„Îmbin perfect cariera cu viaţa de familie!“ – declară senin multe doamne care au cunoscut succesul în viaţa publică. Să te umple invidia şi alta nu! Ce capacităţi extraordinare au ele, de „acoperă“ cu brio două planuri care cer atâta implicare?! Ce ştiu ele şi tu nu? În România zilelor noastre, casnicele „pure“ reprezintă cazuri
În funcție de organismul celui mic, putem avea de-a face cu diverse tipuri de alergii, mai ușoare sau mai severe. De asemenea, și episoadele alergice pot varia. Dacă simptomele pe care le prezintă copilul pot fi corelate cu expunerea la un alergen cunoscut, atunci diagnosticul se poate stabili rapid. Cazurile în care diagnosticarea devine dificilă
Participarea activă a părinților la dezvoltarea fizică și psihică a copilului lor este foarte importantă. În primii (cel puțin 10) ani din viață, această dezvoltare este mediată de joc. Proces psihic cognitiv de orientare selectivă a energiei psiho-nervoase asupra unor obiecte, însușiri, procese, atenția e foarte importantă pentru dezvoltarea cognitivă generală a copilului. Iată cum
Nici nu ți-ai dat seama când bebelușul tău a devenit un adevărat junior – încearcă să stea în picioare, să ajungă la un obiect anume, să apuce și să țină în mână o cană, să ducă jucăriile dintr-un loc într-altul etc; pe scurt, învață „aptitudinile motorii fine“. Aceste mișcări simple, care pentru noi, adulții, vin de
După cum probabil știi, e de preferat să eviți conflictele și să-l ajuți pe copil să treacă peste momentele dificile. În primele 18-24 luni de viață, pedepsele tradiționale nu sunt necesare și, dacă sunt aplicate, sunt de obicei ineficiente și nu schimbă comportamentul copilului. Până la un an nu există motive să-l pedepsești; între unu
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale îmbrăcatului bebelușului începând de la vârsta de nouă-zece luni este să-l convingi să coopereze. La un an ar putea să se agite și să reziste eforturilor tale de a-l îmbrăca, iar la doi, trei ani ar putea spune „Nu!“ și să refuze să se îmbrace. Iată câteva sfaturi
Nu de puține ori, mamele ajung să fie mai atașate sufletește de unul dintre copii. Ce consecințe poate avea acest lucru poți afla din articolul nostru. MARIA C., 33 de ani: „Mă tem că nu i-aș putea iubi în egală măsură“ „Am un soț minunat și un fiu adorabil, care împlinește luna viitoare cinci ani. Prietenii
Poate te întrebi dacă cel mic este suficient de dezvoltat pentru începerea școlii. Și nu ne referim la cât de capabil este să-și ducă singur în spate ghiozdanul, ci la cât de conștient este de responsabilitatea de elev sau dacă ar trebui să mai copilărească. Testul orientativ de mai jos te poate oarecum lămuri.
Știm cât de greu este să-l hrănim așa cum trebuie pe cel mic dacă tot timpul face nazuri la masă… Iar lucrurile se complică și mai mult atunci când este răcit sau îl doare burtica și nu prea are poftă de mâncare… E aproape imposibil să-i explici copilului care are febră sau e lipsit de
Copilul refuză să adoarmă singur sau să stea în întuneric, de teamă să nu i se întâmple ceva rău? Nu rămâne indiferent, în speranța că această teama va trece de la sine, pe măsură ce copilul crește. A ignora copilul atunci când i se face frică de întuneric nu înseamnă decât a-i transmite că e singur
Nu-ți lași copilul să traverseze singur? Nu-l trimiți la cumpărături? Ar fi cazul să ai mai multă încredere în el. Anul trecut, am stat la Paris la niste prieteni care aveau doua fetite, una de trei, alta de cinci ani. Am ramas uluita vazand ca, dimineata, nu ieseau din camera lor pana nu-si faceau patuturile.
Participarea activă a părinților la dezvoltarea fizică și psihică a copilului lor este foarte importantă. În primii (cel puțin 10) ani din viață, această dezvoltare este mediată de joc. Iată cum putem dezvolta prin joc memoria. Memoria este un proces psihic fundamental pentru adaptarea la mediu și buna funcționare prin cele trei componente ale sale
Chiar inainte de a se naste, fatul aude cum si ce i se vorbeste mamei sale, tonul si intensitatea vocii celor din jur. Felul in care se dezvolta limbajul depinde, insa, in mare masura, de parinti. Fiecare etapa a cresterii are trasaturi specifice: in termeni fiziologici, putem spune ca un copil „normal“ va spune la
Da, dar cu cap! Atunci când ne lăudăm copiii le intensificăm sentimentul propriei valori. Cât se poate de adevărat, numai că… lauda este o artă. În cazul preșcolarilor mai ales, prea multe cuvinte de laudă pot face mai mult rău decât bine. Suntem mândri atunci când copiii noștri de doar câțiva ani încep să învețe
Deseori, alimentația copiilor noștri poate fi motiv de îngrijorare: ori nu vor să mănânce mai nimic, ori mănâncă numai ce vor ei, ori fac excese. Cum poți să-i convingi să își schimbe obiceurile alimentare, având, totuși, o atitudine corectă fața de ei? Mulți părinți se confruntă cu astfel de probleme; și nu este vorba doar
1. Recunoaște atunci când ți-ai pierdut răbdarea. De fiecare dată când ești nemulțumită de felul cum ai reacționat la acțiunile copilului tău (ți-ai pierdut cumpătul, te-ai enervat, ai țipat, l-ai jignit, poate chiar l-ai bruscat), acordă-ți puțin timp (dar doar după ce te-ai calmat) pentru a reflecta la scena la care tocmai ai luat parte.
Uneori, planurile de tipul ”și au trăit fericiți împreună (a se citi în aceeași casă) până la adânci bătrâneți, cu tot cu copil” nu ne ies. Nu puține sunt cuplurile în care unul dintre părinți este nevoit să plece în străinătate, la muncă. De obicei, acesta este tati… Dacă acesta este și cazul tău,
Ingrediente: • 100 g de fenicul • 50 g cartofi • 10 g de ceapă • 1 lingură de unt Mod de preparare: Alegeți un bulb de fenicul mic, curățați-l de tulpină și spălați-l. Tăiați-l fâșii și fierbeți în apă clocotită timp de 10 minute. Între timp curățați și spălați ceapa și cartofii, tăiați
Micul tău Berbec debordează de entuziasm și energie? Nu-i frâna inițiativele! Simpaticul tău junior născut în zodia Gemeni pune 1.001 întrebări și nu așteaptă răspunsul, fiind în continuă mișcare și având mereu nevoie de stimuli noi? Marea ta provocare ca părinte este să-l determini să se concentreze pe un singur lucru. Micului Capricorn îi este
Studii recente arată că, din pricina alimentației incorecte de tip fast-food, tot mai mulți copii din țările dezvoltate suferă de deficiențe de nutriție, precum și de obezitate. Lipsa mâncărurilor calde la ora prânzului, regimurile planificate greșit, precum și promovarea agresivă a alimentelor de tip fast-food contribuie la alimentația necorespunzătoare a copiilor. Dacă și copilul