De prin luna a 7-a este bine să ai bagajul pentru maternitate gata făcut. Deși cele mai multe nașteri se petrec între săptămânile 38-40 de sarcină, este bine să fii pregătită pentru orice eventualitate. Uite ce să iei la maternitate! Ai, de fapt, nevoie de două bagaje pentru maternitate, unul pre și altul post-eveniment, cu
Pe la 4-5 ani mai toți copiii se agață de lucrurile lor. Fie că este vorba despre vreo jucărie stricată, fie despre un capac de la o sticlă, fie despre o hăinuță care nu-i mai vine, totul îi trebuie copilului tău, toate obiectele sunt adunate. De ce nu renunță la lucruri, chiar dacă îi explici
”Nu știu de unde a învățat copilul meu să vorbească așa de urât. Noi în casă nu vorbim așa. Mă face de râs. Și degeaba îi fac observație sau îl pedepsesc. El continuă să folosească acele cuvinte”. Cam asta spun toți păriții care se plâng de faptul că juniorul lor de 2-3 ani vorbește urât.
Sunt mămici, sunt celebre, și fiecare apariție le este scanată, analizată și comentată de public și specialiștii în modă, deopotrivă. People a analizat stilurile vestimentare ale celor mai în vogă mămici celebre și le-a acordat calificative. Iată cum se îmbracă cele mai trendy mămici celebre atunci când nu sunt pe covorul roșu, ci își fac
Este o cântăreață de succes, iar acum își va încerca talentul în ale scrisului. Adele, care are un băiețel de 10 luni (Angelo), a fost abordată de editura Puffin, care i-a propus cântăreței să scrie o carte pentru copii. Adele s-a arătat încântată de propunere și vrea să scrie cartea pentru a avea, peste ani,
Desertul cel mai potrivit după un prânz consistent!Uite cum să faci o delicioasă spumă cu marțipan în mai puțin de o oră! Desertul tău e gata în 55 minute! Ingrediente: (606 calorii per porţie) • 31 g grasimi • 200 g stafide •4 linguri coniac • 100 g marţipan alb • 2 croissante, uscate şi sfărâmate complet (pesmet) • 125 g zahar
“Pana la varsta de doi ani si jumatate …evolutia lui a fost normala. Spunea anumite cuvinte, a mers la noua luni, ne arata ce dorea, insa, de la aceasta varsta, am inceput sa ne intrebam de ce intarzie sa inceapa sa vorbeasca, pentru ca nu formula propozitii, ci numai niste cuvinte izolate. Apoi, pe la
Doar pentru că sunt celebri și bogați, actorii și cântăreții pe care-i iubim nu sunt ocoliți de probleme ca părinți. Iar banii (pe care ei, spre deosebire de părinții altor copii cu probleme, îi au) nu oferă întotdeauna prea mari speranțe în plus copiilor lor, atunci când sunt aceștia sunt diagnosticați cu boli grave și
Concediul s-a terminat. Ce facem acum? Facem o depresie, desigur! Depresia după concediu este des întâlnită. După ce ne întoarem din vacanță ne apucă tristețea, disperarea chiar, putem avea tulburări de somn, chiar și tulburări digestive, uităm lucruri, suntem mai puțin atenți și mult mai anxioși. Ce te faci cu depresia după concediu?
Crema anticelulitica, uleiul de masaj, crema, balsamul sau uleiul de corp intra, de regula, in categoria produselor carora multe dintre noi le suntem fidele si pe care le cumparam tot timpul anului. Bine aplicate, nu numai ca sunt foarte eficiente (orice masaj faciliteaza patrunderea elementelor active in organism si stimuleaza schimburile celulare), dar pot avea
Adesea, celebritățile au tot ce-și doresc, mai puțin o viață personală reușită. Beyonce (31) și Jay-Z (43) fac excepție de la regulă. Unii dintre cei mai de succes artiști ai lumii la momentul actual, cei doi au evitat scandalurile și și-au concentrat atenția și energia pe carieră și familie. Vezi care a fost povestea lui
Studiile demonstrează că este necesar să dormim măcar 7 ore în fiecare noapte. Dacă dormi mai puțin de 7 ore, pentru o perioadă mai îndelungată, creierul îți ”îmbătrânește” efectiv cu 5-7 ani, spun cercetătorii. De ce ai nevoie de 7 ore de somn? Uite 7 motive (nu și singurele). 1. Ești mai deșteaptă
O foarte însărcinată, dar foarte cochetă Jennifer Love Hewitt a fost vedetă la lansarea campaniei Pampers – Love, Sleep & Play, lansată în Statele Unite. Jennifer Love Hewitt nu s-a sfiit să-și arate rotunjimile și a strălucit la evenimentul Pampers. Actrița, care este însărcinată în viața reală cu ”soțul” ei din serialul ”The Client List”,
Când ajunge la 4-5 ani, cam orice copil trece prin perioada în care vrea un frățior. Copilul insistă, spre amuzamentul părinților sau spre îngrijorarea lor, căci nu prea știu exact ce să-i răspundă când spune că vrea un frățior, mai ales dacă nu au planificat un al doilea copil. La urma-urmei, un bebeluș nu este
De ce ne îngrăgostim? O întrebare la care par să fi încercat un răspuns aproximativ numai poeții. Psihologii studiază abia de câteva decenii mecanismele neurale ale iubirii, iar concluziile sunt departe de a fi la îndemâna simțului comun… Starea aceea de gratie, de nebunie si de entuziasm, pe care nu prea o mai experimentam
David Beckham este foarte exagerat când este vorba despre micuța lui fiică, Harper. Mai în glumă, mai în serios, fotbalistul a declarat că o va ține închisă într-un turn, pentru propria ei protecție. Deși Harper nu a împlinit doi ani, Beckman este foarte preocupat de viitorul ei amoros. Harper este deja foarte frumușică și va
Vara tindem să punem totul la rece. Nu toate alimentele se țin însă la frigider. Uite ce se ține în frigider și ce nu, astfel încât să păstrezi alimentele mai mult timp și să economisești bani și energie. Nu toate alimentele se pun in frigider – unele stau foarte bine si în dulap. CARTOFII
Înainte de nașterea bebelușului, părinții în devenire dau iama la cumpărături: de la pătuț, cărucior și sterilizator (necesare, de altfel) lista se extinde la tot felul de alte lucruri nu numai inutile în primele luni, ci și periculoase pentru bebeluș. Iată de ce nu are nevoie bebe în primele luni. Jucării de plastic
Nu trebuie să fii chef, ca să pregătești această rețetă de brioșe crocante, cu mere și mure. Poţi folosi orice fruct de sezon – și perele şi murele se combină perfect. Poftă bună la brioșe! 12 porţii • Gata 1 oră şi 20 minute • 352 calorii per porţie • 15g grăsimi • Ingrediente: