Ministrul Educatiei, Liviu Pop, doreste sa interzica accesul cu telefoanele mobile la ore. Elevii ar urma sa isi lase telefoanele intr-un loc special amenajat, la intrarea in clasa. „Îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se depoziteze telefoanele mobile în timpul
O învățătoare din Iași a fost filmată în timp ce bătea copiii, elevi de clasa a III-a. În școală a fost deschisă o anchetă, conducerea instituției declarând că nu tolerează sub nicio formă violența. Imaginile cu învățătoarea din Iași au fost postate pe rețelele de socializare, unde au scandalizat o mulțime de părinți și nu
Nici n-a început bine școala, că juniorul tău se plânge de prea multe teme. Copilul e surmennat– se impacientează bunica, în timp ce tatăl indignat promite că se va răzvrăti la următoare ședință cu părinții. Ce probleme cu temele apar și cum poți să le rezolvi. Prea multe teme Să ne înțelegem – cu foarte
Am auzit parinti care denuntau „prostiile“ din manualele de religie. Ba, mai mult, unii copii par traumatizati de ceea ce aud de la cei care le vorbesc despre „rai si iad“. Este bine sa li se predea copiilor romani religia? Ce le aduce aceasta invatatura? Ce cred psihologii? Se poate deprinde un comportament moral in
Refuzul de a merge grădiniță sau școală este des întâlnit la copii și poate incorpora mai multe probleme: anxietate de separare (la copiii mici) sau depresie și fobie sociala (la copiii mai mari). Ce faci când nu mai vrea la grădiniță sau la școală? Fobia sociala poate aparea in jurul varstei de 8 ani,
Fie că vrea sau nu, orice părinte din România scoate anual sume mari de bani din buzunar pentru educaţia copilului său, mascate sub forma fondului clasei, fondului şcolii şi aşa mai departe. Pentru a evita situaţiile ruşinoase, de genul celei create în jurul învăţătoarei Dana Blându, filmată cerând şpagă pentru cadourile de sfârşit de an,
Prea ocupați cu serviciul și alte treburi administrative, părinții lasă educația copilului exclusiv în grija educatoarei sau mai târziu a învățătoarei. O bună parte a educației ar trebui să se desfășoare acasă, spun specialiștii. Iată ce poate face copilul tău la anumite vârste și cum îl poți ajuta să învețe, chiar înainte de
Mass-media, şcoala, familia, modelul personal contribuie zilnic la stilul de viaţă al unei societăţi. Astfel, observăm că, alături de criza economică, criza morală face tot mai multe victime, iar lipsa iubirii se simte acut. De aceea, am ales să-ţi vorbim despre iubire la modul concret. Departe să fie un lucru abstract, iubirea, ca
Am fost o elevă şi apoi o studentă eminentă. Am crezut că dacă urmez reţeta de succes, aşa cum mi-a fost prezentată în şcoală, viaţa mea o să fie una plină de reuşite. Numai că realitatea este de multe ori departe de ceea ce învăţăm la şcoală. După 18 ani de studii şi 6 ani
Uneori, mai periculos decât să locuiești în New York este să te ducă mama ta la școală. Paparazzi au surprins-o zilele trecute pe actrița Sarah Jessica Parker ducându-și băiețelul (James) la școală. Lăudabil, desigur, mai ales când vorbim despre o vedetă care și-ar permite să angajeze o bonă. Sarah, care și-a făcut un obicei din
Poate te întrebi dacă cel mic este suficient de dezvoltat pentru începerea școlii. Și nu ne referim la cât de capabil este să-și ducă singur în spate ghiozdanul, ci la cât de conștient este de responsabilitatea de elev sau dacă ar trebui să mai copilărească. Testul orientativ de mai jos te poate oarecum lămuri.
Micile Vedete la biblioteca si Micile Vedete duc un stil de viata sanatos, un mare succes! Un proiect unic in Romania. Â
Incepand cu luna ianuarie, cei care doresc sa sprijine campania World Vision – „Eu cum ajung la scoala?” – o pot face acum si in cadrul restaurantelor Pizza Hut si KFC din toata tara, prin intermediul donatiilor punctuale in valoare de 5 lei.
A inceput anul scolar si pe unii dintre noi parca ne-a cuprins o boala ciudata – aceea de a umple cu orice pret timpul copilului. Ca sa ne simtim parinti mai buni, ca sa ne asiguram ca il dotam cu de toate, ca sa stie cat mai multe… De fapt, de ce?
Astazi a avut loc inaugurarea Gradinitei nr. 10 si a Scolii nr. 2 din Dorohoi, reabilitate cu ajutorul UNICEF si Habitat for Humanity Romania in perioada verii.
„Nu vreau sa-i impun copilului meu nici o regula. Vreau sa creasca liber de limite, sa-si urmeze nevoile, sa aiba incredere in el.” sau „Copilul meu trebuie sa ma asculte in tot ceea ce ii zic sa faca. El nu stie ce are nevoie si cum ar trebui sa se comporte. Nu intelege nimic!”
Dettol a dezvoltat programul educational „Igiena copiilor sanatosi” in perioada 15 ianuarie – 28 februarie, promovand in randul elevilor din clasele I-IV regulile unei igiene corecte.
Copilul de 6-7 ani il depaseste pe cel care era acum un an, nu doar prin dezvoltarea proceselor cognitive si afective (gandire, memorie, imaginatie, atentie, vointa, motivatie), ci si prin dezvoltarea personalitatii.
Dettol a fost alaturi de copii din clasele I-IV din scolile bucurestene, prin intermediul primei campanii educationale organizate in perioada 28 sept - 20 oct 2010
In Romania, 2 copii din 10 parasesc scoala inainte de clasa a 8-a. Pentru a preveni abandonul scolar, UNICEF si GDF SUEZ Energy Romania, vor derula, timp de 2 ani un proiect de care vor beneficia 16 comunitati dezavantajate din judetele Brasov, Calarasi, Covasna, Tulcea si Vrancea.