Top 5 motive de ceartă între soți

Deși ne place să credem că suntem unici și poveștile noastre de viață sunt irepetabile, psihologii ne spun că de multe ori ne comportăm cu toții ca-n paginile unui manual. Asta e valabil și când este vorba despre motivele pentru care ne certăm. Banii, sexul, serviciul, copiii, treburile casei sunt principalele subiecte de dispută între soți, spun psihologii.

 

Untitled-1Banii

N-o să mai repetăm celebra zicală care spune că nu banii aduc fericirea, ci numărul lor. Și asta pentru că evidența demonstrează că și în familiile cu stare există discuții aprinse pe tema banilor. Discuțiile despre bani se împart în 3 mari clase –s-a dovedit într-un studiu realizat de Smart Money. Cuplurile vorbesc despre datorii, ce cheltuiește celălalt și propriile cheltuieli (pe care partenerul le consideră exagerate).  Alte teme de dispută legate de bani? Grija față de viitor și perioada pensionării, riscurile anumitor investiții și banii de buzunar pentru copii. În mod tradițional, spun psihologii, într-un cuplu, unul este mai econonom, iar celălalt joacă rolul cheltuitorului. În mod tradițional, după căsătorie, partenerii au conturi comune, dar există și excepții. Fiecare cuplu își face propriile reguli, important este să funcționeze.

Untitled-2Sexul

Sexul cimentează sau distruge o relație și nu mai e cazul să ne ascundem după degete. Studiile arată că un adult are, în medie, 61 de reporturi sexuale pe an. Multe cupluri căsătorite 'raportează' momente mai dese de intimitate, dar la polul opus, sunt foarte multe familii în care, din cauza oboselii cronice, a unor probleme medicale, a complexelor legate de siluetă după sarcină și a tensiunii generale pe care o presupune adaptarea la viața cu bebelușul, sexul dispare din cadru. Certurile care apar pe tema sexului sunt cauzate de lipsa lui, dar și de sentimentele de respingere și frustrare pe care le simte partenerul doritor de intimitate. Într-un studiu realizat de Fundația Națională pentru Somn (sună mai bine în original), 1 din 10 căsătoriți a recunoscut că a fost exilat din patul conjugal. Citește aici mai multe adevăruri și legende despre sex în familiile cu copii mici.

 

Untitled-3Serviciul

Cât timp petrece partenerul la birou, și care este raportul dintre orele de birou și cele petrecute în familie – sunt principalele puncte nevralgice care atrag certuri pe tema serviciului. Argumentul bărbatului care face ore suplimentare la birou este că o face pentru familia lui, în timp ce soția se simte neglijată. La polul opus, de multe ori, femeile simt că trebuie să lucreze mai mult decât colegii lor de sex masculin, pentru a fi luate în serios profesional, ceea ce se traduce prin întârizieri acasă.

 

Untitled-4Copiii

Aici, temele de dispută sunt nenumărate: de la cum să fie educat și disciplinat copilul, până la alegerea grădiniței sau școlii potrivite. Dacă nu există încă bebeluși în peisaj, chiar lipsa lor poate fi o problemă. În timp ce unul dintre parteneri este pregătit, altul nu se simte în stare să fie părinte. Al doilea copil aduce după sine alte discuții – este momentul să-l avem? Sunt cazuri în care amândoi soții își doresc un copil și nu-l pot avea. Problemele legate de infertilitate nu au numai implicații la nivelul sănătății, ci afectează profund relația de cuplu.

 

Untitled-5Treburile casei

Sună banal, dar treburile case sunt adesea subiect de conflict în familie – cine a dus sau n-a dus gunoiul, cine trebuia să plătească factura și de ce n-a făcut-o, cine și de ce a lăsat a 1001-a oară șosetele pe jos? – uite așa apar cele mai stupide motive pentru cele mai aprige certuri și reproșuri. Un program de curățenie și treburi casnice trebuie făcut de la început, pentru că altfel toată povara cade pe o singură pereche de umeri și apar frustrarile. Iar nivelul de curățenie acceptabil trebuie și el negociat. Poate că e mai ok să existe și un fir de praf pe ici, pe colo, și să petrecem 5 minute în plus cu copiii, dar nici să lăsăm locuința să devină paradis pentru gândaci nu e indicat.

 

De e e bine să te mai și cerți

Ca și febra, cearta nu este un lucru rău în sine – psihologii spun că e mai sănătos să te cerți și să-ți expui punctul de vedere, chiar și atunci când nu se ajunge la un acord, decât să acumulezi multe frustrări. Conflictul este un semnal că ceva în relație trebuie să se schimbe. Și depinde de amândoi soții ca acest lucru să se întâmple.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton