Un bebeluș de origine română, născut perfect sănătos într-un spital din Valencia, Spania, s-a întors în stare gravă la spital după doar nouă zile. Micuțul Petru s-ar fi infectat cu noul coronavirus de la fratele său mai mare, care era asimptomatic. După 70 de zile de îngrijiri, Petru a învins lupta împotriva virusului pandemic și
Alexandra Kinova, o tânără de 23 de ani, din Cehia, a născut cvintupli concepuți pe cale naturală, o premieră în țara sa. Alexandra a primit inițial vestea în luna martie ca va avea gemeni, dar mare i-a fost surpriza când doctorii i-au spus, o lună mai târziu, că va aduce pe lume nu doi, ci
Caz incredibil în Statele Unite ale Americii. O femeie, însărcinată cu gemeni, a rămas însărcinată cu încă un copil. Femeia și-a făcut publică povestea pe rețelele de socializare, pe contul său de TicTok. „Primii doi bebeluși sunt mai mari decât al treilea cu 10, respectiv 11 zile. Așa mi-am dat seama că este vorba despre
La 7 ani și jumătate, Renata, fiica prezentatoarei de la Prima TV, Livia Graur, a dat dovadă de multă maturitate când a pregătit scrisoarea pentru Moș Crăciun. Pentru că s-a săturat de atâtea restricții impuse de pandemie, fetița îl roagă pe Moș ca viața să revină la normal, la cum era înainte de apariția noului
În satul Oymyakon, situat în nordul Siberiei, unde temperaturile au ajuns minus 51 de grade Celsius, copiii continuă să meargă la școală. Oymyakon, denumit și „Polul gerului”, este locul unde se înregistrează cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică. Autoritățile locale au stabilit suspendarea cursurilor doar dacă temperatura ajunge la minus 56 de grade Celsius.
În Timișoara, o femeie de 36 de ani, însărcinată în luna a şasea, care a ajuns în stare gravă la spital cu COVID-19, s-a stins din viață. Tânăra fusese transferată de urgenţă în secția de terapie intensivă după ce starea ei s-a agravat şi i s-a făcut o operaţie cezariană de urgenţă, potrivit stirileprotv.ro. Citește
O femeie din Marea Britanie a născut la patru ore după ce a aflat că este însărcinată. Danielle Adams, în vârstă de 28 de ani, din Stafford, s-a prezentat de urgență la spital acuzând dureri teribile de burtă. Femeia credea că durerile sunt din cauza constipație, dar mare i-a fost uimirea când medicii i-au spus
Molly Gibson, o fetiță din SUA, s-a născut dintr-un embrion congelat în urmă cu 27 de ani. Embrionul fetiței a fost congelat în octombrie 1992 și a rămas așa până în februarie 2020 când Tina și Ben Gibson din Tennessee l-au adoptat. Cei doi părinți s-au confruntat cu infertilitate mai bine de cinci ani, până
Începând din martie 2021, indemnizația aferentă concediului de acomodare, care se acordă salariaților care vor să adopte copii va fi calculată într-un mod diferit. Astfel, actualul cuantum fix va deveni un cuantum minim, iar indemnizația va putea fi mult mai mare decât acum. Conform Legii 268/2020, noua regulă va intra în vigoare din data 26 martie
Un bebeluș s-a născut cu câteva ore înainte ca mama lui să fie răpusă de COVID-19. Svetlana Sorocinskaia, o tânără de 36 de ani, care mai avea șase săptămâni până să nască, s-a îmbolnăvit cu COVID-19 după ce l-a vizitat la spital pe tatăl ei, Kiril Pincina, de 64 de ani, infectat şi el de
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la o boală care provoacă mai multe decese în Africa subsahariană decât noul coronavirus: malaria. Potrivit celui mai recent raport al OMS, peste 400.000 de oameni la nivel global – majoritatea bebeluși din zonele cele mai sărace ale Africii – au fost uciși
În cadrul unei cercetări elaborate, apărută în publicația JAMA Pediatrics, oameni de ştiinţă de la Spitalul de Pediatrie din Philadelphia (CHOP) şi din alte şase spitale pentru copii din Statele Unite au analizat dosarele medicale ale aproape 136.000 de pacienţi pediatrici, de la nou-născuţi până la cei cu vârsta de 24 de ani. Toţi acesți
Crima îngrozitoare, în orașul Chelyabinsk, din Rusia. Tatiana Pupishina (24 de ani) și iubitul ei, Yevgeniy Gavrilov (29 de ani) și-au ucis în bătaie fiul, pe nume Nikita, de numai șapte luni. Potrivit polițiștilor, bărbatul se afla în stare de ebrietate și s-a prăbușit peste pătuțul în care dormea micul Nikita. Patul s-a rupt, iar
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Arad au anunțat că un bebeluş internat la numai nouă zile cu virusul SARS-CoV-2 şi mama sa, şi ea tot pozitivă, au fost externaţi în urmă cu câteva zile. Citește și: Un băiețel, al patrulea copil din România ucis de COVID-19 Acesta este cel mai tânăr pacient cu COVID-19
Duminică, 15 noiembrie, autoritățile au raportat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus ajunsese la 113. Printre victime este și un băiețel de numai 3 ani, din Brașov și, care, conform Grupului de Comunicare Strategică, suferea de mai multe afecțiuni medicale. Acest băiețel este al patrulea copil care moare
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la numărul cazurilor de rujeolă care a crescut la un nivel îngrijorător în 2019, atingând cel mai mare număr de cazuri raportate în 23 de ani. Potrivit unui raport al OMS, cazurile de rujeolă, la nivel mondial, au crescut la 869.770 în 2019,
O femeie din Marea Britanie, infirmieră la un spitalul din Chester, vestul țării, a fost arestată şi acuzată de opt crime şi de zece tentative de ucidere a unor nou-născuţi. Lucie Letby, o infirmieră în vârstă de 30 de ani, este acuzată de 8 crime şi de 10 tentative de crimă care au avut loc
O femeie de 51 de ani din Statele Unite ale Americii a decis să își ajute fiica infertilă să aducă pe lume un copil. Julie Loving a fost mama surogat pentru propria ei fiică, Brenna Lockdown (29 de ani), născând la începutul lunii noiembrie o fetiță care îi este de acum nepoțică. Brenna s-a confruntat
Alyssa Anne Dayvault, o femeie de 32 de ani din Carolina de Sud a fost condamnată la 40 de ani de închisoare pentru că și-a ucis doi copii nou-născuți, aruncându-i la gunoi. Femeia a primit sentința la începutul lunii noiembrie, judecătorii condamnat-o pentru două acuzații de omucidere infantilă, în ciuda absenței sale din instanță. Cazul
Un cântec pentru copii, intitulat „Baby Shark”, a devenit cel mai urmărit clip video încărcat vreodată pe YouTube, la patru ani după ce a fost făcut public în mediul online de compania Pinkfong.. „Baby Shark” a depășit celebra piesă „Despacito”, lansată în 2017 de Luis Fonsi și Daddy Yanke, cu aproape 7 miliarde și 40