Vești bune toamna are pentru cei mici – din octombrie rulează și la noi BOXTROLI – o fabulă comică amplasată într-un oraș cochet post-victorian ai cărui locuitori sunt obsedați de avere, apartenența la clasa superioară, dar și de cea mai puțitoare dintre toate soiurile de brânză. Pe sub pietrele lustruite ale pavajului din oraș sălășluiesc
Ai încercat 101 creme, ai mers la dermatolog, ai făcut tratamente peste tratamente și tot nu ai scăpat de acnee. Nu dispera – încearcă și aceste remedii naturale, cunoscute ”din bătrâni” și care te scapă repede de acnee. Drojdie de bere Amestecă 2 lngurițe de drojdie de bere cu 2 linguri de ulei de
Pentru al doilea an, Parentime impreuna cu ASUR organizeaza Bucharest Science Festival: o serie de evenimente, conferinte, ateliere si dezbateri din diverse domenii stiintifice. Fie ca esti elev de liceu sau facultate, copil de la 3 ani in sus, sau adult (parinte sau nu) si te intereseaza stiinta, poti gasi ceva pentru tine de-a lungul
Dacă s-ar putea face un test pentru depresie, ar fi mult mai simplu – ai afla imediat dacă ești sau nu deprimată și te-ai trata rapid. Cum o astfel de analiză nu există însă, trebuie să verifici dacă nu cumva suferi de unul sau mai multe dintre aceste simptome, căci partea proastă la depresie este
Programul de consiliere perinatala SAMAS – Sanatate pentru Mame si Sugari, sustinut de NUTRICIA, Fundatia Crucea Alba si Crucea Rosie Sector 6, se extinde in alte 4 orase din Romania. Craiova, Iasi, Galati si Bistrita sunt orasele care vor beneficia de pe urma acestui program care a fost conceput pentru a valorifica dedicarea si
Odata cu inceperea gradinitei, emotiile sunt foarte mari. Parintii isi fac griji de faptul ca cei mici nu sunt acomodati cu noul mediu, in vreme ce copiii suspina atunci cand isi vad parintii plecand. Exista insa cateva trucuri la care poti apela pentru ca cei mici sa se acomodeze mai repede si sa uite de
În primii doi ani de viață, ochii copilului ajung la 80% din dimensiunea finală. Încă din această perioadă se pot depista deja primele probleme de vedere. Chiar dacă un copil nu știe să spună ce îl deranjează, există câteva semne care îți indică faptul că are nevoie de ochelari sau are are probleme de vedere.
Extrem de sănătoase, vinetele nu trebuie să lipsească din meniul familiei tale. Uite o rețetă cu vinete, din bucătăria indiană, care va fi și pe placul copiilor. Ingrediente pentru 2 porții o vânătă mare un iaurt mic de tip grecesc (cu 5-10% grăsime) mentă proaspăt tocată (2 linguri) o linguriță de miere suc proaspăt
Pescariu Sports & SPA relansează clasele pentru copii, începând din 22 septembrie. Clubul vine cu o ofertă îmbogățită de cursuri, care cuprinde acum și clasele de Body Fly pentru copii. Părinții care își doresc pentru copiii lor o activitate sportivă și recreațională după programul de școală pot opta pentru una dintre cele 8 clase de
Fugi sau luptă! – este reacția clasică pe care o avem în fața unui pericol, spun psihologii. Dar realitatea demonstrează că atunci când grijile ne apasă, când stresul se dovedește prea puternic, nu fugim, nu luptăm, ci ne cufundăm într-o depresie din care nu mai putem ieși. Uite câteva trucuri care te ajută să scapi
Orice gravidă care se respectă are pofte! Murături, înghețată, ciocolată, iaurt înghețat, brioșe sau sare…pofta pentru ele își face apariția la cele mai nepotrivite ore. În timp ce unii specialiști susțin că poftele în sarcină sunt reale și indică anumite nevoie nutriționale ale organismului într-o perioadă în care corpul trece printr-o mulțime de schimbări, alții
Sunt situații în care epiziotomia este necesară. Dacă bebelușul se află în suferință și trebuie expulzat de urgență, dacă este prea mare sau dacă țesutul din jurul vaginului este ”fragil”, medicul va efectua epiziotomia. Epiziotomia se efectuează și când există risc iminent de ruptură sau multiple rupturi, greu de vindecat. Specialiștii spun însă că există
Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa le recomandă clienților care au achiziționat leagănul pentru copii GUNGGUNG să nu îl mai folosească și îi invită să îl returneze în magazin, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs. În urma utilizării leagănelor pentru copii GUNGGUNG, s-a observat riscul ca sistemul de suspendare să se
Reda-i stralucirea podoabei tale capilare cu SHINE SHAKER. Cel mai nou produs high-gloss marca Sebastian Professional. Te-ai saturat de parul tau mat? De lipsa lui de expresie? Ia atitudine! Atinge perfectiunea cu noul spray ultralight Sebastian Professional. Un produs exceptional, care ii va oferi stralucire si o finisare cu efect de oglinda.Shine Shaker, cel mai
Mergi la sală, lucrezi, transpiri, dar rezultatele întârzie să apară. Uite care sunt top 3 greșeli pe care le facem când mergem la sală și care ne împiedică să alăbim în ritmul dorit, Stai cu orele la sală Scopul mersului la sală este să antrenezi musculatura și să slăbești. Dacă lucrezi la intensitatea ideală,
Consumat cu măsură, vinul (curat) este un adevărat medicament. Vinul roșu stimulează digestia, previne infecțiile intestinale și este cardiotonic, în timp ce vinul alb ajută la eliminarea toxinelor din ficat, are efect diuretic, are proprietăți antibiotice și este adjuvant în bolile diabetice. 3 tratamente cu vin pe care merită să le încerci, dacă suferi de
Chiar Jay Z ne-a spus! Aflați pe scenă împreună într-un concert la Paris, Beyoncé și Jay Z au cântat Beach is Better, iar soțul cântăreței a înlocuit versul ”I replace it with another one” cu “cause she pregnant with another one”. Iubim Parisul – a mai spus Jay Z – este cu totul special pentru noi
Respirația șuierătoare (la care medicii se referă cu termenul de weezing) este produsă de aerul care pătrunde prin căile respiratorii îngustate. Uite ce să știi despre weezing. La copiii mai mici de doi ani, bronșiolita sau îngustarea căilor aeriene (provocată de o infecție virală) poate fi o cauză pentru weezing. Pneumonia poate produce și ea
Deși nu a confirmat încă sarcina, Liv Tyler nu-și mai ascunde burtica în creștere. E!online a anunțat primul ”oficial” vestea, confirmată ulterior de mai mulți apropiați ai cuplului Liv Tyler – Dave Gardner, iar cea mai recentă poză online apărută cu Liv într-o salopetă care nu mai poate ascunde burtica este dovadă suficientă. Vestea că
Wella Professionals, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ și UNICEF România au inaugurat vineri, 12 septembrie 2014, Atelierul de Formare „Învăţ, știu, pot” din Piatra Neamț. WellaProfessionals colaborează împreună cu UNICEF, cea mai mare organizaţie din lume ce promovează drepturile copilului, pentru a oferi un viitor mai bun tinerilor vulnerabili prin formarea