Programul elevilor de scoala generala si de liceu va fi scurtat drastic, in urma unui proiect votat ieri in Senat, anunta Edupedu. Elevii ar putea avea programul scolar scurtat drastic Liviu Pop este initiatorul acestei modificari, dorind sa scurteze printr-un proiect ce ar urma sa schimbe legea educatiei. Cum s-ar modifica orarul elevilor, daca proiectul
Gestul cel mai important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, atât fizic, cât şi mental, este elaborarea unui program alimentar corect. Multe sunt principiile unei alimentaţii corecte la copiii cu vârsta până în trei ani, însă nu te speria: regulile importante, de care trebuie să ţii cont orice ar fi, sunt mai puţine şi se pot
Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” invită și anul acesta copiii să-și petreacă o noapte la Muzeu, în cadrul programului ”Legănaţi de Deinotherium” Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 sunt invitați să doarmă o noapte la Muzeul „Antipa”, alături de cel mai valoros exponat din expoziția permanentă a muzeului, Deinotherium gigantissimum. Deoarece
Fiecare dintre noi vrea să fie cel mai bun părinte din lume. Un sistem larg răspândit de clasificare a părinților este în funcție de gradul în care sunt conduși de nevoile și de cerințele emoționale interioare ale copiilor lor sau de gradul în care le cer acestora să-și adapteze nevoile la structura și la rutina
Ellie White este o mama si o femeie foarte norocoasa. Pentru ca a avut un regim echilibrat si pana in luna a 7-a a reusit sa faca sport, nu a luat foarte multe kilograme in timpul sarcinii insa, asa cum se intampla in cazul fiecarei proaspete mame, tonusul ei de dupa nastere nu mai este acelasi.
Pe 6 decembrie, Mos Nicolae vine la Gymboland cu cadouri, dulciuri si un spectacol caritabil deosebit.
Cateodata nu este atat de simplu sa ramai insarcinata, asa ca, inarmeaza-te cu multa rabdare, urmeaza un program preconceptional de santate si imbunatatire a formei fizice si respecta sfaturile de mai jos. Â
Muzeul National de Istorie Naturala ”Grigore Antipa” ne invita sambata, 17 noiembrie, incepand cu orele 11.00, la o noua intalnire din cadrul programului „La Antipa, in spatele usilor inchise”.
Marti, 13 noiembrie, am fost invitati de catre Organizatia Salvati Copiii sa participam la workshop-ul "Program prioritar de sanatate publica in Romania: reducerea mortalitatii infantile si a consecintelor prematuritatii."
Spre deosebire de noi, adultii, care ne plictisim repede de programul repetitiv, copiilor le prieste rutina.
Programul “Zambet pentru Viitor” al Danone Romania, un parteneriat public-privat pentru elaborarea unei strategii nationale in domeniul cancerului infantil
A inceput anul scolar si pe unii dintre noi parca ne-a cuprins o boala ciudata – aceea de a umple cu orice pret timpul copilului. Ca sa ne simtim parinti mai buni, ca sa ne asiguram ca il dotam cu de toate, ca sa stie cat mai multe… De fapt, de ce?
Gradinita Bambi, impreuna cu Centrul 2 FasTracKids si programul Gradinita IT organizeaza in perioada 28 iunie - 30 iulie 2010 “Vacanta de vara pe placul tau”.
Am un baietel de 9 luni si de la o luna de zile nu prea vrea sa mai doarma; este egitat, nervos, il mananca gingiile (inca nu i-au dat dintisorii). Noaptea doarme, dar se trezeste de 2, 3, 4 ori ca sa manance, dupa care se culca la loc, dar ziua nu vrea sa doarma. Doarme 20, 30 de min, foarte rar 1 - 2 ore si este foarte obosit. Ce trebuie sa fac?
Buna ziua. As dori sa imi spuneti daca se poate, un program alimentar pentru un bebelus de 11 luni. Ce fructe, legume, carne are voie? Programul lui arata cam asa: dimneata la 5, 240 ml lapte, la ora 10 un mar cu 4 linguri branza si un biscuit; la pranz legume si carne, cam 150 de grame, la 17 iaurt cu cereale si seara un biberon lapte de 240 ml. Este ok? Este putin? Multumesc.
Fug sa il iau de la gradinita mai devreme, pentru ca trebuie sa ajungem la balet. Sper sa nu intarzie microbuzul care ii aduce de la tenis, ca iar nu mai ajungem diseara la cursul de pictura, de la Palatul Copiilor“.
Buna ziua Intrebarea mea se refera la colici si anume cum pot sti daca are colici? Bebelusul meu (nascut la 36 de sapt) a inceput sa planga seara de vreo sapt si ceva. Imediat dupa baita (adica de pe la 9:30-10:00) si pana pe la orele 12:00-12:30) plange, adoarme, mananca. Adica ii dau sa manance (il alaptez) si adoarme. Incerc sa-l fac sa regurgiteze(ragaie) dar e un pic dificil pentru ca e deja adormit. Cateodata reusesc, cateodata nu. Cert este ca in ambele cazuri in timpul somnului incepe la un moment dat sa se agite si daca il iau in brate ragaie. Apoi plange iar si-i dau sa suga. Si cam asa pana pe la 12:30. Dupa care ne trezim cam din 2 in 2 ore, chiar si mai des ca sa mancam. Bebelusul meu este si foarte lacom si inghite foarte mult aer, aer pe care nu-l elimina intotdeauna o data, desi ragaie si cand e la san, si inainte sa-l pun la celalalt san, si la sfarsit. Intotdeauna mai e aer pe care il elimina la vreo jumatate de ora de cand il pun in patut si adoarme. Sper ca am reusit sa explic problema mea si sa-mi spuneti daca asta inseamna care colici sau nu. Atunci cand plange nu se ghemuieste, dimpotriva da din picioare si cateodata plange in timp ce are sanul in gurita. Va multumesc anticipat si sper sa-mi puteti da un raspuns.
Necesitatea contactului omului cu natura si naturalul este prezenta atat in literatura, poezie, cat si intr-o multime de studii stiintifice ale tuturor marilor scoli de psihologie din lume.
Intrarea in colectivitate este dificila si pentru copii, dar si pentru parinti. Gradinita este primul prag important din viata celor mici si depinde de tine sa-l treaca fara probleme. Fa-ti temele din timp!
Problemele de somn ale bebelusului dau peste cap si programul de odihna al parintilor.