Accesul nou născuților prematur la tratament a scăzut dramatic din cauza pandemiei

În România au loc din ce în ce mai multe nașteri premature care, potrivit medicilor, ar avea legătură cu pandemia de COVID-19.

De la începutul pandemiei, din luna martie și până în prezent, în România, 1 din 16 copii s-a născut prematur.

„Avem în fiecare zi un raport de aproape 1 la 1 de copii normo-ponderali și copii de terapie și prematuri. Numărul de transferuri din alte maternități anul acesta a fost mai mare decât cel de anul trecut. Am doar 4 saloane de terapie intensivă, dar din partea de terapie intensivă a trebuit să alocăm spațiu pentru izolarea pacienților suspecți sau COVID pozitiv. Deci cumva a trebuit să reducem capacitatea de îngrijire”, a explicat Dr. Adriana Dan, Spitalul Universitar de Urgență București, potrivit digi24.ro.

Citește și: Un bebeluș de patru luni a decedat de COVID-19

Medicii spun că malformațiile cardiace sunt cele mai întâlnite afecțiuni ale micuților.

„Se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformații cardiace anual. Evident, capaciatea sistemului de a-i diagnostica la timp și a-i trata este limitată. În primul rând nu există o rețea de cardiologie pediatrică și aici când spun o rețea, mă refer la fiecare spital județean pentru că există neonatologii în fiecare județ unde se nasc copii cu suspiciuni de malformații”, a spus Horațiu Suciu, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

Tot pe fondul pandemiei, ministerul Sănătății a blocat fondurile destinate programelor de sănătate dedicate prematurilor, iar acest lucru va duce, inevitabil, la creșterea mortalității infantile.

„Noi ca program de terapie intensivă de nou-născuți primim mult mai puțin față de secția de terapie intensivă de adulți. Pacienții noștri sunt mai mici, e adevărat, dar consumabilele unui ventilator, unui incubator, unui monitor toate sunt de fapt același lucru”, a mai spus dr. Adriana Dan.

sursa foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton