O mamă a 15 copii a rămas însărcinată din nou la trei luni după ce a născut

O femeie care are deja 15 copii a rămas însărcinată la trei luni după cea mai recentă naștere.

Patty Hernandez (38 de ani) și soțul ei, Carlos (37 de ani), au 15 copii și trăiesc într-o casă cu cinci dormitoare din Carolina de Nord, Statele Unite. Cei doi nu cred în metodele contraceptive și au decis să facă atâți copii câți va da Dumnezeu'.

Cuplul cheltuiește săptămânal în jur de 500 de dolari doar pe mâncare și scutece, iar acum trebuie să-și cumpere o nouă mașină, deoarece vehiculul pe care-l au în prezent cu 16 locuri a devenit neîncăpător. Carlos lucrează ca om de serviciu pentru a-și întreține familia.

Dintre cei 15 copii, cinci sunt băieți, 10 sunt fete, iar șase dintre ei sunt perechi de gemeni. Toți au nume care încep cu litera „C”, la fel ca tatăl lor: Carlos Jr (12 ani), Christopher (11 ani), Carla (9 ani), Caitlyn (9 ani), Celeste (7 ani), Cristin (6 ani), Calvin (5 ani), Catherine (5 ani), Carol (4 ani), Caleb (3 ani), Caroline (3 ani), Camilla (2 ani), Charlie (1 an), Crystal (4 luni) vor avea, în luna mai a anului 2021, o surioară.

Deși a mărturisit că este destul de greu să crești atât de mulți copii, mama celor 15 spune că își mai dorește câțiva.

 „Am lăsat totul în grija lui Dumnezeu, așa că orice ne va da Domnul vom fi fericiți. Nu folosim contraceptive. De obicei, la trei luni după ce nasc, rămân însărcinată din nou', a explicat Patty, potrivit dailyrecord.co.uk.

Sursa foto – Profimedia


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton