3 greșeli care ne dau dureri de spate

O poziţie incorectă a spatelui determină aparția durerilor, dar poate produce și alte modificări în organism: în afara faptului că părem cu câțiva cm mai scunde și multe kilograme mai plinuțe, postura incorectă determină  dificultăţi de respiraţie, proasta circulaţie a sângelui şi dureri de articulaţiilor. Poziţia incorectă a spatelui afectează și sistemul digestiv și poate termină stări de epuizare sau chiar depresie. Uite 3 greșeli pe care le comiți des și care duc la dureri de spate.

Când calci rufele

De obicei, când calci rufele ești aplecată cu totul peste masa de călcat. Ţine spatele drept şi încearcă să aduci activitatea la nivelul braţelor şi nu invers fixează masa pliantă la înălţimea potrivită, astfel încât să nu suprasoliciți muşchiul trapez, aflat la baza cefei. Pentru a-l detensiona, trece-ţi un braţ prin spate, peste cap, cu mâna sprijinită pe urechea opusă. Trage încet capul în direcţia mâinii care este sprijinită pe ureche, până când capul ajunge pe o direcţie paralelă cu cea orizontală. Menţine poziţia timp de 20 de secunde, apoi repetă exerciţiul pe partea opusă.

Când faci curățenie

Munca în gospodărie poate dăuna spatelui. Ai grijă când foloseşti aspiratorul, reglează tija astfel încât să poți face mișcări scurte și să rămâi într-o poziție verticală. Ai grijă cum ridici greutăți, nu muta de una singură mobilă sau obiecte grele, chiar dacă ți se spune frecvent că ești o femeie puternică (la figurat și la propriu). Nu greutatea obiectului poate declanșa durerea de spate, ci poziția corpului atunci când ridici greutăți.

Când ești la birou

Nu rămâne cu orele nemișcată în aceeași poziție ghemuită peste tastatură. Încearcă să stai cu spatele trunchiul și corpul astfel încât să formezi unghiuri de 90 de grade și ridică picioarele pe o cutie de carton sau din plastic, pentru a nu solicita zona lombară. La fiecare oră ridică-te de pe scaun și fă câteva exerciții de stretching, care să detensioneze musculatura.

foto Shutterstock

 

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton