Cum îi amenajezi camera în funcție de zodie

Temperamentul unui om este vizibil la orice vârstă. Și un bebeluș, deși este încă un om în devenire, are o personalitate aparte, poate sta liniștit în pătuțul lui, fără să scoată niciun zgomot, sau se poate agita cât e ziua de lungă.

Printre criteriile care determină formarea personalității se numără și semnul zodiacal. Fiecare dintre zodii influențează nativii acestora, conferindu-le anumite particularități.

Iată mai jos câteva idei legate de amenajarea camerei copilului, ținând cont de zodia acestuia, care te-ar putea ajuta.

 

Copilul Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Este un copil curajos, care iubește acțiunea și îi place să preia inițiativa. De obicei este disciplinat, amabil și sare în ajutorul celor din jur, ori de câte ori au nevoie.

Lăsat nesupravegheat devine neastâmpărat, obraznic și pus pe șotii. Din fericire, acest impuls îi trece repede. Are o voință de fier și își susține punctul de vedere până în pânzele albe.

Îi place să coordoneze, fiind un bun organizator și conducător. Are înclinații către meserii precum cea de medic, explorator, regizor, sportiv. Pentru că aparține unei zodii de foc, acest copil reacționează pozitiv la tonurile de roșu și verde. Ai grijă ca în camera lui să existe aceste două culori.

Biblioteca și biroul sunt piesele de mobilier cărora le acordă cea mai mare importanță, deci acestea trebuie să fie nelipsite din camera lui. O cameră elegantă și cochetă îl reprezintă cel mai bine.

 

Copilul Taur (21 aprilie – 20 mai)

Taurii sunt cunoscuți pentru încăpățânarea lor, deci copilul acestei zodii nu face excepție de la regulă. Are o voință și o tenacitate ieșite din comun. Nu se lasă până nu demonstrează că are dreptate și nu-i place să-și asume riscuri, deci ori merge la sigur, ori renunță.

Este adeptul jocurilor războinice, de aceea își împarte camera în două tabere, armata paturilor și cea a scaunelor. S-ar putea să-i treacă repede această toană, pentru că iubește bunăstarea și confortul. Vrea un mobilier sofisticat, paturi pufoase, perdele somptuoase și cel mai modern calculator.

Tot ce ține de fast și măreție intră în aria lui de interes. Trebuie să se simtă bine în camera sa, iar aceasta trebuie să denote lux și eleganță. Îi sunt necesare toate accesorile decorative și apreciază în mod deosebit lucrările de artă. Iubește operele de artă, iar camera lui trebuie să aibă cel puțin un tablou. Are o înclinație deosebită către frumos.

Poate deveni pictor, sculptor, arhitect, bijutier. De asemenea, iubește animalele și plantele. Acestea se vor găsi cu siguranță la el în cameră, cel puțin sub formă de imprimeuri (pe așternuturi, perdea, perne, covor). Un acvariu cu pești sau o colivie cu papagali poate fi cadoul ideal pentru camera copilului Taur.

Culorile zodiei sunt roșul și violetul. Important însă este ca aceste două nuanțe să nu se combine în decorul camerei, și, în plus, să fie folosite cu moderație, ca pată de culoare' (dungi fine, linii subțiri).

stickere de pereteCopilul Gemeni (21 mai – 21 iunie)

Aceștia sunt cei mai echilibrați copii, de aceea înfruntă ușor obstacolele, iau deciziile cele mai potrivite, nu se aruncă niciodată cu capul înainte fără a studia înainte problema.

Camera copilului Gemeni trebuie să fie armonios și proporționat decorată, deoarece iubește simetria. Nu este exclus să-și dorească două lucruri de același fel, cum ar fi două lămpi de birou, două fotolii etc.

Îi plac jocurile de cunoaștere și de perspicacitate. Este un copil cumpănit, moderat în acțiuni, temperat în relatiile cu ceilalți. Acceptă cu greu noul, fiind mai „tradiționalist'. Spre exemplu, dacă după curățenie i se schimbă locului mobilierului în cameră, va accepta cu greu schimbarea.

Preferă culorile pastelate, în nuanțe calde. Deși nu este zgârcit, este strângător cu banii. Pe rafturi, printre cărți și jucării, pune-i și câteva pușculițe. Îi place să călătorească, adoră deplasările lungi, își face repede prieteni. Își poate alege o meserie din domeniul artei, turismului, arheologiei, aviație, marină.

 

Copilul Rac (22 iunie – 22 iulie)

Este sensibil, emotiv și sentimental. Se va înconjura de cărți, reviste și maimuțoi de pluș. Rafturile bibliotecii vor fi pline cu fel de fel de accesorii mici, fine și delicate.

Fiind un conservator convins, îi plac decorurile clasice, fără pretenții. Nimic din genul avangardist nu-l entuziasmează. Un scaun portocaliu cu un design modern i se va părea total inutil și inestetic. Iubește amintirile și este mereu ancorat în trecut. De ceea albumele cu poze sunt la loc de cinste, iar fotografiile înrămate se vor regăsi pe pereții camerei lui.

E posibil să prefere chiar pozele alb-negru în locul celor color. Îl încântă perdelele albe, așternuturile simple, fără imprimeuri. Adoră călătoriile și visează cu ochii deschiși la drumuri lungi și întortocheate. Undeva în cameră va avea lipită o hartă.

Leagă ușor prietenii și va avea mulți amici care vin la el să construiască împreună castele și palate din cuburi. Printre meseriile pe care s-ar putea să le urmeze se numără următoarele: istoric, arheolog, bibliotecar, profesor, învățător, educator.

 

decoCopilul Leu (23 iulie – 22 august)

Leul iubește faima, succesul și are norocul să se bucure de ele. Se simte bine într-o cameră mare, cu ornamente fastuoase și garnituri pompoase. Zugrăveala are tonuri albe, galben pai, mobilierul are culori calde, iar accesoriile amintesc de strălucirea soarelui. Iubește tot ce e lucios, sclipitor, puternic luminat.

Din cameră nu trebuie să lipsească veiozele și lampadarele, floarea-soarelui fiind cea mai potrivită formă pentru ele. Tonurile metalice, de auriu, argintiu și arămiu sunt preferate. Răceala metalului îl sensibilizează mai mult decât căldura lemnului, de aceea obiectele de fier forjat (cum ar fi suportul de jucării, de reviste etc.) este preferat celui din lemn.

Este capabil să-și asume riscuri în orice moment și tratează orice situație cu încredere și siguranță. Își impune cu naturalețe punctul de vedere și știe să-și facă impuse ideile.Va face carieră în domeniile: juridic, administrativ, artistic, pedagogic, cele legate de astronomie.

 

Copilul Fecioară (23 august – 22 septembrie)

'Viața fără detalii nu ar avea succes' – aceasta este afirmația ce îl caracterizează pe copilul Fecioară. Îi place să studieze toate elementele, să se înconjoare de lucruri mărunte, să aibă multe accesorii, care unora li se par total inutile.

Suferă atunci când este dezordine și fiecare lucru nu e pus la locul lui. Acceptă greu schimbările. Îi plac regulile clare și exacte și nu dă dovadă de imaginație și fantezie. Camera acestui copil trebuie amenajată cu un decor clasic, fără modele ce amintesc de lumea personajelor de film sau desene animate.

Camera lui va fi probabil sobră și serioasă, dar plină de tot felul de mărunțișuri. Este ordonat și pune fiecare lucru la locul lui, nu le lasă nicidecum la întâmplare. Ceasul stă numai pe noptieră, iar jucăriile sunt periodic aranjate frumos la locul lor. Ca orice zodie de Pământ, este influențat de culoarea verde.

De la tonurile de verde pal, la cele saturate, de verde albăstrui, turcoaz, verde crud etc. Copilul Fecioară este adeptul jocurilor logice și atunci când este îndrumat cu pripere spre sport, poate face performanță, devenind chiar campion.

Este de asemenea pasionat de tehnică și cifre și poate alege meserii precum contabil sau profesor. Fiind destul de zgârcit, va face carieră într-o firmă unde trebuie să țină în frâu cheltuielile.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton