Cum să-i dai medicamente

Nu ne place, iar lor nici atât, dar de multe ori trebuie să le dăm medicamente. Unii bebeluși refuză să înghită, ații le vomită după ce i-am chinuit o oră întreagă să le vârâm pe gât medicamentul –   este o adevărată dramă. Iată câteva trucuri care-ți sunt de folos când trebuie să-i dai medicamente unui bebeluș sau unui copil mai mărișor

 

Ce funcționează la bebeluși

 

  • Folosește o seringă

Fără ac, desigur – cu ajutorul ei împingi medicamentul în interiorul obrazului, nu în spate, înspre gât, căci în a doua variantă reflexul e de a tuși și scuipa.

  • Apelează la o tetină

O umpli cu medicamentul cu i-o dai bebelușului să sugă din ea. Până se dumirește că nu e ce crede, medicamentul e deja în burtică. Apoi dă-i să bea niște apă (foarte puțină, pentru  atenua gustul și a fi sigură că a înghițit tot medicamentul.

  • Păcălește-l

Nu e frumos, dar e sănătos. Pune bebelușul în șezut și apoi arată-i ceva situat la înălțime. Se va uita în sus și va deschide involuntar gurița, moment în care poți să-i dai medicamentul. De surpriză, va înghiți.

  • Operațiunea 'păturica'

Înfășoară bebelușul într-o păturică, ca pe un nou-născut, cu tot cu brațe prinse pe lângă el. Va tinde să deschidă gurița, căci este singura pe care o poate mișca. Dă-i medicamentul și suflă-i ușor peste nas – asta îl va face să înghită.

  • De la rece

Unele medicamente trebuie ținute la rece. Chiar dacă cel pe care i-l administrezi tu nu trebuie ținut, întreabă medicul dacă poți să-l ții și dă-l rece bebelușului. Gustul nu este atât de puternic resimțiti atunci când medicamentul este rece. Mai poți să amorțești puțin limba celui mic cu un cub de gheață înainte de a-i da medicamentul propriu-zis. Pare o metodă ciudată, dar funcționează.

 

Tehnici pentru juniori

  • Fă-l să râdă mult

Înainte de a-i da medicamentul și după – 'nu pierde o picăturică, altfel te prind și te pap cu totul, cu totul' (sau orice altceva funcționează la voi)

  • Ascunde-l în mâncare

Într-un piure de mere sau într-un shake de banane poți ascunde o doză mică de medicament. Dacă știi că rade toată porția, fii fără grijă, gustul  se disipează în cantitatea mare de mâncare. Tehnica nu merge însă pentru mofturoși, care dacă papă doar 3 linguri, ratează medicamentul.

  • Dă-i controlul

Pe la 2-3 ani, copiii adoră să fie în control. La vârsta asta, poți să îi explici celui mic că trebuie să ia un medicament, dar are variante – 'vrei să ții tu lingura?', vrei să-l iei înainte sau după ce te uiți la desene'? (etc)

  • Dă medicamentul jucăriei  lui

Sau, și mai bine, pune-l pe el să fie doctorul și să aibă grijă de jucăria lui, dându-i medicamentul, ca să se shutterstock_143185993'însănătoșească'. Apoi va servi și el același medicament.

  • Încearcă o altă variantă

Copiilor mari le este uneori frică să înghită un medicament – ei își amintesc experiențe de când s-au înecat cu mâncare sau apă și senzația a fost neplăcută. Dacă de aceea refuză să ia medicamentul, vorbește cu medicul să îți prescrie varianta sirop (dacă există). Dacă nu, pisează medicamentul și dizolvă-l în apă și administrează-l după aceea copilului. Odată ce va vedea că iei în serios grijile lui, va vrea să-ți întoarcă serviciul și va lua și el medicamentul.

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton