Părinții se îngrijorează imediat ce zăresc un grad în plus pe termometru. Deși febra este un semn bun – că organismul reacționează în fața unor agresori – ea trebuie urmărită în următoarele situații, când poate fi periculoasă: Dacă cel mic este nou-născut și are temperatură mai mare de 37,7 grade Celsius. Dacă
Gata, totul a decurs cum trebuie, ai născut un bebeluş sănătos, ai ieşit din maternitate şi ai ajuns acasă cu nou-născutul. Deşi ştii teoria pe de rost, va fi aproape imposibil să nu faci şi greşeli în primele luni de viaţă alături de micuţul tău. Conform pediatrilor, iată care sunt cele mai frecvente 5 greşeli
În prima lună de viaţă, părinţii pot fi alarmaţi de culoarea galben-portocalie a pielii micuţului. Această coloraţie este icterul – rezultatul adaptării la viaţa extra-uterină. De obicei, apare la două-trei zile de viaţă şi dispare în aproximativ două săptămâni. Dacă icterul apare în prima zi de viaţă, poate fi necesară fototerapia – expunerea pielii la radiaţia
Ai avut la dispozitie noua luni ca sa te inforÂmezi, sa citesti tot ce-ti cade in mana si sa intri pe toate forumurile despre copii. Si totusi, cat de multe stii despre bebelusul tau?
Febra reprezinta un semn ca organismul lupta impotriva unei infectii, insa nu este, in sine, periculoasa, cu exceptia cazurilor in care depaseste 40 de grade C, ne linistesc medicii.
Metodele de prim ajutor in cazul bebelusilor sunt vitale pentru orice parinte responsabil, deoarece copiii sunt predispusi la tot felul de accidente, de la inec prin inghitirea de obiecte straine, la arsuri sau intoxicatii.
Calmeaza durerea si reduce febra.
Nurofen pentru copii cu aroma de capsuni actioneaza eficient impotriva durerii si a febrei.
Este bun tratamentul pe care l-a primit fetita mea de 2 ani si 11 luni pentru otita bilaterala? Klacid, Nurofen, Otocalm, Ophtamesone. Simptomele au fost: febra (38,5), secretii nazale abundente, dureri de urechi.
Obiceiuri sanatoase, semnale de alarma, masuri de prudenta in imprejurari riscante. In urmatoarele pagini, le vei gasi reunite intr-un ghid care sa te ajute sa iti tii nou-nascutul sau copilul de pana la patru ani in siguranta, departe de pericolele cele mai frecvente.
Fetita mea de 1 an si 11 luni raceste foarte des. Face febra mare, ii scade foarte greu, iar in luna noiembrie mi-a facut 2 convulsii febrile. Va rog sa imi raspundeti daca aceste convulsii mai pot aparea si daca sunt riscante. Ce este de facut?
Febra nu-i da pace copilului tau? E timpul sa iei masuri! Paracetamol este indicat in combaterea simptomatica a febrei usoare si in tratamentul durerilor de intensitate medie. Sintocalmin este recomandat in cazul durerii de etiologie diversa, mai ales de origine spastica, si al febrei care nu cedeaza la alte antipiretice. Indicat in special pentru efectul
Copilul tau are febra si nu stii cum sa-l ajuti sa-i scada temperatura? In primul rand, ia aminte ce sa nu faci! Un copil cu febra mare nu trebuie udat cu buretele sau imbaiat in apa calduta, caci temperatura ii poate scadea prea mult, ducand la frisoane si la un nou acces de febra. Lasa-i
Varicela, pojarul, oreionul si rubeola sunt boli virale care apar in copilarie. Din fericire, campaniile de vaccinare au facut ca aceste afectiuni sa fie astazi mult mai putin raspandite decat in trecut. Iata care ar fi principalele simptome: febra, pete rosii pe piele si inflamarea ganglionilor limfatici. Daca suspectezi o asemenea infectie, apeleaza la medic