36 de moduri în care Facebook-ul îți spune că nu ești deloc o mamă bună

Te uiți la copiii tăi și ți se pare că, în ciuda greutăților, te-ai descurcat destul de bine cu creșterea lor. Au calificative bune la grădiniță și la școală, au personalități grozave, se poartă frumos unii cu ceilalți, sunt respectuoși cu străinii.

Îți spui că atunci când vor fi adulți vor fi niște membrii demni ai societății.

Toate aceste lucruri îți spun despre tine că ești un părinte bun, dar doar până când deschizi Facebook-ul. După ce ai făcut asta începi să te îndoiești de tot.

Facebook-ul este plin cu status-uri ale unor părinți perfecți, de știri înfricoșătoare despre copii, comentarii pe teme sociale și religioase, studii medicale de toate felurile, opinii de orice natură ale unor preoți, doctori, profesori, psihologi și chiar bunici. Opinia fiecăruia nu numai că este una bună, dar este mai bună decât a ta. Începi să te întrebi dimineața când te dai jos din pat dacă ești o mamă bună sau nu. Și dacă ești o femeie de douăzeci și un pic de ani, însărcinată pentru prima dată? Ce să înțelegi din tot ce citești pe rețelele de socializare?

Este cineva care are dreptate 100%? Dacă stai să iei în considerare tot ce găsești în postările de pe Facebook, sunt o mulțime de lucruri care te vor face să-ți pui la îndoială capacitatea de a fi o mamă bună. Iată care sunt acestea:

  1. Dacă ai născut prin cezariană- Ai renunțat la ideea firească de a naște natural. Ești o lașă. Cezariana este calea ușoară de a scăpa de o naștere dureroasă, așa cum este cea naturală.
  2. Dacă ai născut natural și fără calmante sau anestezie. Le faci de rușine pe toate celelalte mame care au preferat să ia medicamnte pentru a scăpa de dureri. De ce să fii așa de curajoasă? Doar nu e un concurs de toleranță la durere?
  3. Dacă ai optat pentru calmante sau anestezie la nașterea naturală. Iar ești lașă. Ce, nu puteai face câtorva contracții? Ai idee ce efecte au medicamentele asupra nou-născutului?
  4. Dacă ai născut acasă. Serios, cine face așa ceva? Medicina a evoluat acum și tu știi asta. Ai noroc că tu și copilul nu ați pățit nimic.
  5. Dacă alăptezi natural, la sân. Le faci să se simtă prost și le dărâmi moralul tuturor mamelor care nu pot alăpta. Te rog, lasă-ne cu sânii tăi plini de lapte. Nu vrem să vedem cum îți alăptezi copilul. Nu e așa ușor pentru toată lumea.
  6. Dacă nu alăptezi și hrănești copilul cu lapte praf. Ai renunțat prea ușor. Pe bune, nu era chiar așa de greu cum ți s-a părut. Pentru asta sunt făcuți sânii tăi. Ce-ar mai fi dacă toată lumea ar alege calea ușoară și ar hrăni copilul cu biberonul?
  7. Dacă alternezi alăptatul la sân cu laptele praf. Ce, o singură variantă nu era suficientă pentru tine? Trebuia să te hotărăști la una singură, ce să mai înțeleagă copilul tău?
  8. Dacă dormi în același pat cu copilul. Îți pui copilul în pericol și știi asta prea bine. Ce dacă ești frântă și vrei să fii lângă el când îl alăptezi? Este nociv pentru dezvoltarea lui. Va dormi cu tine până la 15 ni. Pune mâna și culcă copilul în pătuțul lui, acolo unde ar trebui să doarmă de fapt
  9. Dacă bebelușul doarme în pătuț. Trist. Nu vrei să-ți simți copilul lângă tine tot timpul. Ce fel de mamă nu-și dorește copilul lângă ea? Este un lucru bun pentru dezvoltarea lui emoțională. Copilul ar trebui să stea în pat lângă tine, acolo unde este locul lui. Trebuie să simtă atașamentul și afecțiunea mamei.
  10. Dacă folosești scutece de unică folosință. Cum să faci așa ceva? Sunt impregnate cu o mulțime de substanțe toxice și provoacă micuțului iritații. Poate și cancer…
  11. Dacă folosești scutece din bumbac. Îți dai seama cât de periculos este să-și facă nevoile și să impregneze microbii în bumbacul acela? Și cum, le speli în mașina de spălat în care speli toate celelalte lucruri ale copilului? Nu mai suntem pe vremea bunicii, pe bune. Chiar nu e cazul să faci asta.
  12. Dacă-i prepari acasă mâncarea copilului. Cine are atât de mult timp încât să facă iaurt și brânzică de casă? Și pentru ce să faci asta? Există peste tot mâncare organică pentru bebeluși la borcănel și poate este chiar mai sigură decât cea pe care o faci tu. Renunță la asta și la folosirea blender-ului.
  13. Dacă îți hrănești copilul cu mâncare la borcănel. Îți dai seama că mâncarea aia nu mai are deloc nutrienți? Cum să nu-ți faci timp pentru a-i găti copilașului tău? Este mult mai bună pentru el mâncarea făcută în casă. Nu mai fi egoistă și mai renunță la timpul pe care ți-l aloci ție și fă-i acest mic serviciu copilului tău.
  14. Dacă îți înveți copilul să facă la oliță după vârsta de 3 ani. Pentru ce Dumnezeului să aștepți atât de mult? E prea târziu! Ar fi trebuit să faci asta cel târziu la 18 luni. Ești leneșă.
  15. Dacă îți înveți copilul să facă la oliță la 18 luni. E o glumă, nu? Cum ar putea un copil de 18 luni să conștientizeze propriile nevoi fiziologice? Ar trebui să aștepți până copilul este pregătit. Stai liniștită, nu va ajunge la școală în scutec.
  16. Dacă îți trimiți copilul la o grădiniță de stat. Pe bune, împreună cu copiii tuturor mediocrilor cărora nu le pasă de educația micuților lor? Sau pur și simplu vrei să dovedești tuturor că trebuie să faci parte din elită ca să-ți dai copilul la privat?
  17. Dacă îți dai copilul la o grădiniță particulară. Ori ești prea reiligioasă și vrei asta pentru copilul tău, ori ai exagerat de mulți bani. Suntem convinse că micuțul tău va fi traumatizat de măicuțe pentru tot restul vieții.
  18. Dacă alegi să-ți educi copilul acasă. De ce ar vrea cineva să stea tot timpul cu copilul și să-l crească în modul ăsta ciudat, fără să socializeze?
  19. Dacă fetița ta poartă rochițe și se joacă cu păpuși. Îți dai seama că suntem în 2015, da? Dacă le îmbraci așa și le dai jucării specifice sexului nu faci altceva decât să întărești inegalitatea dintre sexe. Îi spui din start copilei tale că nu va putea ajunge un om de știință. Poate sunt mai băiețoase de felul lor, dar tu le inhibi punându-le să se îmbrace în fustițe.
  20. Dacă îți lași băieții să se joace cu arme de jucărie. Dumnezeule! Tu nu te uiți la știri? Fără arme, clar! Vor crește și vor ajunge la fel ca aceia pe care îi vedem la știri. Ar trebui să se joace cu jucării pașnice, non-violente. Și fără jocuri video!
  21. Dacă fiul tău practică un sport sau mai multe. Vrei cu orice preț să-i să-i scoți în evidență partea masculină. Poate ai putea să-l dai totuși la un curs de gătit sau de grădinărit.
  22. Dacă fiicei tale îi place lucrul manual, gătitul și baletul. Cum să faci asta? O educi așa cum au fost educatele bunicile noastre și va crede că trebuie să stea la cratiță pentru că acolo este locul ei. Va fi genul de femeie pentru care bărbatul este cocoșul. Și baletul nu-i face deloc bine din punct de vedere al dezvoltării fizice. Mai bine o dai la box. Sau chiar la fotbal.
  23. Dacă-i spui fetei tale că est frumoasă. Nu face asta! Va considera toată viața că este doar o femeie drăguță și nimic mai mult. Este o greșeală iremediabilă.
  24. Dacă nu-i spui fetei tale că este frumoasă. Da, bravo, ești o deșteaptă! Va ajunge să se urce în pat cu primul venit care-i va spune că este frumoasă. Bravo, mămico!
  25. Dacă îți lași băiatul să plângă. Nu, nu, nu! Băieții nu trebuie încurajați să-și arate emoțiile în felul ăsta. Tebuie să fie puternici.
  26. Dacă îi spui fiului tău să nu plângă. Așa am ajuns să creștem o nație de bărbați frustrați și lași. Ar trebui să plângă măcar o dată la câteva zile. Altfel nu îi provoci suficient și nu vor ajunge niciodată niște bărbați puternici.
  27. Dacă îi lași să doarmă peste noapte la un amic. Nu, nu poți face asta. Îi cunoști atât de bine părinții amicului. Dacă unul dintre ei este pedofil?
  28. Dacă nu-i lași să doarmă peste noapte la un amic. Îi interzici copilului tău una dintre cele mai frumoase experiențe din copilărie. Ești paranoic. Mai slăbește-l puțin!
  29. Dacă îți lași adolescentul să înjure. Nu voi îngădui niciodată un astfel de comportament oribil în prezența mea. Nu-ți imagina că așa ești un părinte cool! Ești lipsit de personalitate și faci orice pentru a-i dovedi că ești prietenul lui.
  30. Dacă nu îți lași adolescentul să înjure. Adolescenții trebuie lăsați să se exprime liber, chiar dacă asta mai înseamnă și câte o înjurătură. Haide, fii o mamă cool, riști să nu fie niciodată deschiși față de tine.
  31.  Dacă fiica ta are întâlniri la 16 ani. Ok, va veni acasă gravidă. Dacă nu o fi deja. Ce ușuratică.
  32. Dacă nu-ți lași fiica să iasă la întâlniri până la 18 ani. E prea târziu. Are nevoie să experimenteze și să știe ce este aia o ieșire cu un băiat. I-am arătat anticoncepționalele fetei mele când avea 13 ani. Nu e niciodată prea devreme să încerci să previi ceea ce oricum se va întâmpla la un moment dat.
  33. Dacă îți lași fiica să iasă prea dezbrăcată. Nu realizezi că practic îndeamnă la viol!? Asta înseamnă că nu are respect pentru ea și corpul ei. Nu este decât vina voastră dacă pățește ceva.
  34. Dacă îți pui fiica să se îmbrace mai modest. Ai cumva impresia că toți băieții sunt niște violatori? Nu faci altceva decât să-i induci fiicei tale ideea că, dacă va fi răpită, este vina ei. Încetează să o mai determini să-și ascundă trupul. Ajunge cu rușinea!

Și mama controverselor este:

  1. Dacă ai un job full time. Cum să stai departe de copiii tăi toată ziua. Atât de disperată ești după bani? Nu ai nevoie de atât de multe lucruri materiale. Știi și tu câtă nevoie au copiii de mama lor. Este o dovadă de egoism să-ți dorești mai mult o carieră de suucces, decât să stai acasă cu copiii tăi, chiar dacă asta te face să te simți mizerabil. Ai putea să faci acest sacrificiu pentru copiii tăi.
  2. Dacă ești o mamă casnică. Nu-ți dai seama ce exmplu prost le dai copiilor tăi? Studiile arată că fetele ale căror mame lucrează au mai multe șanse să devină femei de succes. Sunt convinsă că studiul ala nu a fost făcut degeaba și este relevant. Ce faci toată ziua? Mi-ar plăcea și mie să stau acasă și să mă uit la tv.

După ce citim toate astea ar trebui să fim conștiente de un lucru. Noi mamele, mai mult ca oricine altcineva, ar trebui să fim capabile de susținere. Chiar dacă nu îți place cum altcineva își crește copilul, ce fel de mamă este, chiar dacă ți se pare că stilul lor e un pic nebunesc, abține-te. Poți spune că nu ești de acord cu o mamă, dar că ești în stare să susții modul în care își crește familia, dacă acel mod funcționează pentru familia ei.

Sursa: scarymommy.com
Text: Alina Serea

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton