Un elev, în vârstă de 12 ani, din Rusia, care a criticat decizia lui Vladimir Putin de a începe războiul din Ucraina, și și-a contrazis profesoara de istorie, a fost luat în vizor de poliția rusă. Totul s-a petrecut în timpul unei ore de istorie când, Kiril, elev în clasa a VI-a, i-a pus întrebări
Un clip video cu un copilaș care plânge în timp merge singur pe înspre Polonia, venind din Ucraina, s-a viralizat în mediul online. Băiețelul, în vârstă de patru ani, cărând o jucărie de pluș într-o pungă transparentă de plastic a fost surprins de o cameră video care filma refugiații din Ucraina în timp ce trecea
Televiziunea de stat din Rusia a realizat un desen animat care prezintă atacurile rusești din Ucraina ca pe o “încercare de a dezarma un stat a cărui populație este orpimată”. Clipul are o durată de trei minute, iar personajele sunt elevi de școală îmbrăcați în culorile drapelurilor Ucrainei, Rusiei și SUA. La începutul desenului, cei
Un băiețel ucrainean, în vârstă de 11 ani, a lăsat în urmă războiul din țara sa natală și ajuns singur în Slovacia, având la el doar un pașaport, o pungă din plastic cu câteva lucruri și un număr de telefon scris cu pixul pe o mână. Copilul este din Zaporizhzhia, sud-estul Ucrainei, și a fost
În orașele bombardate din Ucraina, maternitățile au fost mutate în subteran, în adăposturile antiaeriene. Condițiile acolo sunt de nedescris, iar femeile care trebuie să nască trec prin adevărate coșmaruri. Nu ar trebui să fiu stresată în situația mea, așa că încerc să mă calmez, dar este groaznic ceea ce întâmplă. Trăim un adevărat iad. Nu
Războiul din Ucraina este în plină desfășurare, iar în mediul online au început să apară din ce în ce mai multe postări în care oamenii fac apel la pace și la încetarea conflictelor armate. Recent, pe rețeaua de socializare Twitter a apăut o înregistrare video cu câțiva copii ucraineni care transmit, cu lacrimi în ochi,
Alianța România fără Orfani (ARFO) a făcut, în contextul războiului din Ucraina și a refugiaților ucraineni care vin în România, câteva precizări cu privire la orfanii care se numără printre acești refugiați. Copiii care intră pe teritoriul României însoțiți de cel puțin un părinte au statut de refugiat, iar părinții decid dacă solicită azil în
Pe rețelele de socializare s-a viralizat recent un clip video înduioșător cu o fetiță care cere încetarea conflitului izbucnit pe 24 februarie 2022 în Ucraina, după ce țara a fost atacată de trupe militare rusești. Clipul a apărut pe contul unui utilizatoare de Instagram, din Statele Unite ale Americii, pe nume Brittany. Pe pagina respectivă,
Ucraina trece zilele acestea prin clipe de coșmar, după ce Vladimir Putin a decis atacarea țării. Bărbații ucrainieni sunt nevoiți să se despartă de familiile lor pentru a lupta împotriva forțelor militare rusești. Recent, pe rețelele de socilizare a fost postat un moment extrem de emoționant în care un tată ucrainean și-a luat rămas bun de
Numărul copiilor care trec prin COVID-19 a crescut simțitor față de lunile trecute. Contagiozitatea foarte mare a variantei Omicron face ca tot mai mulți copii să se îmbolnăvească. Potrivit medicilor, Omicron atacă în special căile aeriene superioare, și mai puțin plămânii, așa cum se întâmpla în cazul variantei Delta. Din acest motiv, riscul spitalizării scade.
Parinții din Ucraina își trimit copiii la școală cu etichete și abțibilduri pe ghiozdane pe care scrie grupa sanguină. Totul se întâmplă în contextul deciziei Rusiei de a ataca militar țara. Speriați de decizia rușilor de a invada Ucaina, adulții au hotărât să pună pe ghiozdanele copiilor stickere cu grupa de sânge, în cazul în
Katelynn Brent (21 de ani) și Corey Ahern (29 de ani), din New York, și-au lăsat fiica, în vârstă de doi ani, în mașină, în tomp ce afară era o temperatură de –2.2°C. Cuplul a lăsat copilul încuiat în autotutrism și s-a dus să schieze. Totul s-a petrecut în Vermont, SUA. Cei doi au fost
La jumătatea lunii ianuarie, în București, o mașină de poliție a lovit, pe trecerea de pietoni, două fete care voiau să traverseze strada. După accident, una dintre ele, pe nume Raisa, a decedat. Au trecut 40 de zile de la moartea fetei, iar tatăl ei a făcut un apel la agentul de poliție Popescu Cristian,
Hughie McMahon, un copil în vârstă de un an, a murit după ce a înghițit o baterie tip pastilă, dintr-o jucărie de pluș. Bateria i-a rămas blocată în esofag copilului, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Copilul a găsit bateria într-o jucărie de pluș, fără ca părinții să observe. La
Tragedie într-o familie din Marea Britanie. Un nou-născut a murit, în urmă cu mai bine de o săptămână, din cauza febrei Lassa, o boală virală acută, endemică în anumite părți din Africa de Vest. Două rude ale copilului au luat și ele boala, potrivit presei internaționale. Copilul și rudele călătoriseră recent în Africa de Vest,
Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat în mediul online, pe pagina de facebook pe care o administrează, Spitalul Virtual pentru copii, tot ce părinții ar trebui să știe despre bronșiolită. Medicul a spus să nu confundăm bronșiolita cu bronșita și a povestit câte ceva despre trăsăturile de bază ale acestei afecțiuni. Bronșiolita este boala care
Medicul Tudor Ciuhodaru, specialist în Medicină de Urgență, trage un semnal de alarmă cu privire la administrarea paracetamolului în rândul copiilor. Medicul a făcut o postare în mediul online în care a vorbit despre pericolele administrării în exces a acestui medicament. Atenție părinți și bunici. În cazul răcelilor la copii nu trebuie niciodată depăşită doza
Un preot catolic din Phoenix, Arizona, a demisionat din funcția de paroh după ce s-a descoperit că în toată cariera sa de aproape 20 de ani a efectuat în mod greșit slujbele de botez. Astfel, toți copiii botezați de el, trebuie să treacă din nou prin ceremonialul botezului. Episcopul Thomas Olmsted a confirmat demisia părintelui Andres
Tragedie într-o familie din județul Maramureș. În localitatea Tăuții de Sus, un băiat în vârstă de 13 ani s-ar fi sinucis după o ceartă cu mama sa. Copilul se afla în momentul neorocirii în casă cu fratele său mai mare și cu ambii părinți. Potrivit surselor citate de observatornews.ro, mama și băiatul s-ar fi certat
Paislee Shultis, o fetiță în vârstă de 4 ani, din New York, dispărută în vara anului 2019, a fost recent găsită într-o cameră secretă dintr-o casă din comitatul Ulster, la 250 km de casă. Părinții fetei, Kimberly Cooper și Kirk Shultis Jr., care nu dețin custodia fetei au fost principalii suspecți de răpirea fetei în