Sunt tot atatea tipuri de copii, cate tipuri de parinti. Nu trebuie sa uiti ca pustiul tau este asa cum esti si tu, iar daca el simte nevoia sa negocieze cu tine, trebuie sa ii incurajezi pornirea.
Când cel mic modelează în plastilină sau în lut se joacă și își dezvoltă creativitatea, dar, mai important, își dezvoltă abilitățile motorii și se eliberează de tensiunile interioare, căci, dacă nu știați, și copiii sunt stresați. Modelarea lutului ajută la descărcarea emoțională – ceea ce face ca această practică să fie folosită în cadrul terapiei
Vrea ceva şi vrea acum! De obicei, asta se întâmplă atunci când tu ai primit un telefon important sau în alt moment în care nu poţi să-i acorzi atenţie. Îţi sună cunoscut? Ne-am căsătorit (sau nu), ne-am dorit copii şi am fost suficient de norocoşi să devenim părinţi. Dar… copiii ne-au fost „livraţi“ fără instrucţiuni
Accesele de furie apar în jurul vârstei de un an, continuă până pe la patru-cinci ani şi sunt coşmarul oricărui părinte. De ce puiul nostru drag se transformă, brusc, într-un monstruleţ? Exemplu: copilul înţelege ce se poate face cu un creion, dar nu-l poate manevra (muşchii lui flexori nu sunt dezvoltaţi complet până la şapte
„De ce să dorm singur şi tu să dormi cu tati, el e mare şi e curajos, cu mine ar trebui să dormi, că sunt mic şi mi-e frică“. Ce replică poţi avea la o asemenea întrebare? Pe vremuri, familiile dormeau laolaltă (oare cum făceau?), se simţeau foarte bine, copiii creşteau bine-mersi, ca şi cei
Este greu să convingi un copil să nu-și mai sugă degetul. Dar nu imposibil, dacă ai tact. Suptul degetelor nu trebuie interpretat neapărat ca un semn de nefericire, dar este o problemă dacă acest obicei devine tic. Vestea bună e că orice învăț are și dezvăț. Adoptă o ministrategie în trei pași și nu va
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale îmbrăcatului bebelușului începând de la vârsta de nouă-zece luni este să-l convingi să coopereze. La un an ar putea să se agite și să reziste eforturilor tale de a-l îmbrăca, iar la doi, trei ani ar putea spune „Nu!“ și să refuze să se îmbrace. Iată câteva sfaturi
Există copii care se îmbracă în ritmul normal și sunt gata la timp, și copii care reușesc să dispere pe toată lumea din casă, întârziind la grădi și la școală și făcându-i și pe ceilalți să întârzie. Îmbrăcatul este un antrenament pe care noi, părinții, îl facem cu copilul de când acesta este mic, iar ritmul
Copiii nu au cum să își dea seama singuri că nu văd bine, și chiar dacă nu văd prea bine, pe ei oricum nu îi deranjează acest lucru, au treburi mai importante – să se joace, de exemplu. Iar ochelarii chiar îi incomodează la joacă, transpiră și alunecă, îi mai apasă și pe nas și trebuie
Unde doarme bebelusul, in camera lui sau cu parintii? – este intrebarea care, de decenii, starneste controverse.
Nu-i putem deprinde prea usor cu ordinea pe micutii nostri. Ceea ce pentru noi e dezordine, pentru ei poate fi un univers imaginar, populat de creaturi misterioase.
Centrul Medical Medsana vine in intampinarea femeilor insarcinate si lanseaza in clinicile sale “Sarcina pas cu pas”, un pachet special de teste de laborator care are ca scop evaluarea starii de sanatate a viitoarei mame in fiecare din cele trei trimestre de sarcina.
Un tatic implicat va avea un copil care va invata mai bine, va avea stima de sine crescuta si vulnerabilitate mai scazuta la depresie, decat cu copil cu un tata neimplicat.
Pediatrii ne recomanda sa cantarim bine avantajele si dezavantajele inainte de a-l inscrie pe cel mic la cursuri de inot. O balaceala este insa prilej de distractie si ajuta la dezvoltarea copilului.
Cand este frig afara petrecem mai mult timp in casa, care, paradoxal, este locul cel mai periculos pentru copiii mici, conform statisticilor.
Participa si tu la joaca celor mici! Cand copilul este foarte mic, este foarte usor sa ne jucam cu el, iar bebelusul va fi multumit si fericit sa fie impreuna cu parintii sai.
Ziua copilului este un prilej sa-ti lasi libera imaginatia, chiar tinand cont totusi de buget si alte restrictii. Iata cativa pasi pentru o petrecere de neuitat.
A spune “nu” copilului tau poate parea nedrept. Dar dupa putin timp, datorita acelui “nu”, copilul va descoperi adevaratele valori.
N-o sa-l hranesti cu biberonul toata viata, dar tocmai pentru ca atasamentul e mare, renuntatul la biberon este o operatiune dificila si delicata.
Cand un copil isterizeaza un restaurant intreg nu se va spune „ce copil rau sau isteric“, ci „ce needucat“… Copilul va fi privit cu multa compatimire, iar parintii - cu repros.