10 reproşuri pe care să nu le faci partenerului

Cuvintele zboară, însă ele lasă urme adânci, mai ales dacă sunt venite din partea celor dragi.

Uneori, un cuvânt negândit şi spus într-un moment de furie sapă prăpăstii adânci între oameni.

Află ce nu trebuie să spui niciodată la nervi pentru a avea o căsnicie fericită şi împlinită.

 

Doar atât?'

Această întrebare din partea ta ajunge să îl scoată din sărite, fie că este vorba de salariu, de cadoul de ziua de naştere, de banii de cumpărături, de curăţenia din cameră etc. Deoarece este clar că include în ea o nemulţumire – mă aşteptam la altceva, la mai mult, la ceva diferit. O variantă şi mai enervantă a lui doar atât?' este asta-i tot ce ai făcut azi?', adresată de obicei la finalul zilei, când nici măcar nu ţi s-a cerut părerea.

 

Tu întotdeauna faci aşa…'

Sau tu niciodată nu…' Acestea sunt generalizări absurde şi aduc cu ele frustare, supărare, furie. În locul lor e de preferat să apelăm la formule de genul uneori tu faci aşa..', uneori tu nu faci aşa…'. Gândeşte-te mereu ce vrei să obţii – de obicei, la astfel de reproşuri se doreşte să se obţină schimbarea comportamentului partenerului. De exemplu, tu ai duce gunoiul dacă cineva iţi urlă că tu niciodată nu duci gunoiul, când ştii că uneori l-ai dus?

 

Poţi să faci ceva cum trebuie?'

Poate soţul tău a avut o zi proastă la birou sau pur şi simplu nu e în apele lui. Astfel, afirmaţia aceasta îl va face să se simtă îngrozitor şi neputincios.

 

Jigniri spuse sub formă de glume

În glumă ne spunem proşti, nesimţiţi, blegi etc., în glumă ne înjurăm, numai că, în timp, aceste apelative devin din ce în ce mai diversificate, astfel încât, la ceartă, se poate ajunge cu uşurinţă la cuvinte grele.

 

Divorţez!'

Niciodată, dar niciodată nu pronunţa acest cuvânt decât dacă ai decis cu fermitate să o faci.

 

Ce se întâmplă cu tine?'

Ştiu, nevinovată întrebare, dar ascunde nu numai o sinceră îngrijorare, ci, pentru cel căruia îi este adresată, nemulţumire, critică. De cele mai multe ori punem această întrebare atunci când partenerul uită ceva.

Sfat! Ar fi mai eficient dacă i-am spune – ştiu că nu faci un anume efort să nu uiţi…, dar, ştii, când văd că uiţi ce te-am rugat mă gândesc că nevoile mele nu contează şi mă frustrează acest gând, aşa că te rog mult încearcă să faci cumva să nu mai uiţi data viitoare'.

 

Nu îi critica prietenii!

Iar ieşi cu ăia?- ăia fiind beţivi, afemeiaţi etc. Aşa cum sunt ei, sunt prietenii lui şi nu ai voie să îi critici în acest fel, căci îi vei declanşa loialităţi faţă de ei, le va lua apărarea şi toată discuţia se va termina cu o ceartă între voi doi.

Reţine! Lasă-l să îşi dea singur seama cine sunt prietenii lui, iar tu fii cea mai dulce soţie, astfel încât să îşi dorească să petreacă cât mai mult timp alături de tine, nu cu ei.

 

Eşti exact ca tatăl tău!'

Nimic nu înfurie mai tare decât această dublă critică. Evită să spui aşa ceva, căci vei avea doi duşmani dintr-o lovitură – şi partenerul, şi părintele acestuia.

 

Fără sfaturi şi critici

Nu îţi exprima opinia dacă nu îţi este cerută! Dacă el vine acasă şi povesteşte despre ceva neplăcut ce i s-a întâmplat peste zi, nu te apuca să îl critici şi să îi spui că nu trebuia să facă aşa, ci asistă-l cu înţelegere în găsirea unei soluţii.

 

Fostul nu făcea aşa…'

Aceste vorbe fac parte din sistemul de comparaţii, chiar dacă nu asta era intenţia ta. Este recomandabil să nu foloseşti astfel de comparaţii într-o relaţie, căci asta arată nu numai că nu ai trecut peste vechea relaţie, ci şi faptul că nu eşti capabilă să vezi că ai alt partener, că este o persoană diferită, care nu îşi doreşte să devină clona fostului.

 

Ce bine arată… (altcineva)

Cum adică?! Mă compari?'. Dar nu te-am comparat, am spus doar că el arată bine'. Ba da m-ai comparat şi asta înseamnă că de mine nu îţi place şi de el îţi place mai mult..' Şi, de obicei, urmează lacrimi, fără îmbrăţişări şi pupături la noapte.

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie