Mai există viață de cuplu după ce devenim părinți? - REVISTA BABY: Pentru părinti și copii

Există multe mituri în legătură cu relațiile de cuplu și căsătoria. Femeile și bărbații vin sau intră într-o relație cu un set de credințe, nevoi, dorințe, așteptări și cereri care de cele mai multe ori sunt neexprimate.

Una dintre cele mai cunoscute este aceea care spune că „dacă ne iubim, o să fie cum îmi imaginez eu”, adică ea crede că totul va decurge cum vrea ea, iar el trăiește cu impresia că lucrurile vor sta cum dorește el.

Dar în cuplu, fiecare dintre parteneri este diferit. Și prima mare diferență dintre cei doi este aceea de identitate sexuală (în cazul cuplurilor de heterosexuali).

Cum spunea un cunoscut autor, femeile vin de pe Venus, iar bărbații – de pe Marte. Prin urmare, avem experiențe de viață cu totul diferite, în funcție de ceea ce am trăit și prin ochii cui am trăit. Apoi sunt diferențe legate de ceea ce își dorește fiecare pentru sine, pentru viața lui, pentru familia lui.

Atunci când aceste lucruri rămân neexprimate, se creează un teren fertil pentru multe „buruieni” în relația de cuplu. Așa s-a întâmplat și în cazul Roxanei și al lui Matei.

Exprimarea dorințelor este esențială pentru ca partenerii să se înțeleagă unul pe celălalt.

„Căsătoria” – proiectul de viață comun

Roxana si Matei s-au cunoscut acum opt ani, au început să iasă din ce în ce mai des, s-au plăcut mult și, după opt luni, s-au mutat împreună. Le plăcea să se plimbe, să meargă în vacanțe, în vizite, să facă planuri, dar din când în când, apăreau discuții și dispute care se soluționau la mica înțelegere, fiecare având libertatea să plece oricând.

După cinci ani de conviețuire și la insistențele familiei, au decis să se căsătorească. Până atunci, cei doi se bucurau doar de a fi unul lângă altul, fără să se gândească neapărat ce ar putea să însemne o viață întreagă împreună, fără să se angajeze într-un proiect de viață comun. În această situație se află în prezent multe cupluri tinere.

Ei s-au gândit că, dacă se înțeleg, pot trăi mai mult timp așa. Ceea ce nu știau pe atunci era că viața de cuplu începe atunci când cei doi parteneri își asumă un angajament în legătură cu un proiect de viață comun, care este împărtășit de amândoi.

Angajamentul acesta nu este dictat sau dat în mod implicit de căsătoria lor civilă sau religioasă. De multe ori se întâmplă ca proiectul ei să nu fie același cu al lui, însă credința majorității este că, dacă partenerii se iubesc, în mod automat proiectul unuia va fi același și pentru celălalt.

Este ceea ce s-a întâmplat și în cazul Roxanei și al lui Matei. În proiectul ei, Roxana visa un partener care să știe să mențină romantismul pe parcursul anilor, să vrea o casă proprie pentru familia lor, să o ajute la menaj, să fie persoana cu care să poată sta de vorbă ore în șir, să fie pasionat de suspansul întâmplărilor ei de zi cu zi.

Visa un tată care să schimbe pamperși și să ducă copiii la școală și la doctor. În schimb, proiectul lui Matei era diferit, oricât de mult se iubeau cei doi. El visa la o soție sexi, o bună prietenă, o mamă devotată, o bună gospodină, care să se ocupe de el, la o persoană care să-l admire mereu și să nu-l contrazică. Își dorea ca el să fie mereu în centrul atenției ei, chiar și după apariția copiilor.

În momentul căsătoriei, Roxana avea 29 de ani. Este primul copil la părinți din cei doi și este obișnuită să vorbească și să împartă o casă cu altcineva apropiat de vârsta ei. Matei avea 31 de ani. Singur la părinți, este obișnuit ca totul să se desfășoare în jurul dorințelor și nevoilor lui.

Așteptări diferite

După căsătorie, cei doi au început să aibă mai multe cerințe. Uneori le exprimau, alteori nu, și așa au început să apară conflictele. Roxana dorea sa economisească bani sau să facă un credit pentru a cumpăra o casă. Matei voia să mai aștepte, pentru că se simțea bine acolo unde stăteau cu chirie.

Ea își dorea să fie menținută ordinea în casă, zi de zi, și se aștepta ca el să participe la curățenie, la cumpărături și la gătit. Visa ca el să-i cumpere flori, să îi facă surprize și să pregătească seri romantice în doi.

El își dorea să doarmă până la prânz, să-și poată lăsa șosetele în sufragerie când se întoarce de la serviciu, fără să fie bătut la cap să și le strângă, să stea liniștit la televizor sau la calculator, așteptând ca masa să-i fie servită. După masă, nu își dorea decât să se poată întoarce la ale lui. Se aștepta, de asemenea, ca ea să fie de acord să facă sex oricând își dorește el.

Cum poți pune în acord dorințele voastre diferite?

Soluția constă într-un instrument important al metodei ESPERE®, o metodă care te ajută să comunici mai bine cu partenerul și copilul. Astfel, cei doi parteneri vor avea timp să se asculte, să vorbească despre așteptările lor, putând apoi să le analizeze, pentru a descoperi atât zonele comune, cât și pe cele de divergență dintre ei.

Instrumentul metodei ESPERE® este un simplu tabel, pe care fiecare partener îl completează, timp de o lună. Cei doi nu vor face cunoscut conținutul tabelului până când nu va termina fiecare completarea acestuia. Pentru a înțelege cum funcționează acest instrument, voi descrie în continuare conținutul tabelului și voi explica cum poate fi acesta completat. Tabelul conține trei rubrici care ajută la clarificarea unor aspecte din relație.   Acestea sunt:

Aștept de la partenerul meu să…
Aporturile mele în relație sunt…
Zonele mele de intoleranță sunt…

La rubrica așteptări, se va nota ceea ce partenera/ul își dorește să facă într-o situație sau într-un anumit context (este necesar să fie descrise comportamente în mod foarte concret).

De exemplu: „Eu aștept de la partenera/ul mea/meu să dea cu aspiratorul în fiecare sâmbătă dimineață, să mă sărute în fiecare zi înainte de a pleca la serviciu, să mă țină în brațe când suntem pe stradă, să fie de acord să mă duc cu băieții la bere o dată pe săptămână, să mă asculte când vin de la serviciu, să-mi spună că am făcut bine ceea ce am făcut, să facă ordine după mine seara, să spele vasele după ce mâncăm, să facă sex cu mine de minimum două ori pe săptămână, să îmi cumpere întotdeauna cadou de ziua mea, să accepte să mergem de două ori pe lună, duminica la prânz, la mama” etc.

Aporturile în metoda ESPERE® sunt date de ceea ce se aduce în relație fără a se cere ceva în schimb (este necesar să fie descrise comportamente în mod foarte concret).

Exemple de astfel de aporturi: „să fac cafea sâmbăta dimineața”, „să fac curățenie o dată pe lună”, „să fac piața săptămânal”, „să fac sex de patru ori pe săptămână”, „să fumez pe balcon”, „să duc copiii la doctor de fiecare dată când este necesar”, „să vin cu tine la meciul de fotbal o dată pe an”, „să organizez o vacanță pe an”, „să le fac baie copiilor când aceștia sunt foarte mici” etc.

Zonele de intoleranță sunt date de ceea ce, în raport cu valorile unuia sau altuia, e intolerabil – violența fizică/verbală, beția, adulterul etc.

E important ca tabelul completat să cuprindă toate aspectele vieții fiecărui partener, respectiv laturile femeie-bărbat, tată-mamă, prieten-prietenă, fiu-fiică, ginere-noră, soră-frate, profesionist-profesionistă etc. Când tabelele celor doi parteneri sunt completate, se pot compara așteptările ei cu aporturile lui și invers.

Astfel, fiecare va observa zonele sau aspectele comune, care stau la baza relației, dar și diferențele dintre ei. Așadar, fiecare va ști să nu îi ceară celuilalt ceea ce acesta nu are de oferit. În zonele de diferență intră tot ceea ce unul nu poate să-i acorde celuilalt. Este necesar ca aceste lucruri să fie știute, pentru a putea fi respectate.

Puteți întreține relația de cuplu comunicând din postura de soție/soț și nu de mamă/tată.