Specialiștii recomandă ca lectura să facă parte atât din viața ta, cât și a celor mici, întrucât această activitate susține capacitatea cognitivă, contribuie la dezvoltarea vocabularului precum și a inteligenței emoționale. Cărțile pentru copii îi ajută să deprindă abilități de socializare și empatie, care le vor fi de folos mai târziu în viață. Este indicat
Energia de care ne bucurăm pe parcursul întregii zile vine din numărul de ore de somn și din alimentația sănătoasă și echilibrată. Lipsa de energie îți poate afecta activitățile zilnice și te poate face mai puțin productiv. Îți spunem, în acest articol, care sunt alimentele și suplimentele care îți asigură mai multă energie. Ce trebuie
Trecerea împreună cu copii acasă prin pandemie a fost epuizantă, îngrijorătoare și dezorientantă pentru părinți. Facilitarea unei rutine care include purtarea măștii, spălarea suplimentară a mâinilor și distanțarea socială continuă să influențeze rutina zilnică. Când aflați că schimbările vin la locul de muncă și că jobul dvs. va deveni în curând hibrid, acest lucru vă
Brandul german Cybex a dobândit popularitate datorită scaunului auto Aton, unul dintre produsele cel mai bine cotate din această categorie. Totuşi, produsele Cybex, printre care şi cărucioarele pliabile sport sau cele multifuncţionale, sunt în prezent apreciate de părinţii din întreaga lume. Cărucioarele Cybex Priam Priam este un cărucior emblematic pentru Cybex şi, totodată, un sistem
Mai multe inovații din cărți de Jules Verne, pe care autorul și le-a imaginat și le-a transpus în scrierile sale au devenit realitate cu ajutorul oameniilor de știință care au reușit să le facă să prindă viață. Jules Verne a prezis călătorii spațiale și nave spațiale alimentate cu energie solară și multe altele. Iată cum a
Pe lângă bucuria părinților, venirea pe lume a unui copil aduce o serie de schimbări în sânul unei familii, care începe astfel o nouă etapă din viață. Schimbările au loc încă dinainte de momentul venirii pe lume a micuțului, și încep cu locuința familiei care, trebuie să fie adaptată pentru a-l primi cum se cuvine
Unul din momentele speciale din viața unei femei este atunci când primește un buchet de flori de la persoană iubita, bucuria și emoția primirii florilor este greu de egalat de orice alt cadou. Unul din momentele speciale din viața unei femei este atunci când primește un buchet de flori de la persoana iubita, bucuria și
În Airsoft se utilizează replici de arme care necesită mentenanță și modificări periodice. Dacă ești un jucător de airsoft căruia îi place să încerce cele mai faine replici de arme, dar pe care să le modifici după bunul plac, atunci cei de la NRG te pot ajuta să faci modificările necesare. De ce să mergi
Ca părinte, investești constant în garderoba celor mici. Fiindcă prichindeii cresc iar gama de articole vestimentare pentru ei este atât de diversă, probabil te întrebi care sunt cele mai bune haine, pe care să nu cheltuiești sume uriașe de bani. Din arsenalul de obiecte vestimentare esențiale pentru copii face parte și treningul, un set esențial
Primele luni din viața bebelușului pot fi o adevărată provocare pentru proaspetele mămici și familie. Somnul, mâncarea și activitățile zilnice – toate acestea se vor modifica, iar viața se va reorganiza în ansamblul ei. Totuși, este important să îți faci timp și pentru tine, pentru a-ți păstra echilibrul interior în această perioadă foarte frumoasă, dar
Există multe cărți pentru copii grozave care au trecut de pe hârtie pe marele ecran, ajungând astfel să fie și mai cunoscute și mai îndrăgite. Iată cinci astfel de cărți pentru copii care au inspirat pelicule celebre! Filmele sunt ușor de vizionat și mulți copii le preferă în detrimentul cărților. Ceea ce nu știu ei însă e
O nouă carte din colecția Jules Verne va fi disponibilă din 16 iulie pe colecții.libertatea. Pornește într-o adevărată aventură pe mare alături de personajul principal, Dick, care printr-un concurs de împrejurări ajunge căpitan de vas la doar 15 ani. Este o carte de neratat din literatura universală, pe care o citești cu plăcere, indiferent de vârstă!
Petrecerea timpului liber este importantă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Dacă în cazul celor mari sunt alese activităţile casnice sau cele de relaxare, pentru copii este foarte important să şi înveţe ceva din tot ceea ce desfăşoară, astfel că, pe lângă recreere şi distracţie, sunt necesare jucăriile care să le stârnească logică, spiritul
Dacă ai un copil aflat la vârsta de 12 ani și nu vrei să-l mai vezi toată ziua cu tableta sau cu telefonul în mână, uită-te pe selecția noastră de cărți pentru copii și alege ce i se potrivește cel mai bine! Sunt cărți minunate pentru copiii aflați în perioada de preadolescență, cărți interesante, care stârnesc curiozitatea
Siguranța bebelușului tău este o prioritate. Atunci când doarme sau când se joacă, el trebuie să fie în permanență în condiții optime de siguranță. Confortul său poate fi dat fără îndoială de utilizarea unor protectii pat. Cu ajutorul acestora, nu vei mai sta ca pe ace, cu gândul că trebuie să îl supraveghezi continuu pentru