Ei sunt convinşi că le-a fost scris să fie împreună. În plus, cred în miracole, pentru că au avut parte de unul. Ştiu că îi aşteaptă o mare schimbare şi au emoţii. Ştiu că miracolul este… fată. Tocmai ai aflat că peste mai puţin de trei luni Florin Dumitrescu (MasterChef – Pro Tv) va deveni
La doar 5 ani (neîmpliniți) Sasha Samfira, fiul actriței Ștefana Samfira și al designerului Cristian Samfira, pare să calce pe urmele părinților. În vară va avea propria linie de tricouri imprimate cu desenele lui. ”Cât timp am fost însărcinată, m-am rugat pentru două lucruri: să fie copilul sănătos și să moștenească talentul tatălui lui”
Deși ne place să credem că suntem unici și poveștile noastre de viață sunt irepetabile, psihologii ne spun că de multe ori ne comportăm cu toții ca-n paginile unui manual. Asta e valabil și când este vorba despre motivele pentru care ne certăm. Banii, sexul, serviciul, copiii, treburile casei sunt principalele subiecte de dispută între
Cum sunt femeile și bărbații diferiti? În ce privință? De ce apar neînțelegeri sau adaptări greoaie unii la ceilalți? Simplu: pentru că fiecare își impune propriul criteriu de judecată în evaluarea celuilalt. Cel puțin asta susține psiholoaga și feminista canadiană Susan Pinker în cartea plină de revelații și apărută la editura Curtea Veche, Paradoxul Sexelor.
Elena Gheorghe este în al nouălea cer – sora cântăreței, Ana, a născut astăzi un băiețel sănătos, care a primit nota 10. Elena Gheorghe nu-și poate stăpâni fericirea. În această dimineață, vedeta a devenit mătușă, după ce sora ei l-a adus pe lume pe micuțul Lucas Andrei. „Am devenit mătușă! Astăzi la 08:50 a venit pe
Mulți bărbați vin la psiholog și încep să povestească cu o mare deschidere și sinceritate lucruri despre relația lor (care merge defectuos), dar, în cel mai tipic stil masculin, continuând – după identificarea problemei/problemelor – cu găsirea de soluții pentru acestea. De aceea îmi plac mie bărbații care vin la consiliere: îmi ușurează foarte mult
Pe site-ul său, cabral.ro, simpaticul prezentator le povestește cititorilor săi fel de fel de întâmplări din viaţa lui sau a celor apropiaţi. De data aceasta, Cabral le-a împărtăşit celor care îl citesc „cel mai lung minut“ din viaţa lui. Iată despre ce este vorba: „A mea copilă este, la fel ca orice copil, entuziastă atunci
Psihoterapeuta de orientare psihanalitică Andreea Chițu a răspuns la câteva întrebări despre cele care azi îngrijesc copii, au carieră și trăiesc într-un cuplu cu dilemele obișnuite, au părinți bolnavi sau orice altă problemă pe care în general o rezolvă jumătatea feminină a populației… Care mai sunt problemele acute ale femeilor de azi? Cu
Ea cere (aproape) imposibilul Bărbatul ideal trebuie să aibă două calități importante, spun femeile. Să fie un erou, să aibă umerii largi și primitori, dar și puternici, în fața adversității, dar și să se comporte ca un cavaler care nu ascunde nimic din intimitatea și fragilitatea lui. Așadar, ele vor ca bărbații să fie „compleți“:
Pe cât de poznaş e Pavel Bartoş (38 de ani) la „Românii au talent“, pe atât de cuminte e acasă, unde actorul le lasă să facă legea pe soţia sa, Anca (35 de ani), şi pe cele două fiice ale lor, Eva (9 ani) şi Rita (4 ani). Bartoş visează la un concediu alături de
Sunt zile în care simți că jobul de părinte nu-ți iese prea bine. Și dacă ești părintele unui copil trecut de perioada în care totul se rezumă la scutece și mâncare (bucură-te acum de ea!), astfel de zile se pot repeta destul de des. Dacă simți uneori că dai greș, te va consola să afli
Ghici cine e însărcinată la 46 de ani?: Halle Berry! Vedeta, care are o fetiță de 5 ani, Nahla, este însărcinată în 3 luni, iar toate site-urile vorbesc despre un băiețel. Fericitul tată este Olivier Martinez (47 de ani). Halle și Olivier formează un cuplu din 2010, când au lucrat împreună la thrillerul Dark Tide.
Elena Gheorghe este tare mândră de băiețelul ei, Nicholas Răzvan, postând pe contul său de Facebook numeroase fotografii cu cel mic. Vedeta se împarte cu brio între viaţa profesională şi cea personală, declarându-se o mămică fericită, care profită de fiecare clipă pentru a fi aproape de fiul ei. Artista spune că băieţelul este „un copil
E adevărat că sexul ne face mai sănătoși, mai fericiți, mai eficienți la serviciu? Sună tentant! Și chiar dacă sexul nu e un panaceu, e cert că o viață sexuală împlinită aduce beneficii în toate planurile vieții. În general, nu sunt adepta sfaturilor universale de cucerit bărbații, de „cum să fim fericiți în cuplu“ sau
Spunem despre copiii noștri că sunt lumina ochilor. Și pretindem că îi iubim în mod egal. Și, totuși, nu e adevărat. Ce se întâmplă când această afecțiune riscă să ne modifice comportamentul? Cum abordăm această relație atât de complexă, părinte-copil? Este normal să-ți iubești copiii în mod diferit. Dar e necesar să-ți pui întrebări atunci
“Un copil poate să înveţe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.” (Paulo Coelho) Una dintre preocupările adulţilor, mai ales ale părinţilor, este cum să-şi crească şi cum să-şi educe copiii, ce e bine
Fiecare dintre noi vrea să fie cel mai bun părinte din lume. Un sistem larg răspândit de clasificare a părinților este în funcție de gradul în care sunt conduși de nevoile și de cerințele emoționale interioare ale copiilor lor sau de gradul în care le cer acestora să-și adapteze nevoile la structura și la rutina
Kate Middleton şi prinţul William vor deveni părinţi în luna iulie, însă curioşii își pot face o idee despre cum va arăta copilul lor în adolescență. După ce au analizat genele din familia regală britanică, dar şi pe cele ale familiei Ducesei de Cambridge, cercetătorii au ajuns la câteva concluzii cu privire la felul în
Se spune că dragostea durează 3 ani. Și totuși, există cupluri care trec proba timpului și nu numai par, dar și sunt fericite peste ani. Psihologii ne învață care sunt cei 10 pași pentru armonie în familie și ce să NU faci. Nu intra într-o relație doar ca să scapi de părinții
Chiar atunci când credeai că ai ajuns la stadiul în care ai încredere că poți să te descurci cu un copil, vine și al doilea! Sigur că, în timp, vei dobândi capacitatea și priceperea necesare pentru a avea grijă de amândoi, dar rezistența, hotărârea și încrederea în tine ca părinte ar putea fi puse la