E bine să ai un copil preferat?

Nu de puține ori, mamele ajung să fie mai atașate sufletește de unul dintre copii. Ce consecințe poate avea acest lucru poți afla din articolul nostru.

MARIA C., 33 de ani: „Mă tem că nu i-aș putea iubi în egală măsură
„Am un soț minunat și un fiu adorabil, care împlinește luna viitoare cinci ani. Prietenii și rudele mă întreabă fie direct, fie pe ocolite, de ce nu-i fac un frățior lui Mihai, argumentând că „nu e bine să fii singur pe lume.

La rândul lui, Mihai și-ar dori foarte mult un frățior sau o surioară. În ceea ce-l privește, soțul meu nu mă presează să mai avem un copil. Totuși, surorii lui i-a mărturisit că ar vrea și o fetiță. Bineînțeles că și părinții soțului ar dori încă un moștenitor.

Trebuie să recunosc că eu sunt cea care nu se grăbește să mai aibă un copil. Nu pentru că mi-ar fi groază de o altă sarcină sau că n-am avea cu ce hrăni încă o gură, ci pentru că mă tem că nu mi-aș putea împărți dragostea în mod egal între cei doi copii. Am văzut prea multe familii în care dragostea părinților se îndrepta numai către unul dintre copii, fapt ce-i provoca o vie suferință celuilalt. Uneori, era preferat cel mic sau cel mai bolnăvicios.

Eu însămi am o soră cu zece ani mai mică și, după nașterea ei, m-am simțit mereu neglijată. Sunt convinsă că nici mama mea, nici altele în situația ei nu și-au propus să fie părtinitoare, după cum presupun că nici nu și-au dat seama ce drame au declanșat. Iar dacă atâtea femei au căzut în acest «păcat», cum aș putea fi sigură că n-aș greși și eu, la rândul meu? De aceea, prefer să am un singur copil.

Psiholog Carmen IancuCompetiția pentru dragostea părintească
„Este important ca apariția celui de-al doilea copil în familie să aibă loc în condiții de armonie conjugală și familială, pregătindu-l pe primul născut să accepte prezența unui frate ca posibil partener de joacă. Pentru a preveni instalarea rivalității fraterne – provocată de «competiția» pentru atenția maximă a părinților – aceștia din urmă trebuie să aibă o atitudine echidistantă față de copii. Atenția mamei – de care primul copil se poate simți lipsit – poate fi înlocuită de grija tatălui sau a altui membru din familie (bunic, bunică etc.). Numai astfel se poate menține echilibrul interior al primului copil și al relațiilor familiale în care e implicat acesta.

Teama mamei este justificată doar din perspectiva experienței personale. Ea s-a simțit tratată diferit de către părinții săi, care i-au plasat o parte din răspunderile lor de fiecare dată când i-au spus: «Tu ești mai mare!». Procedând astfel, au omis faptul că ambii copii (și cel mare, și cel mic) au același statut în raport cu părinții. Perspectiva unei relații fraterne pozitive, echilibrate este cu atât mai posibilă în cazul în care copilul își dorește să aibă un frate sau o soră.

 

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Mai multe din Psihologie