3 jocuri care stimulează dezvoltarea bebelușului

După primele 3 luni, bebelușul începe să înțeleagă că acțiunile lui produc rezultate și, pe măsură ce memoria i se dezvoltă, va fi capabil să repete aceeași acțiune și peste 2-3 zile. Unele jocuri pe care le poți face începând de la această vârstă îl ajută pe bebelușul tău să-și dezvolte anumite abilități și să progreseze mai repede. Uite câteva jocuri care stimulează dezvoltarea bebelușului.

 

Pentru coordonarea ochi-mână

Jocul cu baloanele de săpun, pe care îl poți încerca atunci când bebelușul stă deja în funduleț, în baie sau în cădița lui (neapărat pe un covoraș antiderapant, pentru a evita accidentările) îl ajută să își îmbunătășească într-un mod distractiv coordonarea ochi-mână. Într-o primă fază, va urmări doar cu privirea baloanele de săpun pe care i le vei face, apoi va întinde mânuța înspre ele și, pe măsură ce veți repeta jocul, va reuși chiar să și atingă unele.

Pentru îmbunătățirea musculaturii

Celebrul joc de-a avionașul îl ajută pe cel mic să-și dezvolte foarte bine musculatura și să învețe să-și coordoneze mișcările. Dacă tu stai pe spate, cu genunchii flexați și îl ții pe la subraț, în timp ce face pe avionașul, își va încorda toată musculatura, pentru a putea aduce spatele, picioarele și brațele, pe aceeași linie. La fel, îi poți pune o mânuță sub burtică, drept punct de spirin, și va tinde să se alinieze pe aceeași linie cu brațele, capul și picioarele.

Pentru dezvoltarea auzului

Foarte potrivit pentru a dezvolta simțul auzului este jocul cu tubul. Un tub de carton oarecare este poziționat lângă urechea celui mic, alternativ, lângă urechea dreaptă și cea stângă, iar voi îi vorbiți întâi încet, apoi chiar în șoaptă, astfel încât să se concentreze să audă ce aveți de spus. Sigur că nu va înțelege cuvintele în sine, dar acesta este un exercițiu bun pentru dezvoltarea auzului.

Vezi aici și câteva jocuri care stimulează vederea bebelușului.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul