Un copil de un an a fost la un pas de moarte din cauza unui produs pe care îl avem cu toții în casă

Cazul tragic al unui copil de un an și jumătate reprezintă un semnal de alarmă pentru toți părinții.

O fetiță din Irlanda a fost la un pas de moarte după ce a înghițit lichidul dintr-o capsulă de detergent de rufe, într-un moment de neatenție al mamei.

Jenny Maher, micuța de un și jumătate, a luat o capsulă de detergent, fiind încânată de faptul că e colorată, și a mușcat pur și simplu din ea. Tatăl ei este convins că fetița a crezut că este vorba de marshmallows (bezele moi), pentru că seamănă destul de mult ca aspect.

Mama fetei a plecat imediat la spital după ce și-a dat seama ce a făcut micuța. Pe drum, fetița a vomitat de trei sau patru ori, nu mai putea vorbi și respira din ce în ce mai greu.

'Pentru că nu mai putea respira singură, medicii au fost nevoiți să o intubeze', a povesit tatăl copilei.

Micuța a fost internată la terapie intensivă, apoi încă o săptămână a stat în Secția de Pediatrie. Abia după două săptămâni, părinții au putut să o ia acasă.

Acum, familia ei își dorește foarte mult să-i avertizeze pe părinții de copii mici cu privire la riscurile unor astfel de substanțe lăsate chiar și pentru o clipă la îndemâna copiilor.

'A fost o perioadă foarte dificilă. Medicul care a tratat-o ne-a spus că am avut mare noroc și dacă nu am fi adus-o imediat la spital nu ar mai fi avut nicio șansă', a mai spus tatăl.

Părinții micuței îi roagă pe toți părinții să nu neglijeze aceste lucruri. Să nu lase la îndemâna copiilor mici substanțe care le-ar putea face rău, nici măcar pentru câteva clipe. Micuții sunt imprevizibili. Toate produsele de curățenie și orice alte substanțe periculoase ar trebui să stea la mare înălțime, astfel încât copiii să nu poată ajunge sub nicio formă.

Sursa: aol.com, thesun.co.uk
Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau