Fiul actriței Ștefana Samfira și al designerului Cristian Samfira calcă pe urmele părinților

La doar 5 ani (neîmpliniți) Sasha Samfira, fiul actriței Ștefana Samfira și al designerului Cristian Samfira, pare să calce pe urmele părinților. În vară va avea propria linie de tricouri imprimate cu desenele lui.

 

'Cât timp am fost însărcinată, m-am rugat pentru două lucruri: să fie copilul sănătos și să moștenească talentul tatălui lui' – spune Ștefana, care provine ea însăși dintr-o familie artistică. Fiica actorilor Florin Zamfirescu și Valeria Sitaru, Ștefana a urcat pe scenă alături de mama ei când avea doar 3 ani. Iar cu o mamă actriță și un tată designer și pictor foarte talentat, nu este de mirare că Sasha este noul artist în familia Samfira.

Imaginația și creativitatea i-au fost hrănite din primele luni de viață de poveștile cu zmei și prinți. Ștefana i-a citit din cărțile clasice de povești, fără prea multe poze și s-au jucat împreună de-a povestea în poveste, găsind alte fire de basm decât cele din carte. Sasha se numără, de altfel, și printre micii babybliotecari, participând la toate evenimentele babyblioteca, organizate de baby până acum, și la care Ștefana este povestitor-șef.

Poveștile nu sunt numai pentru joacă și dezvoltarea imaginației, ci s-au dovedit de folos în situații concrete, când Ștefana și Cristian au avut de rezolvat probleme cu care se confruntă orice părinte.

Cum Sasha este mai pretențios și refuză orice fel nou de mâncare, am găsit soluția tot în povești. I-am spus că este mâncarea preferată a piticilor sau vreo rețetă secretă făcută de Albă ca Zăpada și-l-am determinat măcar să guste puțin.' (vezi și alte strategii anti-mofturi)

Lumea desenelor animate s-a dovedit și ea de folos. Când e bolnăvior, Sasha știe că bem ceaiuri sau punem supozitoare să-i dăm lui Buzz, personajul pozitiv muniție pentru a lupta cu Zork cel rău (infecția), așa cum atunci când îi curge nasul sunt resturi de la navele spațiale distruse.  'Toate problemele s-au rezolvat  cu ajutorul poveștilor și imaginației. De altfel, unul dintre jocurile noastre preferate este să ne dăm câte un cuvânt cu care să facem propoziții, fraze, mai degrabă. Am petrecut mult timp așa și ne jucăm destul de mult. Și eu, și Cristi suntem de părere că un copil îți dă înapoi cât investești în el'.

Iar pentru Ștefana și Cristian Samfira, 'investiția' începe să se întoarcă. De-abia așteptăm lansarea pe piață a tricourilor semnate Sasha Samfira. Ediție limitată, desigur, căci așa îi stă bine unui adevărat artist în devenire.

Vezi mai multe poze de familie

[imagebrowser id=24]


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton