Premieră: Anticorpi COVID-19, depistați la un nou-născut al cărui mamă a fost vaccinată

O echipă de cercetători de la Florida Atlantic Univercity (FAU) a descoperit anticorpi COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al unui nou-născut al cărui mamă fusese vaccinată împotriva virusului pandemic.

Acesta, potrivit experților în sănătate, ar fi primul caz al unui bebeluș cu imunoglobulină IgG în sânge.

Mamei copilului i s-a administrat vaccinul anti-COVID-19 de la Moderna când sarcina avea 36 de săptămâni și trei zile. Femeia a născut natural, la termen, la trei săptămâni după vaccinare. Mama bebelușului a primit și rapelul la 28 de zile după prima doză de vaccin.

Citește și: Un nou-născut s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la mamă la câteva ore după naștere

„Am demonstrat că anticorpii IgG împotriva SARS-CoV-2 sunt detectabili în testul de sânge prelevat din cordonul ombilical al unui nou-născut după ce mama a primit o singură doză de vaccin”, au explicat cercetătorii, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au concluzionat că este nevoie de studii suplimentare pentru a putea evalua cantitatea și durata anticorpilor COVID-19 din organismul bebelușilor.    

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton