Importanța nutriției în primele 1000 de zile

Carmen Brumă și prof. Gheorghe Mencinicopschi – cunoscuți adepți ai nutriției și stilului de viață sănătos – s-au aliat campaniei de  informare publică „Importanța nutriției în primele 1000 de zile', lansată de Societatea Națională de Medicina Familiei, cu sprijinul Danone NUTRICIA – Early Life Nutrition. Campania  își propune să atragă atenția asupra importanței nutriției de la faza de concepție până la vârsta de 2 ani, o fereastră unică de intervenție nutrițională pentru sănătatea viitorului adult.

Campania a debutat cu o dezbatere publică pe tema 'Importanța nutriției în primele 1000 de zile'. Evenimentul, moderat de Alessandra Stoicescu, a reunit reprezentanţi la cel mai înalt nivel ai autorităților publice, societăților și instituțiilor medicale din România (Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Română de Pediatrie, Institutul de Ocrotire a Mamei și a Copilului, Colegiul Farmaciștilor), precum și factori de decizie din domeniul medical, cu scopul de a identifica soluții reale pentru îmbunătățirea sănătății populației din România prin grijă asupra nutriției timpurii.

În cadrul dezbaterii a fost semnat un document oficial de angajament prin care semnatarii și-au propus să susțină acele măsuri care acordă prioritate nutriției în primele 1000 de zile, măsuri menite să ajute la reducerea deficiențelor nutriționale și la prevenirea bolilor care afectează stilul de viață și starea de sănătate a populației. Carta afirmă faptul că sănătatea generațiilor viitoare nu este un destin, semnatarii acesteia angajându-se în promovarea importanței nutriției în primele 1000 de zile către factorii de decizie drept o problemă de sănătate publică.

Mai multe informații despre campanie pot fi regăsite pe site-ul oficial:www.primele1000zile.ro

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri