Încercând să-şi determine copiii să mănânce sănătos, mulţi părinţi comit greşeli în materie de nutriţie. Prima ar fi că vorbesc despre mâncarea sănătoasă şi cea „rea”. Nu ştiu dacă sunteţi fani ai serialului Dr. House ― am văzut odată un episod în care un bebeluş era luat de către asistenţii sociali din braţele unor părinţi
În primii ani din viața copilului pare că ar fi mult mai simplu să aranjezi cu patronii tăi să transfere direct o parte din salariu în contul farmaciei din colț. Asta pentru că la fiecare 2 săptămâni te prezinți fie pentru un antitermic, fie pentru vreun antidiareic, un antitusiv, niște banale picături de nas, varianta
Există multe mituri în legătură cu relațiile de cuplu și căsătoria. Femeile și bărbații vin sau intră într-o relație cu un set de credințe, nevoi, dorințe, așteptări și cereri care de cele mai multe ori sunt neexprimate. Una dintre cele mai cunoscute este aceea care spune că „dacă ne iubim, o să fie cum îmi
Noi îl scoatem în parc, să ”socializeze”, iar el se joacă singur. Este ceva în neregulă cu copilul meu? – se întreabă mamele juniorilor de 1-2 ani, care observă că cei mici ca stau cu plăcere lângă alți copii, dar se joacă doar singurei. Dacă arunci o privire prin parc, la locul de joacă
Rihanna a strârnit o nouă furtună după ce a postat pe contul de twitter poze cu această fetiță. ”În sfârșit am cunoscut-o azi! Este delicioasă și e toată a mea” – a scris cântăreața. După ce în martie mărturisea în revista Elle că dorește un copil cu Chris Brown și după ce luna trecută fotografiile
Cu toate progresele făcute de știință, nimeni nu poate determina cu exactitate motivele pentru care copiii își iubesc părinții. La lista noastră de zece motive se mai pot adăuga probabil alte 100… Tu te-ai îndrăgostit de el încă de la prima ecografie, pe când era ceva mai mare decât o sămânță, dar îi puteai auzi
”Cărțile sunt bune, televizorul și computerul sunt rele!” – în general vorbind, cam așa rezumăm lucrurile. Știm în teorie asta, așa cum știm și că trebuie să consumăm 5 porții de fructe și legume pe zi și să facem cel puțin 30 de minute de mișcare. Lăsând la o parte generalizarea, sigur că există și
Temperamentul unui om este vizibil la orice vârstă. Și un bebeluș, deși este încă un om în devenire, are o personalitate aparte, poate sta liniștit în pătuțul lui, fără să scoată niciun zgomot, sau se poate agita cât e ziua de lungă. Printre criteriile care determină formarea personalității se numără și semnul zodiacal. Fiecare dintre
Se apropie masa de Paște și cu ea întîlnire cu tot ”familionul” și prietenii. Dacă nu l-ai învățat pe cel mic până acum (ar fi trebuit, știi…),și este deja la grădiniță, iată ce-i mai poți spune acum, pe ultima sută de metri, ca să nu vă comenteze toată familia ca fiind prost crescuți. Să
Într-o familie, chiar fericită, tati este marele absent. Tati vine mai târziu de la birou, tati are mai puțin timp de joacă, tati nu prea știe ce să facă și cum să facă împreună cu cei mici. Și pentru că tații au fost învățați de tații lor pe vremuri că un bărbat nu plânge și
După ce a părăsit mediul familiar al casei și a fost despărțit de prieteni și părinți pentru a fi spitalizat, copilul nu trebuie doar să își revină după o boală, ci și să se readapteze la viața lui. Iată ce probleme pot apărea când este internat sau după revenirea din spital. Deși nimeni nu-și
Activ, dinamic, sau doar „zbânțuit“? Deseori, chiar dacă ne este greu să îl stăpânim, ni se pare normal să aibă multă energie. Dar când devine această hiperactivitate o problemă? Desigur, e foarte bine ca un copil să fie energic: aceasta dovedește atât faptul că este sănătos fizic, cât și faptul că are toate premisele să
În materie de nutriție, lucrurile se schimbă de la o generație la alta. Însă un lucru e sigur: alimentația copiilor trebuie să fie cât mai diversificată, pentru a le asigura celor mici toți nutrienții de care au nevoie pentru o creștere sănătoasă și o dezvoltare armonioasă. Iată ce nutrienți nu trebuie să lipsească din meniul
Din ce în ce mai multe familii destrămate lasă copiii implicați în războaiele dintre mami și tati și în confruntările cu mama vitregă – personajul negativ, chiar dacă nu are, de fapt, vreo legătură cu ruptura dintre părinți. Dacă ești în postura de mamă vitregă, iată câteva lucruri pe care nu ai dreptul să le
Laboratoarele Dermatologice BIODERMA au lansat un nou produs destinat protecției solare pentru copiii peste 3 ani. Photoderm KID Lapte SPF 50+ asigură o fotoprotecție foarte înaltă, protejează ADN-ul celular și susține imunitatea cutanată. Culoarea turcoaz a laptelui evidențiază zonele neprotejate, momentul aplicării devenind o joacă pentru copilul tău, și dispare la scurt timp după aplicare.
Participarea activă a părinților la dezvoltarea fizică și psihică a copilului lor este foarte importantă. În primii (cel puțin 10) ani din viață, această dezvoltare este mediată de joc. Iată cum putem dezvolta prin joc creativitatea. Creativitatea este o trăsătură complexă a personalității umane, care se bazează pe dezvoltarea celorlalte procese cognitive și este definită
Bineînțeles că am vrea să stăm alături de copiii noștri cât mai mult timp, sau măcar să-i lăsăm cu cineva din familie, în care avem încredere, atunci când trebuie să ne întoarcem la serviciu. Însă nu întotdeauna avem acest noroc. Și atunci apelăm la o bona – care poate fi așa cum ne dorim… sau
Lacrimi de bucurie, nopţi nedormite, pregătiri pentru botez, pregătiri pentru nunta din vară… acesta e tabloul colorat al vieţii lui Ellie White, mama unui băieţel care a venit pe lume mai repede decât era prevăzut, pe care vi-l prezentăm în premieră alături de părinţii săi. Fotografiile din care îţi zâmbeşte această familie fericită au fost realizate
Se pare că arată grozav cu un copil în brațe. Dar ce faci când tu îți dorești să ai copii, iar el nici nu se gândește la asta? Dincolo de problema conceperii, a avea un copil este o decizie care îi privește, în egală măsură, pe ambii parteneri. Studiile arată cât de importante pentru dezvoltarea
Cântăreața, care se află zilele acestea în plin turneu de promovare a albumului său The Truth about love profită de ocazie pentru a-i prezenta lumea micuței Willow. După ce zilele trecute fetița lui Pink și a lui Carey Hart a făcut cunoștință cu delicioasa bucătărie pariziană, ieri, Willow a fost plimbată prin Amsterdam cu doar