Cum îngrijești dinții de lapte

Dinții de lapte sunt foarte importanți pentru viitoarea dantură definitivă. Specialiștii îți spun cum să îi îngrijești corect.

 

Fluorul – Alimentatia echilibrata si un adaos de fluor in perioada de dezvoltare a dintilor sunt strict necesare. Suplimentul de fluor se administreaza numai dupa prescriptia pedodontului.

Curatarea – Incepe sa speli gura nou-nascutului in primele zile dupa nastere. Dupa fiecare masa, curata gingiile si limba sugarului cu degetul infasurat in tifon steril umezit cu apa sau ceai neindulcit, pentru a indeparta resturile de alimente. Copilul se va obisnui de mic sa aiba gura curata, iar mai tarziu va acorda mare importanta igienei bucodentare.

Simptome – Cum iti poti da seama ca dintisorii de lapte incep sa erupa? Bebelusul saliveaza din abundenta (mai mult decat de obicei), cauta sa muste (in joaca), are gingiile umflate si rosii, are obrazul rosu in locul unde apare dintele, poate fi mai suparacios…

Durerile – Pentru cal­marea durerilor la aparitia dintilor de lapte, ofera copilului inele speciale pentru dinti, o bucata de material steril (batista, tifon), obiecte de cauciuc sau plastic usor de curatat, pe care cel mic poate sa le muste.

Dintii temporari – Multi parinti considera dintii de lapte (temporari) o perioada de trecere spre dintii permanenti, neacordandu-le importanta cuvenita. Complet gresit! Nerespectarea igienei dentitiei de lapte duce la aparitia infectiilor, care pot afecta gingiile (gingivite) si, uneori, chiar mugurii dintilor permanenti (apar dinti patati sau cariati).

Periuta de dinti – Dupa ce au aparut cativa dinti (la sase-opt luni), bebelusul trebuie sa faca cunostinta cu periuta de dinti. Este indicat ca aceasta sa fie scurta, din plastic, mica, cu o suprafata mare – pentru a masa gingiile, frumos colorata – pentru a-l atrage pe copil, moale – pentru a nu irita gingiile bebelusului. Nu uita ca periajul trebuie facut in chip de joaca.

Pasta de dinti – La aceasta varsta, se foloseste pasta de dinti cu un gust placut (de obicei, cu arome de fructe), in cantitate redusa (cat un bob de mazare), mai putin abraziva, fara fluor (care nu prezinta un pericol in cazul in care este inghitita de catre copil). Cand cel mic va creste si va invata sa scuipe, vei putea folosi si pasta cu fluor.

Caria de biberon – Nu lasa copilul sa adoarma cu biberonul in gura daca acesta contine lapte sau lichide indulcite – exista riscul aparitiei cariei de biberon.

Ca alternativa, ofera-i copilului ceai neindulcit, apa, care pot fi oferite fara risc. Nu folosi suzete inmu­iate in sucuri sau ceai indulcit. Incurajeaza copilul sa bea cu lingurita sau din cana cat mai devreme.

Controlul periodic – Specialistii recomanda ca bebelusul sa aiba primul control stomatologic in jurul varstei de un an. Pediatrii, insa, sunt de parere ca prima vizita la cabinetul stomatologic poate sa astepte pana cand copilul are trei ani, atat timp cat igie­na dentara e respectata riguros acasa si in cavitatea bucala nu apar probleme. Este bine ca prima vizita la medicul dentist sa fie una de familiarizare'.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul