Părinții din Statele Unite ale Americii se confruntă, de la începutul lunii mai, cu o criză a laptelui praf pentru bebeluși, produsul fiind indisponibil în magazine și foarte greu de achiziționat. Potrivit presei internaționale, situația a fost cauzată de problemele legate de pandemia de COVID-19, dar și de închiderea principalei fabrici producătoare de formulă pentru
Dacă există un lucru care mi-ar putea face viaţa de mamă mai uşoară (în afară de un pui de somn în timpul zilei), acesta ar fi să scap de sentimentul de vinovăţie. Să nu mă mai simt vinovată de tot ce se întâmplă cu şi în jurul copilului meu – genunchi juliţi, răceală, lipsa poftei
Sa cresti un bebelus in stil vegetarian este o provocare, dar nu este imposibil.
Mama, soacra sau mătuşile ţi-au spus că în ziua de astăzi e mult mai uşor să creşti un copil decât pe vremea lor? Vei descoperi că există un sâmbure de adevăr în vorbele lor… De când mă ştiu mi-a plăcut să aflu cât mai multe întâmplări din copilăria mea: ce fel de copil eram, ce
La nastere, toti neuronii pe care creierul copilului tau ii va avea de-a lungul vietii, exista deja. Totusi, creierul lui continua sa se dezvolte pâna la 2 ani, de aceea trebuie sa i se asigure o nutritie echilibrata si sa fie stimulat cât mai mult.
Pana in luna aprilie, la fiecare formula de lapte Aptamil Junior 1+ sau Aptamil Junior 2+ cumparata din farmaciile participante ai sansa de a castiga unul din premiile Aptamil: 15 x Aptamil Junior pentru an 150 x Aptamil Junior pentru o luna Pentru cel mai bun start in viata si un sistem imunitar sanatos*, ofera-i
Statutul de parinte v-a deschis un intreg univers de preocupari, iar in varful listei se situeaza protectia si dezvoltarea sanatoasa a copilului dumneavoastra.
In primii ani din viata, grija pentru copilul dumneavoastra se indrepta catre o buna dezvoltare a sistemului sau imunitar, ce poate fi influentat de diversi factori, precum alimentatie, igiena, orarul de somn.
Am un baietel de 1 an si 9 luni, 14 kg greutate. Am vrut sa renunt la laptele praf si am incercat cu lapte UHT la cutie diferite marci, cu 3,5%grasime. De fiecare data am introdus laptele treptat o masura lapte la cutie, restul lapte praf. De fiecare data ii ieseau bubite mari si rosii si trebuia sa renunt. Pediatra ne-a dat Zyrtec timp de 6 saptamani. As dori sa stiu daca este o alta modalitate de a introduce laptele de vaca fara a mai face aceste alergii. Multumim.
Niciun subiect de conversatie intre mamicile incepatoare nu este mai interesant decat meniul bebelusului. Cati copii, atatea situatii si cate mame, atatea pareri.
Uneori, din motive personale sau medicale, mamicile sunt in situatia de a renunta la alimentatia la san.
Special conceput pentru el, laptele matern este cel mai bun aliment pe care natura si tu l-ati fi putut gati.