Elena Gheorghe se mândrește cu băiețelul ei, Nicholas Răzvan

Elena Gheorghe este tare mândră de băiețelul ei, Nicholas Răzvan, postând pe contul său de Facebook numeroase fotografii cu cel mic.

Vedeta se împarte cu brio între viaţa profesională şi cea personală, declarându-se o mămică fericită, care profită de fiecare clipă pentru a fi aproape de fiul ei. Artista spune că băieţelul este „un copil foarte cuminte… deocamdată.

Elena Gheorghe are reguli stricte atunci când vine vorba despre regimul de viaţă. Principiul după care se ghidează pentru a avea un trup sculptat este: „Acolo unde este echilibru, este armonie. Elena recunoaște că nu concepe viața fără mișcare și și-a făcut un obicei din mersul la sală. Nu numai că îi face plăcere să execute exercițiile la sala de antrenament, dar o ajută să-și mențină și silueta de invidiat.

Solista nu uită nici de alimentaţie, care se bazează în special pe fructe şi legume, evitând prăjelile şi dulciurile.

„Cred că tot ce numim noi frumos în exterior vine din interior. Pare banal, dar eu cred cu tărie asta. În momentul în care mănânc sănătos, mă odihnesc, fac sport, mă simt mult mai relaxată, şi clar lucrul asta se vede şi la suprafaţă. Eu nu consum prăjeli, nu sunt o împătimită a dulciurilor, dar gust atunci când simt nevoia. Cred că atunci când există un echilibru în orice domeniu, chiar şi în cel alimentar, există şi o armonie, a declarat Elena Gheorghe.

[imagebrowser id=22]

Citește mai multe aici


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton