Actrița Daniela Nane a conceput un nou curs de actorie pentru copii. El se adresează celor de 4-5 ani și are ca ingrediente principale păpuși și marionete. În cadrul cursurilor de actorie, cei mici îşi folosesc din plin şi îşi dezvoltă simţul de observaţie, logica, memoria, concentrarea şi discernământul, spune actrița teatrului Bulandra, ea însăși mamă.
Multe cupluri consideră că despărțirea lor este un subiect al lor, al adulților, dar cel mai afectat în cazul unui divorț este, de fapt, copilul. În timp ce, în teorie, măcar, adulții pot gestiona mai bine această schimbare, pe care cel puțin unul din cuplu o dorește, un copil este pus în fața faptului împlinit.
Încă din burtica mamei lor, de pe la trei-patru luni de viață intrauterină, copiii visează. După naștere, copilul visează din ce în ce mai puțin. Unele vise sunt neplăcute, cu încărcătură afectivă negativă, copilul plânge în somn, poate fi mai agitat. Uneori își amintește ce a visat, alteori nu. De ce? Visele au
Regurgitează sau vomită? Ia suficient în greutate? E normal să tușească? Ar trebui să-l trezesc pentru masă? Mândră, dar foarte obosită, mămica începătoare își pune o mulțime de astfel de întrebări. Oricât de multe ar fi citit înainte de naștere, oricât de tare încearcă să o liniștească soțul, rudele și prietenii, intră des în panică
Din ce în ce mai multe familii destrămate lasă copiii implicați în războaiele dintre mami și tati și în confruntările cu mama vitregă – personajul negativ, chiar dacă nu are, de fapt, vreo legătură cu ruptura dintre părinți. Dacă ești în postura de mamă vitregă, iată câteva lucruri pe care nu ai dreptul să le
Kraft Foods România, parte a Mondelēz International, lansează gama de biscuiți Grany. Noile produse conţin 100% ingrediente de origine naturală şi sunt disponibile în 3 variante: original, nucă de cocos şi cacao. Biscuiţii Grany, din cereale aurii, cu miere delicioasă şi alte ingrediente, toate de origine naturală, reprezintă o gustare perfectă pentru momentele plăcute de
Coana Chirița se întoarce din excursia în Europa, iar prima oprire este la Grand Cinema Digiplex. Copiii care iubesc teatrul au prilejul de a face cunoștință cu renumitul personaj al literaturii române, Coana Chirița. Pentru a-i cunoaște povestea, cei mici sunt invitați sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 11:00, la cinematograful Grand Cinema Digiplex din
Minimax te invită la concurs! Trimite-ne pe [email protected] un desen cu unul dintre cele 4 personaje principale de la Minimax (Mini, Max, Cuțulache și Pisicuța) și poți câștiga unul dintre cele 4 seturi de premii puse în joc (ramă foto, trusă pentru desen și kit de plastilină). Juriul Minimax va alege cele mai reușite desene,
Industria de frumusețe manevrează bugete mai mari decât PIB-urile unor (multor) țări, și sute de mii de pagini de reviste sunt pline de sfaturi pe teme legate de frumusețe, cosmetică și stil de viață. Dacă ai întreba un editor de beauty ce secrete a aflat în anii de când lucrează în industrie (și ți-ar răspunde
Penelope Cruz, Halle Berry, Fergie, Evan Rachel Wood, Channing Tatum, Alex Baldwin și Jessica Simpson sunt doar câteva dintre vedetele care devin părinți în acest an. Fergie habar nu are cum se va descurca în postura de mamă – a mărturisit într-o emisiune de televiziune. Mai are totuși timp să se pregătească – băiețelul
48% dintre părinți își pedepsesc fizic copiii. Mamele sunt în proportie de 85% responsabile și cu pedepsele, și cu laudele în familie – releva acum câțiva ani un studiu Unicef România. Despre abuzul emoțional însă, sunt făcute prea puține studii… Deși, surprinzător, abuzul emoțional poate avea, pe termen lung, efecte negative mai mari decât cele
Dragostea durează 3 ani – spune o teorie care a devenit și mai faimoasă după ce a dat numele unei (de altfel foarte) savuroase cărți. Realitatea demonstrează că mult mai devreme de împlinirea celor 3 ani, tentațiile apar pentru unul sau altul dintre partenerii unui cuplu. Rutina, facturile restante și toate problemele domestice,
Părinții copiilor care au trecut printr-o gripă sau un episod de otită îți pot spune că, în afară de suferința celui mic, care i-a dat peste cap, au avut o problemă la fel de mare: cum să-i administreze medicamentele. Toți copiii care nu au împlinit trei ani au un talent deosebit să refuze să ia
În jurul vârstei de 2-3 ani, copiii încep să-și pună întrebări despre viață, cuplu, căsnicie și altele. Pentru că are la îndemână cea mai bună opțiune posibilă, băiatul decretează: “Eu o să mă însor cu mami“, iar domnișoara spune clipind nevinovată “eu mă casătoresc cu tati!“. După ce încetează hohotele de râs ale adulților la
Cântăreața, care se află zilele acestea în plin turneu de promovare a albumului său The Truth about love profită de ocazie pentru a-i prezenta lumea micuței Willow. După ce zilele trecute fetița lui Pink și a lui Carey Hart a făcut cunoștință cu delicioasa bucătărie pariziană, ieri, Willow a fost plimbată prin Amsterdam cu doar
Asociațiile Ro Club Maraton și EMOVERE îi invită, cu mic, cu mare, pe toți cei dornici de mișcare în aer liber la o nouă ediție a Crosurilor pentru copii și părinți Campionii Sănătății. Întrecerile vor avea loc în dimineața zilei de 27 aprilie 2013, la ora 11.00, în parcul Al.Ioan Cuza din București. La întreceri