Cum va arăta copilul lui Kate Middleton şi al prinţului William

Kate Middleton şi prinţul William vor deveni părinţi în luna iulie, însă curioşii își pot face o idee despre cum va arăta copilul lor în adolescență.

După ce au analizat genele din familia regală britanică, dar şi pe cele ale familiei Ducesei de Cambridge, cercetătorii au ajuns la câteva concluzii cu privire la felul în care va arăta viitorul prinţ sau viitoarea prinţesă.

Astfel, cu siguranţă va avea părul şaten închis, posibil ondulat, şi ochii albaştri. Sunt şanse mari să moştenească nasul puţin încovoiat des întâlnit în familia regală britanică. Pornind de la prinţul consort, Philip, continuând cu prinţul Charles şi terminând cu William, toţi au acelaşi tip de nas, semn că această genă este una puternică.

După analiza genelor celor două familii, specialiștii au realizat portretele robot ale viitorului copil al cuplului regal, fie că va fi fată, fie – băiat.

portret robot

Foto: Hepta


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton