Mucegaiul este unul dintre cei mai periculoși alergeni, iar inhalarea sporilor de mucegai poate declanșa reacții dintre cele mai diverse, de la strănut și nas curgând, la tuse cronică și astm. Uite cum să ții mucegaiul cât mai departe. Mucegaiul are nevoie de umezeală și căldură pentru a se dezvolta. Sporii de mucegai sunt
Anxietatea de separare își face apariția în preajma primei aniversări, paradoxal, exact atunci când copilul tău începe să fie mai independent și să pornească în explorări. Un prag normal în dezvoltarea celui mic, anxietatea de separare poate fi diminuată sau poate căpăta proporții, în funcție de reacțiile părinților. Uite cum să previi și cum să
Unele din lucrurile pe care le fac copiii sunt asa de iritante, încât, pur și simplu, reacționăm imediat (uneori, cam exagerat). Cum ai putea să nu reacționezi cînd juniorul tău de doi ani se dă la propriu cu fundul de pământ pentru că nu-l mai dai a zecea oară în mașinute sau când adorabila ta
Te-ai tot întrebat cum să alegi jucăria potrivită pentru copilul tău? Știm că jucăriile sunt preferatele copiilor așa că noi ne-am gândit să-ţi dăm câteva sfaturi pentru a-i oferi jucăria potrivită practică şi distractivă, pentru vârsta lui. Cum să alegi jucăria potrivită de la 1 la 12 luni La această vârstă, bebeluşul descoperă sunetele şi
Nu degeaba Gwen Stefani este pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete. Chiar și însărcinată (la 44 de ani, cu al treilea copil!), Gwen arată spectaculos. Cântăreața, care a recunoscut în septembrie ceea ce presă bănuia de ceva vreme, a povestit într-un interviu că nu a avut momente prea plăcute de-a lungul sarcinilor trecute. Când
Părinți, bunici, bone – cu toții am fost tentați, măcar o dată să-l invocăm pe Bau-bau în situații în care ni se părea că nu putem face altfel față. Uite de ce nu e bine să-l ameninți cu Bau-bau! Amenintarea cu Bau-Bau ii creeaza deseori micutului o stare de teama. Aceasta face ca in creier
Unii copii par să aibă un scop în viață încă de la prima aniversare – să nu atingă vreodată pământul cu picioarele. ”Poate se face aviator!” – glumește mama mândră de odorul ei de 15 kilograme, care nu se mai dă jos din brațe…Ai spune că e vorba doar despre răsfăț atunci când un copil
Bineînțeles ca îți dorești pentru copilul tău tot ce este mai bun. Iar dacă ești bunica, veghezi atentă ca nu cumva să îi lipseasca ceva nepoțelului. Toate bune și frumoase, dar uneori se întrece masura, iar de la intenții frumoase până la răsfăț nu este decât un pas. De multe ori, părinții și bunicii
A împlinit un an! A trecut ca într-o zi – ai fsot ocupată cu alăptatul, cu diversificarea, ai fot îngrjorată când i-au apărut primii dinișori și entuziasmată când a făcut primii pași. Acum, după prima aniversare, realizezi că bebelușul tău nu mai e chiar așa mic. Dar, paradoxal, deși va deveni tot mai independent, va
Deși dopul de ceară apare, de regulă, la copiii cu vârste mai mari, și bebelușii pot fi afectați de o astfel de problemă. Dacă bebelușul are dop de ceară în ureche, este important să fie observat repede, pentru că, în cazul în care îi este afectat auzul, dezvoltarea limbajului va întârzia. Este mai probabil ca
Bronșiolita este o infecție virală pe care bebelușii o pot contracta în perioada septembrie-aprilie; este o boală comună, care afectează până la 90% dintre copiii cu vârsta până în doi ani. Odată ce copilul tău și-a format imunitatea față de virusul sincițial respirator, VSR, sunt șanse extrem de mici ca el să mai facă bronșiolită.
Bebe e satul, pare odihnit, are scutecul uscat, si cu toate acestea, nu se mai opreste din plans… Care sa fie motivul?
Copil meu e stângaci – spun unele mame, de parcă a fi stângaci este un handicap sau vreun elemment care-l înscrie automat pe cel mic în categoria supradoraților. Un copil stângaci este un copil ca oricare altul. Nu este vina lui că scrie cu stânga şi nici a ta că”nu ai luat măsuri la timp”.
Licență, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compară cu momentul în care copilul tău spulberă, cu un zambet inocent, toate sfaturile înțelepte despre limite și autoritate. Cum impui o regulă? Ce efecte au sancțiunile asupra copiilor noștri? Cum îi pedepsim corect? Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai
Refluxul vezicoureteral (RVU) este provocat de o anomalie în dezvoltarea tractului urinar. De obicei, ureterele (tuburile care duc urina de la rinichi la vezică) intră în vezică într-un anumit unghi. Această poziție acționează ca o valvă, împiedicând întoarcerea (refluxul) urinei în uretere. În refluxul vezicoureteral, acest unghi lipsește și ureterele intră drept în vezică.
Când într-o familie apare un bebeluș, toți vânzătorii de jucării pe o rază de 3 km sunt fericiți. Părinții nou-născutului, rudele și toți prietenii cuplului aduc micuțului ceva de îmbrăcat sau jucării. Ceea ce n-ar fi rău, dacă s-ar pricepe să cumpere primele jucării ale copilului. Căci o jucărie nu este doar pentru joacă, ea
În timp, vei ajunge să știi care este cel mai bun mod de a reacționa la plânsul bebelușului tău. Bineînțeles, extremele trebuie evitate. Dacă alergi să-l liniștești de fiecare dată când plânge, nu va învăța să se liniștească singur. Totuși, dacă răspunzi rar la plânsetele lui, ar putea să sufere inutil pentru că îi este
De ce avem nevoie de tati putem vedea numai cand ei lipsesc cu adevarat. Si atunci, pretul e platit de copil...
Poate fi extrem de alarmant să auzi că micuţul tău are respiraţie şuierătoare, dar şuieratul este, de fapt, un lucru extrem de obişnuit pentru sugari. Te-ai putea gândi că bebeluşul tău este astmatic. Vestea bună este că, de regulă, bebeluşii nu mai şuieră în momentul în care se fac mai mari şi plămânii lor sunt
Scaunele bebeluşului pot fi extrem de diferite şi, în general, nu ai de ce să te îngrijorezi. Însă dacă observi ceva cu adevărat neobişnuit, ar trebui să contactezi imediat medicul pediatru. Iată ce să ai în vedere şi când ar trebui să te îngrijorezi: Scaun alb Întotdeauna trebuie să mergi la medic