Cazul tragic al unui copil de un an și jumătate reprezintă un semnal de alarmă pentru toți părinții. O fetiță din Irlanda a fost la un pas de moarte după ce a înghițit lichidul dintr-o capsulă de detergent de rufe, într-un moment de neatenție al mamei. Jenny Maher, micuța de un și jumătate, a luat
Ca mai toate fetiţele de o şchioapă, Alina Sorescu îşi dorea de mică să ajungă balerină. Primii paşi în acest sens i-a făcut abia pe la nouă ani, când o sală de balet a fost deschisă în micul său orășel. A fost prima care s-a înscris. Acum, este printre primele balerine de vârsta ei din
Viata de parinte nu e deloc usoara, mai ales cand vine vorba despre cheltuieli, care stim atat de bine ca sunt foarte multe. De aceea, perioadele de reduceri mi se pare momentele ideale pentru a face o serie de investii pentru copii, de la hainute si jucarii, pana la mobilier si accesorii, in functie de ce
Richard Johnson, un tânăr de 21 de ani, a devenit tatăl unei fetițe minunate. La o lună după ce a născut-o pe micuța Persephone, mama a luat-o și a plecat cu ea în California, părăsindu-l astfel fără nicio avertizare pe Richard. La scurt timp însă, femeia s-a răzgândit și l-a sunat pe bărbat și l-a
Fiecare perioadă din viața de mamă are farmecul ei și e la fel de plină de lucuri minunate, pe cât este de plină și de greutăți. Este adevărat că la fiecare vârstă a copilului, mama se confruntă cu noi dificultăți. Faptul că un copil crește nu înseamnă că greutățile dispar, ba dimpotrivă, cresc și ele.
La prima vedere, Gabriel Cojocaru pare un adolescent ca oricare altul, cu problemele şi bucuriile vârstei de 15 ani. Privind de mai aproape însă, descoperim un tânăr care a atins această normalitate cu sprijinul bunicilor şi al pasiunii nestrămutate pentru muzică. Mai exact, pentru clarinet. În continuare, povestea noului bursier al campaniei Jurnal de Fapte
Ceea ce face adesea diferenţa între potenţialul unor seminţe şi ceea ce poate înflori din ele, între ce semeni şi ce culegi, e mâna „grădinarului”. Iar profesorul Nicolae Antonescu de la Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 are, de 40 de ani, exact acest rol, al grădinarului priceput şi dedicat menirii de a scoate la
Tragedie fără margini la Constanța. O familie a luat o decizie sfâșietoare. Autoritățile susțin că doi părinți și-au pus capăt zilelor nemaiputând îndura durerea și neputința de a face ceva pentru copilul lor de 9 ani, care suferea de o boală necruțătoare. Micuțul a fost găsit și el fără suflare, lângă părinții lui. Toți trei
Probabil majoritatea părinților au trecut măcar o singură dată, dacă nu chiar de nenumărate ori, prin clipe dificile în momentul în care au fost nevoiți să plece de acasă și să-și la revedere de la copii. Tristețea și, câteodatăm, lacrimile copiilor care își văd mama sau tatăl că pleacă răscolesc de fiecare dată sufletul părinților.
Sunt oameni pe care soarta pare să îi doteze cu toate calităţile: inteligenţă, frumuseţe, ambiţie, talent. Mălina Aciu, o fetiţă de 13 ani din Alexandria, este unul dintre aceşti oameni. Citiţi, în continuare, povestea extraordinară a noii bursiere a Jurnalului de Fapte Bune. de Mirona Hriţcu Astăzi triplă campioană naţională la şah, Mălina a
Kilogramele acumulate în sarcină și cum să scăpăm de ele. Acestea sunt două probleme din cauza cărora femeile se frământă destul de mult, chiar dacă, de multe ori, nu vorbesc despre asta. Indiferent că vorbim despre o viitoare mamă, care se află în trimestrul doi de sarcină, fie că vorbim de o proaspătă mamă, ce
Chloe și Rohan Dunstan erau deja un cuplu fericit cu trei copii. Băieții acestora aveau vârsta de 1, 2 și 3 ani. Deși aveau deja o familie considerată de mulți numeroasă, cei doi australieni își doreau foarte mult și o fetiță, motiv pentru care au decis că mai încearce încă o dată. Așadar, Chloe a
Chiar dacă pentru mame par a fi evidente motivele pentru care sunt tot timpul atât de obosite, cercetătorii s-au gândit totuși să facă un studiu pe această temă, iar rezultatele lui au fost surprinzătoare pentru mulți. Vrând să știe motivul exact pentru care părinții sunt atât de nervoși și obosiți, mai mulți specialiști au decis
Nu s-a mai jucat cu păpuşile, n-a mai ieşit cu prietenii sau colegii la un suc, a renunţat la aproape tot ce face parte dintr-o copilărie şi adolescenţă obişnuite. Pentru că viaţa Robertei Amaliţii înseamnă de un deceniu încoace mai ales muncă, studiu, repetiţii, concerte şi concursuri, premiile obţinute având nevoie de pagini întregi
Venirea sezonului rece te provoacă la schimbări. Pregăteşti hainele groase pentru tine şi cei dragi, înlocuieşti produsele destinate îngrijirii pielii cu cele care te protejează de frig şi te asiguri că radiatoarele şi caloriferele sunt perfect funcţionale. Acestea din urmă încălzesc aerul din casă, dar îl și usucă totodată. Aerul fără suficientă umiditate
Incendiul din clubul Colectiv din Capitală s-a transformat într-o tragedie fără margini. 32 de persoane și-au pierdut viața, majoritatea tineri. Autoritățile spun însă că numărul acestora ar putea crește din clipă în clipă, pentru că sunt încă 90 de persoane în stare critică. Printre cei care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv se
„Omul sfinţeşte locul”, spune o vorbă înţeleaptă şi plină de adevăr, deşi adesea neglijată în ziua de astăzi. E şi cazul celor care îndrumă paşii, ghidează talentele tuturor copiilor ajutaţi cu burse de către Jurnalul de fapte bune. Ei sunt profesorii, antrenorii, mentorii fără de care acele talente, indiferent de domeniu, nu şi-ar concretiza
Pornit pe drumul badmintonului acum 4 ani, Mihnea Crăciun a ajuns cel mai bun jucător din ţară la categoria lui de vărstă, sub 13 ani. Zeci şi zeci de trofee şi de medalii stau mărturie efortului, dar şi talentului acestui puşti crescut mai mult de bunici, şi tot ele au convins Jurnalul de fapte
Îndrăgita cântăreață Sore Mihalache este în al nouălea cer. Artista le-a dat vestea cea mare fanilor, care au rămas de-a dreptul uimiți: va deveni mămică. Sore și-a lansat astăzi o nouă piesă și cu această ocazie a făcut și marele anunț, pe pagina ei de Facebook, unde postarea a primit mii de like-uri și sute
Jessica Sands, a inceput sa isi deseneze un semn rosu pe fata din momentul in care pe fata fiicei sale Madison, in varsta de 7 luni, a inceput sa creasca un hemangiom. Mamica devotata, isi deseneaza zilnic un semn pe fata, cu un ruj rosu, pentru a o ajuta pe fiica sa sa fie mandra