(P) Iubirea se învață prin joacă

Mulți vorbim despre inteligența emoțională dar puțini o putem defini în două fraze scurte care să ne poată ajuta să o aplicăm în viața de zi cu zi. Practic, inteligența emoțională, reprezintă capacitatea mea de a înțelege emoțiile persoanei aflate în fața mea și de a-mi ajusta comportamentul în funcție de ceea ce văd; și, în același timp, înseamnă să îmi înțeleg emoțiile și sentimentele și să mi le exprim într-un fel social acceptabil. Greu? Poate. Pentru ca nu prea ne învață nimeni nici cum e să mă înțeleg pe mine nici cum e să fiu atent la persoanele pe care le întâlnesc, să mă opresc din viteza cu care las să mi se deruleze viața pentru a le înțelege și pentru a alege să mă comport în funcție de nevoile celuilat.

O veste foarte bună în ceea ce privește această capacitate a noastră numită inteligența emoțională este că ea poate fi dobândită (atunci când lipsește cu desăvârșire) dar poate fi și dezvoltată pe tot parcursul vieții în comparație cu IQ-ul (coeficientul de inteligență) pe care nu îl putem influența ba, mai rău, mai pierdem câte ceva, pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Ce trebuie să fac pentru a-mi dezvolta inteligența emoțională? Să învăț să fiu atent la nevoile celorlalți adică să îmi dezvolt capacitatea mea de a fi empatic, să învăț să simt „ca și cum aș fi în papucii celuilalt'. Pentru că, înțelegând cum se simte celălalt, voi putea atât să îi fiu de folos (măcar printr-un comportament adecvat situației) cât și să mă feresc în a intra într-o situație nefavorabilă. [Cred că vi s-a întâmplat să nu vă dați seama că persoana din fața voastră este nervoasă/supărată/deprimată și – ignorând orice semne prevestitoare – ați intrat în plină… furtună care nu vă apaținea și ați ieșit mai „șifonați' decât v-ați fi dorit.]

Cum îi putem ajuta pe copiii noștri să ajungă la această „performanță'? Creându-le cadrul potrivit unde să poată experimenta ce înseamnă să își îndrepte atenția spre altceva decât propriile nevoi. Dându-le posibilitatea de a se juca într-un fel care să echivaleze cu ceea ce unii numesc dezvoltare personală. Prin jocul cu o păpușă care are nevoi pe care este obligat să le înțeleagă și să le satisfacă, copilul va învăța in vitro ceea ce va trebui să aplice in vivo. Va putea să aplice ceea ce a văzut la voi, mamele, că înseamnă să ai grijă de cineva, ce înseamnă să îți pese și să te porți cu considerație față de nevoile altcuiva. Se va „antrena' astfel pentru un rol care, cel mai probabil, îl va juca în viața sa de adult și până atunci va putea să își dezvolte coeficientul de inteligență emoțională pe care îl va putea folosi în raport cu orice om cu care se va întâlni.

Și pentru că știu că orice părinte este în căutarea jocurilor și jucăriilor potrivite pentru cei mici, vă pot face și o recomandare în acest sens: păpușa Baby Alive. Aceasta nu este doar simpatică și extrem de frumoasă, ci le oferă copiilor tocmai acel element care să impulsioneze dezvoltarea inteligenței emoționale: interacțiunea. Datorită faptului că păpușa Baby Alive vorbește cu „mama' sau cu „tata', mulțumindu-i sau cerându-i de mâncare, ori pentru că ei trebuie să îi fie schimbat scutecelul după fiecare masă, copilul are ocazia să învețe, prin joacă, ce înseamnă iubirea și grija pentru cei din jur.

În concluzie, jocul este un element cheie în dezvoltarea copilului, fiind unul dintre modurile în care învață cu cea mai mare ușurință despre viață și despre comportamentul în societate. Este adevărat, cei mici învață multe din ceea ce văd că se petrece în jur, însă jocul reprezintă un mod prin care își pot însuși o serie de comportamente și atitudini. Așadar, nu îmi rămâne decât să vă urez spor la joacă, alături de cei mici!

Autor

Psiholog Ligia Moise