariţia primului număr, ocazie de a invita vedetele din România la o petrecere de vis care a avut loc la palatul Mogoşoaia. Au răspuns invitaţiei şi cele mai
Halloween-ul, sarbatoarea de peste ocean, a ajuns si la noi de cativa ani. Si iata inca un prilej de distractie si de amuzament pentru prichindei, dar si pentru parintii care le aleg cele mai haioase costumase. Sa fim seriosi: cine nu profita de orice ocazie pentru a se mai distra putin? Chiar daca aceasta
Stim cat de important este mediul in care un copil isi petrece timpul. Iar decorarea camerei celui mic este o adevarata provocare pentru parinti. Ne-am gandit sa le dam o mana de ajutor si sa le prezentam stickerele decorative de la Babygraphics. Pe Babygraphics, site-ul cu cele mai frumoase creatii romanesti, despre care v-am
Are 16 ani, este româncă și este noua vedetă Disney. Oana Gregory, românca născută în Negrești-Oaș și mutată în Los Angeles împreună cu familia, pentru a urma o carieră în actorie, interpretează rolul Amandei Bernstein în comedia live-action „Crash & Bernstein”, difuzată de Disney Channel. Oana nu este la prima ei apariție Disney – Oana
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, alături de Compania de teatru Lupeto, vă invită duminică, 24 august 2014, începând cu ora 11.00, în grădina de vară a Muzeului „Antipa” la spectacolul de teatru „Punguța cu doi bani”. Spectacolul de teatru „Punguța cu doi bani” face parte din proiectul educațional, interdisciplinar, ZooMonetar –
Bufnițe, indieni, rechini, corăbii – o mulțime de personaje prind viață când mâinile îndemânatice le sculptează din pepene. Profită și tu de fructul vedetă al verii și hrănește-ți (și) imaginația. Te încumeți să faci o operă de artă de vară? Uite cele mai cool sculpturi din pepene – pe tine care te inspiră? Vezi
Petrecerea Verii începe zilnic de la 8:00 numai la Disney Junior! Începe ziua cu voie bună alături de personajele preferate de la Disney Junior! Personajele preferate ale copilului tău, Doctorița Plușica, Mickey Mouse, Jake, Callie, Sofia, Henry Dragomonstru, Calimero și Julius Junior te așteaptă cu noi aventuri și activități distractive. Urmareste Disney Junior în fiecare
Momentul in care bebelusul tau rosteste primul cuvant este magic. Stim cat de mult se entuziasmeaza intreaga familie si cum asteapta cu sufletul la gura urmatoarele cuvinte. Dar ce ne facem cand acesta mai creste putin si trebuie sa il invatam alfabetul, litera cu litera? O idee buna este aceea a literelor textile, pe
Weekendul acesta aduce premiera unui nou serial minunat la Disney Channel. Nu-i vina mea este o comedie care spune povestea încurcăturilor ce apar în viaţa a cinci adolescenţi: doi gemeni foarte competitivi și cei mai buni trei prieteni ai lor. Fiecare episod din serialul Nu-i vina mea debutează în functul final al unei noi situaţii
Dacă nu ați ajuns zilele acestea la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, trebuie să o faceți! Până pe 31 august este deschisă expoziția de fluturi tropicali vii – „Lumea fluturilor”. În cadrul acestei expoziții pot fi admirate exemplare aparținând unor specii spectaculoase de fluturi tropicali, din cele mai diverse zone de pe glob:
E ultima zi de şcoală şi toate gândurile fug spre vacanţă: aventurile aşteaptă să fie descoperite, poveştile se pregătesc să prindă viaţă. Vineri, pe 20 iunie, de la ora 18:00, ShortsUP şi Cinema City prezintă Aventuri Animate. Filme scurte pentru familii isteţe, un program de scurt metraje premiate, conceput special pentru copiii cu vârste între
Are 101 jucării și tot auzi refrenul ”mami, mă plictisesc”. Dacă i-ai luat jocurile de psp sau ai închis televizorul, copilul tău este complet dezorientat și nefericit că nu are cu ce să se joace. Uite câteva idei de jocuri anti-plictiseală, foarte puțin costisitoare, distractive și educative. Popice din sticle Transforma sticlele goale de
În luna dedicată copiilor, Băneasa Shopping City se transformă într-un adevărat univers al distracției pentru cei mici: întâlniri cu vedetele preferate – de la Sore la personaje Disney, un meci de baschet ca în „Space Jam” și cele mai fascinante experiențe educative. Pe 31 mai, în premieră europeană, 4 dintre cele mai iubite personaje Disney