De ce copilul nu renunță la lucruri?

Pe la 4-5 ani mai toți copiii se agață de lucrurile lor. Fie că este vorba despre vreo jucărie stricată, fie despre un capac de la o sticlă, fie despre o hăinuță care nu-i mai vine, totul îi trebuie copilului tău, toate obiectele sunt adunate. De ce nu renunță la lucruri, chiar dacă îi explici că nu are ce să mai facă acum cu ele?

Ca să aibă senzația că ar avea o oarecare formă de control asupra temerii că va fi abandonat (vezi care sunt marile griji ale copiilor  mici), micuțul de patru-cinci ani este „strângator – adună tot soiul de nimicuri și nu renunță la lucruri care îi aparțin, chiar dacă s-au stricat, i-au rămas mici sau nu îi plac cu adevărat.

Ionut, un baietel de patru ani, era zilele trecute atarnat de fusta mamei lui, cu lacrimi in ochi, implorand-o sa nu arunce ceea ce mie mi se parea o carpa mototolita.

În lumea relativ mică a copiilor, obiectele sunt prieteni apropiați. Iar în momentul în care copilul începe să simtă sau să înțeleagă sentimentul de pierdere, el reacționează exagerat (pentru noi) la situațiile în care hainele sau jucăriile lui sunt tratate ca un gunoi.

Copilul mic nu prea face diferența între valoarea unor oameni și valoarea unor lucruri și poate gândi că dacă mama renunță cu atât de mare ușurință la unele lucruri, într-o zi, când voi face vreo prostie sau voi fi bolnăvior (stricat), mă va arunca și pe mine.

Acest sentiment de abandon se instalează foarte puternic mai ales daca cel mic a experimentat „abandonarea de către părinți, într-o formulă sau alta. Fie a fost lăsat la un moment dat într-un loc, pentru a i se da o lecție și chiar dacă era în siguranță, observat de la distanță de către părinți, s-a simțit abandonat, fie a fost amenințat că dacă nu e cuminte, va fi lăsat la grădi, sau în parc sau va fi dat la țigani (amenințare care înduce sentimentul de abadon și sădește în copil mugurii discrimiării și rasismului…).

Drama este și mai mare dacă apare un al doilea copil în familie – juniorul se poate gândi că dacă apare un bebeluș nou, el ar putea fi aruncat la gunoi, ca o veche jucărie, mai ales dacă i s-au tot făcut observații, că nu e cuminte, că e obraznic, că e gălăgios, că o supără pe mami etc.
Ca urmare, de teamă să nu abandonat, copilul nu își „abandonează ceea ce îi aparține. El nu renuță la lucruri și din speranța că nici pe el nu îl va abandona „proprietarul lui – mama sau tata. (vezi cum îi spui că va avea un frățior)

Ce îi poți explica celui mic când nu renunță la lucruri (iar tu mai trebuie să golești casa de toate nimicurile adunate)

• Spune-i ca avem nevoie să facem mai mult loc pentru el și pentru noi și explică-i pe înțelesul lui că unele jucării devin periculoase când se strică și nu mai funcționează cum trebuie;
• Amintește-i mereu că îl iubești și asigură-l că este comoara ta cea mai de preț, la care niciodată nu ai putea renunța
• Obișnuiește-l de când este foarte mic să îți sorteze jucăriile și hăinuțele care nu i se mai potrivesc, pentru a fi date copiilor mai mici sau sărmani.
• Nu-i cumpăra în exces jucării și hăinuțe, obișnuit cu cantitatea, nu mai observă calitatea și intră în panică dacă rămâne cu puține lucruri.

foto Shutterstock