Cum potolim crizele de furie ale copilului?

Accesele de furie apar în jurul vârstei de un an, continuă până pe la patru-cinci ani şi sunt coşmarul oricărui părinte. De ce puiul nostru drag se transformă, brusc, într-un monstruleţ?

Exemplu: copilul înţelege ce se poate face cu un creion, dar nu-l poate manevra (muşchii lui flexori nu sunt dezvoltaţi complet până la şapte ani).

El nu-şi dă seama de neputinţa sa şi crede că e creionul de vină, aşa că-l schimbă cu altul. Povestea se repetă. Dacă adultul de lângă el scrie sau desenează şi el nu reuşeşte, îl apucă furia, pentru că ştie ce ar trebui să se întâmple, dar nu reuşeşte să facă ce şi-a propus.

Să recunoaştem, şi adulţii reacţionează similar! Când copilul „se crizează“, nu mai este raţional, aşa că nu-i face morală, nu-i explica, nu-l certa, pentru că el nici nu te mai aude. Rezistă tentaţiei de a-i trage o palmă, de a-l smuci, zgâlţâi, lovi. Reacţia ta îl va face şi mai iraţional.

Cauzele crizelor „de isterie” sunt frustrarea, epuizarea, foamea, frica (starea de nesiguranţă, agitaţia, angoasa, spaima care trebuie să debuşeze cumva).

 

Fără public

 Dacă ieşirea s-a produs în public, părăsiţi imediat locul faptei! N-o să-i convină şi, data viitoare, se va gândi încă o data înainte să înceapă circul.

Dacă rămâi cu el acolo unde l-a surprins accesul de furie, oamenii din jur vor continua să-l privească şi acest lucru alimentează demonstraţia lui de forţă. Îndemnuri ca „Potoleşte-te, mă faci de râs în faţa lumii!” au exact efectul contrar.

Îi dai astfel de ştire că este în centrul atenţiei, ceea ce şi vrea, ba, mai mult, că te pune într-o situaţie dificilă ceea ce pe el îl pune în avantaj.

 

Distrage-i atenţia de la ce l-a deranjat

Copiii mici se plictisesc repede şi uită imediat de orice dacă ceva mai interesant apare la orizont. Aşadar, arată-te interesată şi entuziasmată de cu totul altceva. La vârsta lor, curiozitatea îi face să-şi învingă până şi frica.

 

Nu-l ameninţa!

Nu-i spune că te-ai săturat de el, că te duci la alt copil etc. Sunt vorbe în vânt, care, pe moment, nu-l potolesc şi, pe viitor, când şi le aduce aminte, îl îngrozesc, îl fac să se simtă nesigur pe dragostea ta şi, de aceea, va căuta să smulgă dovezi de iubire, care mai de care mai absurde, devenind tot mai nerezonabil.

 

Dacă s-a lovit

Dacă nu sunt semne vizibile de răni şi fracturi, dacă nu sângerează, ci este numai speriat, ia-l în braţe şi ţine-l lipit de tine ca să-i redai senzaţia de ocrotire şi siguranţă. Nu îi mări panica spunându-i „Vai, uite în ce hal te-ai lovit!” sau „Ai văzut ce era să păţeşti, era să mori!”.

 

Nu striga la el!

Dacă strigi la el „Nu mai ţipa!”, va urla şi mai tare. Copilul se trânteşte pe jos şi bate din mâini şi din picioare. Văzându-l, tresari de parcă ai urmări o scenă din „Exorcistul”.

Este momentul când cei mai mulţi părinţi cedează nervos şi-i fac pe plac micuţului numai ca să înceteze. Pe scurt, îşi cumpără liniştea, îşi mituiesc propriul copil.

 

Fără promisiuni

Nu insista să renunţe la ce şi-a propus, nu negocia cu el, nu-i face promisiuni de genul „Taci că îţi dau cutare lucru”. Nu faci decât să îl mituieşti şi să-ţi faci rost de un bir de plătit ori îţi pierzi credibilitatea cu promisiuni neonorate.

 

Păstrează-ţi calmul

Fii stăpână pe situaţie! Nu ţipa, nu urla, nu-l lovi, nu-l brusca, nu-i face morală. El nici nu te aude! Mimica feţei este esenţială şi trebuie să fie impenetrabilă, chiar dacă tensiunea ţi-a crescut ameninţător. Nu-l privi în faţă, ci peste el, nu-i zâmbi, nu-ţi încleşta fălcile. În niciun caz nu-i da de înţeles că te impresionează!

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Copilul tau