Pe la 2-3 ani, cam toți copiii trec printr-o fază de încăpățânare acută. Este o etapă de afirmare a independenței lor și lupta cu părinții face parte din evoluția lor. În această perioadă au loc multe crize de nervi și plâns, iar disperarea părinților atinge cote maxime. Totuși există câteva metode prin care poți ”dovedi”
Fiecare copil care suferă de sindromul Asperger este diferit. Părinţii trebuie să înveţe, şi ei, cum să îl ajute să capete acele abilităţi care îi lipsesc sau care nu sunt dezvoltate suficient. Un tratament corect în acest caz presupune un diagnostic corect. Tratamentul copiilor cu Asperger include, în primul rând, educarea şi pregătirea părinţilor pentru
Te-ai întrebat vreodată cum percepe bebeluşul tău momentul mesei şi cam care sunt sentimentele lui legate de toată povestea cu alimentaţia? Ei bine, se pare că… Atunci când are 10 săptămâni, bebe ştie deja care e sursa lui de hrană şi va reacţiona ca atare. Între 4 şi 6 luni, începe deja să vrea şi
Copilul a trecut de vârsta de un an şi aşteptăm cu nerăbdare primele lui cuvinte, căci e mare maestru în “vocalize”. Nu e de mirare că ne îngrijorăm atunci când refuză să le rostească. Limbajul uşurează procesul educaţiei şi al instrucţiei. Imposibilitatea de a comunica prin limbajul vorbit, precum şi defectele vorbirii produc de multe
Copiii sunt foarte receptivi la ceea ce se petrece în jurul lor şi cum se poartă părinţii, fraţii. De aceea, este important să ai grijă ca cel mic să fie influenţat doar în mod pozitiv pentru a porni cu dreptul în viaţă. De asemenea, este foarte uşor să îi spui copilului ce să facă şi
În ţările dezvoltate, goana după bani nu mai este o prioritate a adulţilor – ei pun preţ acum pe timpul liber şi activităţile cu familia. Aniela, Camelia, Sorin şi Gelu trăiesc în ţări clasate într-un top al ţărilor în care să îţi creşti copilul şi ne povestesc experienţa lor. Părinţii şi guvernele se preocupă mai
Toate mămicile trec la un moment dat prin situaţia în care cel mic, nemaifiind chiar un bebeluş, trebuie să înveţe să folosească oliţa. Nu toate încercările sunt încununate de succes însă, fie pentru că micuţul nu este încă pregătit să facă la oliţă, fie pentru că mama nu are răbdarea necesară şi renunţă după primele
Iar a făcut copilul tău o prostie (chiar mai mare decât precedenta)? Parcă, parcă, ai ridica mâna să-l loveşti. Respiră adânc și alege altă soluţie. Sfaturile următoare te vor ajuta să-l disciplinezi şi să treci mai uşor peste momentele tensionate din relaţia voastră: 1. Fii hotărâtă, dar nu te enerva! Copilul te va asculta
Tot mai multe persoane sunt tentate să consume alimente cu un conţinut redus de grăsimi. Această dietă însă nu trebuie aplicată şi copiilor. Atunci când avem copii, trebuie să ne gândim că, în procesul de creştere, ei au nevoie de o alimentaţie diversificată şi echilibrată din punct de vedere nutritiv. Pe cât posibil, alimentaţia copiilor
Copilăria este clădită pe poveşti fantastice; miturile copilăriei noastre sunt ceva ce mama şi tata au considerat potrivit să ne spună, la un moment dat, pentru ca noi să nu facem ceva, de regulă ceva ce ne-ar fi putut răni. De cele mai multe ori simţim nevoia de a spune poveşti complet fantastice copiilor, deoarece
Ţi-ai dorit din tot sufletul un copil. Acum, când îl ai, eşti, desigur, fericită, dar şi descumpănită, pentru că nu ai cu cine să-l laşi. Bineînţeles, cea mai bună soluţie pentru copil este să stai tu cu el acasă. Dar pentru tine este varianta cea mai bună? Nu te-ai izola dacă ai rămâne acasă până
Prieteni care nu există sau scenarii de adormit copiii din picioare. Iată ce se întâmpla adesea. Trebuie să ne ingrijoreze, să ne amuze, să așteptăm să treacă? Specialiștii revin asupra virtuților imaginației și asupra sensului ascuns al acestor fabulații. Cand avea cinci ani, C. il adora pe fratele ei mai mare. El venea
Este greu pentru copiii de grădiniţă să lucreze în echipă şi să înţeleagă ce înseamnă să coopereze unii cu ceilalţi. De aceea, ne-am gândit să vă oferim câteva idei distractive care să-i ajute pe micuţi să formeze echipe de nădejde. Oceanul prieteniei: Faceţi rost de o coală albă de hartie (puţin mai mare decât A4)
Un copil căruia i se spune că e prost, va confirma mai devreme sau mai târziu eticheta. Cuvintele au efecte puternice și pe termen lung. De ce este bine să fim atenți la ele, explică Dana Stanculeanu, psiholog la Salvați Copiii. Psychologies: Ce inseamna, in esenta, etichetarea unui copil? Dana Stanculeanu: In orice context
Copiii cu dermatită atopică au o piele care reacționează foarte tare la schimbările de mediu. Vara eczema se agravează din cauza uscării axagerate a pielii. Ce poți face pentru a preveni agravarea eczemei? Trebuie evitat spălatul excesiv – deși pe durata băii cel mic se simte confortabil, ulterior, mâncărimea este mai intensă pentru că
Una dintre cele mai mari frici ale copilului mic este teama de aspirator. Ea apare după vârsta de un an, când copilul începe să fie fascinat de anumite zgomote, chiar dacă se teme de ele. Copii mici experimenteaza o serie de frici legate de zgomotele puternice care apar prin surprindere: tunetul, latratul cainelui, alarmele
Niciun părinte nu scapă de aceasta intrebare, repetată obsesiv pe la vârsta de 3-4 ani. Este etapa în care trebuie să te înarmezi cu răbdare și să răspunzi la 101 întrebări pe zi. De când se naște, copilul are o mare nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta. Curiozitatea și interesul pentru obiectele
De multe ori, lipsa de consens din cuplu se rasfrânge asupra celui mic, care va selecta mesajele primite în funcție de nevoile de moment. Pentru a evita împărțirea rolurilor în părinte autoritar/restrictiv și părinte permisiv, negocierea începe între părinți. Primele semne ale autonomiei unui copil apar atunci cand cere sa faca o anumita activitate sau
Nu ne place, iar lor nici atât, dar de multe ori trebuie să le dăm medicamente. Unii bebeluși refuză să înghită, ații le vomită după ce i-am chinuit o oră întreagă să le vârâm pe gât medicamentul – este o adevărată dramă. Iată câteva trucuri care-ți sunt de folos când trebuie să-i dai medicamente unui
Niciun subiect de conversație între mămicile începătoare nu este mai interesant decât meniul bebelușului. Câți copii, atâtea situații și câte mame, atâtea păreri. Faceți un mic experiment: plimbați-vă cu cel mic timp de o oră în parc și trageți cu urechea la conversațiile dintre mămici. Dacă aveți la îndemână un caiet și un pix sau,