7 semne că are nevoie de ochelari

În primii doi ani de viață, ochii copilului ajung la 80% din dimensiunea finală. Încă din această perioadă se pot depista deja primele probleme de vedere. Chiar dacă un copil nu știe să spună ce îl deranjează, există câteva semne care îți indică faptul că are nevoie de ochelari sau are are probleme de vedere.

Își înclină capul

Dacă cel mic își înclină capul atunci când se uită la anumite obiecte sau la televizor, la desene, acesta poate fi un semn de strabism. Copilul vede dublu, imaginile nu se suprapun perfect, iar înclinarea capului diminuează acest simptom.

Strânge din ochi

Dacă vezi că cel mic strânge din ochi atunci când se uită la ceva situat la distanță, este posibil să sufere de miopie. Când strânge din ochi, acest lucru îl ajută să clarifice temporar imaginea.

Stă prea aproape de televizor

Foarte mulți copii tind să stea aproape de televizor, fiind captivați de acțiunea desfășurată de ecran – când stau mai aproape se simt parte din poveste. Dar dacă cel mic tinde să se lipeasă de ecran (aproape la propriu) este un semn că are probleme de vedere.

Sare peste rânduri

În cazul copiilor de vârstă școlară, problemele de vedere sunt mai ușor de detectat. Dacă cel mic sare peste rânduri, de exemplu, atunci când citește, acesta poate fi semn de astigmatism.

Își acoperă un ochiocelari

Nu, nu e fascinat de pirați – dacă își acoperă un ochi când se uită la televizor, de exemplu, simte nevoia să corecteze instinctiv amblopia, de care tu încă nu știi că suferă.

 Este deranjat de lumină

Sensibilitatea la lumină caracterizează multe afecțiuni ale ochilor și este un semn clar că cel mic are probleme de vedere. Cel mai adesea, sensibilitatea la lumină poate indica extropia – afecțiunea apare cel mai adesea la copiii cu vârste între 1-5 ani și se manifestă intermitent inițial, în special în condiții de oboseală.

Suferă de dureri de cap

Durerile de cap însoțesc cel mai adesea hipermetropia și apar din cauza efortului pe care copilul care suferă de această problemă de vedere îl face pentru a compensa imaginea încețoșată.
Dacă cel mic se plânge de dureri de cap, e musai să mergeți la oftalmolog cât mai repede.

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul