Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că elevii care au încheiat examenele naționale, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul, cu media 10 vor primi stimulente financiare pentru performanța de a avea „10 pe linie”. Conform unei Hotărâri aprobate de Guvern , 892 de absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10 la examenul de evaluare
Ordonanţa de Urgenţă care vine în sprijinul părinţilor care vor îşi duce copiii la şcoală din septembrie fost adoptată o de Guvernul României. Potrivit acesteia, părinţii salariaţi vor primi zile libere plătite dacă şcolile se închid din cauza COVID-19. Documentul care urmează să apară în Monitorul Oficial stabileşte că unul dintre părinţii copilului care nu
Potrivit secretarului de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu, peste două săptămâni, pe 7 septembrie, direcțiile de sănătate publică vor anunța datele epidemiologice în funcție de care școlile se vor putea înscrie într-unul din cele trei scenarii: verde, galben sau roșu. Scenariul verde presupune ca toți copiii vor merge la școală, cel galben presupune educație
Doi copii au murit după ce au mâncat struguri stropiţi cu substanţe toxice. Se pare că mama, o femeie de 24 de ani din comuna ieşeană Coarnele Capre, le-a oferit micuţilor fructele culese chiar din grădina proprie fără să le spele. Îmediat după ce au mâncat strugurii, copiii au început să se simtă rău, așadar
Potrivit unui studiu desfăşurat în două spitale din Massachusetts, SUA, copiii pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19. Oamenii de știința cred că tinerii ar putea fi purtători „ascunși” ai virusului pandemic. „M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele
Odată cu începerea noului an școlar, copiii vor fi nevoiți să poarte măști în timpul cursurilor pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. Iar tot mai mulți părinți se întreabă cum va fi posibil ca lucrul acesta să fie pus în practică. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizației Mondiale a Sănătății, a spus că măștile
Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui, prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă şi de efectele generate de acestea, probele de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat cu echivalarea mediilor. Proiecul de legea fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Citește și: Cei mici vor putea merge la after-school cu tichete
Ministerul Educaţiei va emite bonuri valorice care vor acoperi integral sau doar parţial cheltuielile pentru after-school atât în învăţământul de stat, cât și în cel privat. Legea a fost votată de senat, cameră decizională, şi urmează să fie promulgată de preşedinte. Tichetele valorice se acordă preşcolarilor şi eleviilor de până în clasa a IV-a pe
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, va propune Guvernului o creştere a alocaţiilor pentru copii. Ministrul spune că promisiunile de dublare fără o sursă de finanţare nu sunt responsabile. Citește și: Alocații copii 2020. Tot ce trebuie să știi despre alocația copilului tău „PNL a crescut alocaţiile. Nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi
Ministerul Educației are în vedere trei scenarii pentru reluarea cursurilor din această toamnă. Ministrul Educației, Monica Anisie, susține că revenirea la școală, în sălile de clasă, trebuie să se facă atunci când elevii se vor simți în siguranță. „În spațiul public au fost menționate aceste scenarii. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic
În statul american Texas, peste 80 de nou-născuţi s-au infectat cu noul coronavirus, iar autoritățile sunt ingrijorate deoarece nu știu detalii despre modul în care sugarii au luat virusul pandemic. Autoritățile din domeniul sanitar trag un semnal de alarmă și fac apel către populație să respecte măsurile de prevenție a infectării cu SARS-CoV-2. Citește și: Studiu:
Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii din Coreea de Sud, copiii cu vârste de peste zece ani pot transmite noul coronavirus la fel de mult ca adulţii. Cercetătorii de la Centrul sud-coreean pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecțioase au monitorizat 59.073 de persoane care au avut contacte cu 5.706 de pacienţi infectați cu noul coronavirus, în
Caz șocant în Constanța. Un copil de un an şi jumătate a fost abandonat de tatăl lui într-un cărucior, în parcarea unui magazin. Incidentul a avut loc marţi seara, când poliţiştii au fost sesizaţi de agentul de pază al magazinului cu privire la faptul că a găsit un copil în vârstă de aproximativ 2 ani,
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a făcut cu o serie de noi precizări în contextul informaţiilor inexacte vehiculate în spaţiul public cu privire la măsurile de sprijin destinate familiilor afectate de COVID-19. Potrivit acestor precizări, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) pot oferi ocrotire temporară
Un nou raport al organizaţiei caritabile „Salvaţi copiii” arată că, din cauza pandemiei, zece milioane de copii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată la şcoală. Potrivit raportului, pentru prima dată în istoria omenirii, o întreagă generaţie de copii la nivel mondial şi-a întrerupt educaţia. Astfel, din cauza măsurilor adoptate pe fondul pandemiei de
De la începutul epidemiei de coronavirus în România, 66 de copii, cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani, au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași. Citește și: Primul bebeluș născut cu coronavirus din România „Ideea aceasta, că populația tânără nu este afectată, este un mit. În spitalul nostru am îngrijit
Zeci de enoriași au participat miercuri seara la o slujbă, în mânăstirea „Acoperamantul Maicii Domnului” din Gheorghiteni, Dorna-Arini, județul Suceava. Eveniment a fost transmis live, iar din filmarea se poate observa că nu se respectă normele de prevenire a infectarii cu noul coronavirus. La slujba, care a durat trei ore și care a fost oficiata
Polițiștii și procurorii DIICOT din Timișoara au făcut mai multe percheziții într-un caz șocant. Membrii unui grup infracțional sunt cercetați pentru trafic de minori și act sexual cu un minor. DIICOT Timișoara a anunțat printr-un comunicat de presă că, începând din februarie 2018, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat cu preocupări pe
România are aproape un sfert dintre mamele minore din Uniunea Europeană, conform unei cercetări a organizaţiei Salvaţi Copiii. „Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, ţară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre: datele Eurostat arată că numai în 2018, 8.621 de fete
O fetiță din Gorj a suferit un șoc după ce a văzut că a luat nota 6 la proba de Matematică la Evaluarea Națională. Părinții au fost nevoiți să-i de calmante și s-au speriat foarte tare că face semipareză. Eleva este una dintre cei doi elevi din Gorj ale căror lucrări la matematică au fost