Miturile copilăriei

Copilăria este clădită pe poveşti fantastice; miturile copilăriei noastre sunt ceva ce mama şi tata au considerat potrivit să ne spună, la un moment dat, pentru ca noi să nu facem ceva, de regulă ceva ce ne-ar fi putut răni.

De cele mai multe ori simţim nevoia de a spune poveşti complet fantastice copiilor, deoarece ei răspund mult mai bine la explicaţia ireală decât la una raţională (pe care, desigur, nu ar înţelege-o).

Mai mult, micuţul este satisfăcut atunci când părinţii ţes o poveste în jurul unui obiect.

Totuşi, miturile copilăriei se pot împărţi în mai multe categorii. Pe de o parte avem personaje fantastice pozitive: Mos Craciun, Zâna Măseluţă, Moş Ene, Moş Nicolae, zâne, spiriduşi, care oferă recompense.

Acestea sunt personaje amuzante, de regulă frumoase, ne îndeplinesc dorinţe dacă suntem cuminţi şi nu ne îndeplinesc dacă nu i-am ascultat pe mama şi pe tata. Comunicarea cu aceste personaje se face prin intermediul părinţilor, care scriu scrisori, cel mai adesea.

Mituri care fac bine…

• Dacă ieşi din casă păşind întâi cu piciorul drept, îţi va merge bine toată ziua.
• Dacă mănânci spanac şi dormi după-amiaza, o să creşti mare.
• Dacă mănânci peşte şi untură de peşte, o să ai memorie mai bună.
• Dacă eşti cuminte, o să îţi aducă Moş Crăciun multe cadouri.

Mituri care fac rău…

• Dacă înghiţi gumă de mestecat, aceasta se va lipi de coastele sau de maţele tale.
• Dacă înghiţi seminţe necunoscute, o plantă va creşte în tine.
• Dacă bei prea multă apă, îţi cresc broaşte în burtă.
• Dacă nu eşti cuminte, vine Bau Bau.
• Dacă te joci cu focul, o să faci noaptea în pat.

Cum ar trebui trataţi „cei răi
Personaje negative: Bau Bau, hoţii de copii, vrăjitoarele, doctorul cu injecţia (nu enumerăm, ci doar amintim şi categoriile sociale sau etnice ilustrate constant ca fiind personaje negative etc. menite să sperie copiii să nu plece noaptea de acasă, să nu vorbească cu străinii).

Din punct de vedere psihologic, acestea nu sunt tocmai indicate. Copiii nu vor face ce li s-a interzis pentru că interdicţia a fost dublată de apariţia personajului negativ, care personaj, până la urmă, nu putem să ne ascundem după deget, omoară, răpeşte, chinuie copilul.

De regulă, psihologii recomandă explicaţia, nu invocarea unor personaje fantastice, al căror unic scop este să sperie copilul. În plus, aceste frici se pot constitui în frustrări ale vieţii de adult şi, dincolo de toate acestea, a-l obliga pe copil să nu facă ceva sub ameninţarea lui Bau Bau denotă un părinte ocupat cu lucruri mult mai importante, care nu are timp sau chef să îi explice logic copilului, dar la nivelul lui de înţelegere, cum stau lucrurile.

Este foarte important să nu minţim copilul; el înţelege mult mai multe decât credem noi, iar răspunsurile de genul „nu faci pentru că am spus eu', „nu mergi acolo pentru că vine Bau Bau şi te ia' nu sunt bune. Explicaţiile iraţionale, menite a stârni frica şi nu a îmbogăţi imaginaţia, nu au un sens practic, ci doar ne uşurează nouă existenţa pentru un moment.

Adevărul va trebui, la un moment dat, spus copilului, iar cu cât mai fantastice şi mai ireale vor fi poveştile pe care le inventăm, cu atât va fi mai complicat să scoatem realitatea la iveală. Păstrarea aceleiaşi linii explicative este foarte importantă atunci când inventăm poveşti. Părinţii care uită exact „invenţia', îşi vor face copiii să sufere, pentru că-i vor bulversa.

Ce dezvoltă personalitatea?
Experienţele din copilărie, în general, şi experienţele din prima copilărie, în particular, joacă un rol extrem de important în dezvoltarea personalităţii adulte, nuanţe subtile ale tehnicilor folosite de printe putând rezulta în traume ulterioare.

Copilăria este o perioadă vulnerabilă în viaţa oricui, o perioadă în care singurele repere sunt mama şi tata. Ei sunt deţinătorii adevărului absolut, ei ştiu ce e bine şi ce este rău şi, pentru moment, ei sunt eroii incontestabili ai vieţii noastre, invincibili, protectori.

Evident că vom crede tot ce ne spun pentru o perioadă bună de timp. Cei mai creduli dintre noi află în continuare că unele lucruri spuse de familiile noastre se dovedesc a nu fi adevărate, dar asta face parte din farmecul copilăriei şi de cele mai multe ori ne bucurăm gândindu-ne ce uşor ar fi să mai credem în minuni acum.

Faţă în faţă cu adevărul
Cât de departe merge povestea? Când îi vom spune copilului că nu există Moş Crăciun? Magia personajelor fantastice nu poate ţine la nesfârşit, de cele mai multe ori va apărea cineva care va spune adevărul, sau poate cadourile de Sărbători vor fi descoperite în dulap sau scrisorile netrimise lui Moş Crăciun, dinţii care nu au ajuns la Zâna Măseluţă etc.

Miturile unei lumi mai bune sunt indispensabile copilăriei; ele au, pe lângă rolul ludic, atât de important şi el, un rol în dezvoltarea imaginaţiei, un rol în educaţie şi, cu siguranţă, copilăria oricăruia dintre noi ar fi mult mai săracă fără toată magia personajelor fantastice.

Foto: shutterstock.com