5 idei pentru organizarea eficientă a casei

Organizarea casei poate părea la o primă vedere o activitate simplă, care te ajută să câștigi mai mult timp pentru lucrurile care îți fac plăcere sau pentru a te odihni. Însă, uneori avem impresia că este o corvoadă și că ordinea sau organizarea nu rezistă foarte mult timp. Vestea bună este că există soluții de organizare pe care le poți aplica fără eforturi foarte mari, indiferent de spațiul pe care îl ai disponibil. 

Este important să știi încă de la început că nu există o strategie universal valabilă pentru a organiza casa, pentru că acest lucru depinde de personalitatea și preferințele fiecăruia. Cu toate acestea, unele sfaturi pot fi aplicate de către toată lumea și te vor ajuta să-ți organizezi eficient casa.

  1. Folosește soluții de organizare compacte

Dacă în casă locuiesc mai multe persoane sau dacă ai multe lucruri și accesorii de păstrat în ordine, una dintre cele mai mari probleme cu care te confrunți este dezordinea. Lucrurile sunt mereu împrăștiate, cablurile sunt la vedere, hainele nu își mai găsesc locul înapoi pe umeraș, ci sunt lăsate pe scaune sau fotolii. Acest lucru este valabil mai ales în apartamente, acolo unde spațiile de depozitare sunt insuficiente. 

O soluție eficientă pentru a rezolva problema lucrurilor aruncate peste tot sunt clasicele cutii depozitare în care poți păstra o mulțime de lucruri. În acestea poți așeza în ordine toate lucrurile care sunt frecvent lăsate peste tot, cablurile și încărcătoarele, jucăriile, ustensilele de bucătărie sau chiar hainele sau echipamentele de sezon. 

  1. Nu păstra lucrurile pe care nu le mai folosești

În orice casă se află o mulțime de lucruri pe care nu le mai folosim, dar pe care le păstrăm pentru orice eventualitate. Acest lucru se întâmplă pentru că sperăm să le folosim din nou la un moment dat sau pentru că au o valoare sentimentală, cărți, documente, diverse accesorii și ornamente, haine vechi sau care nu ne mai vin.

Toate aceste lucruri pe care nu le mai folosim, dar le păstrăm, ocupă foarte mult spațiu pe care îl putem folosi pentru altceva sau pe care îl putem organiza mult mai eficient. Dacă păstrăm un anumit lucru într-o cutie sau într-un dulap pe care nu îl deschidem frecvent, acel lucru va rămâne acolo mult timp, ocupând inutil spațiul pe care l-ai putea folosi mai eficient.

O strategie pe care o poți folosi este să arunci un lucru pe care nu îl mai folosești de fiecare dată când cumperi sau primești ceva nou. De asemenea, poți dona lucrurile pe care nu le mai folosești, dar care sunt în stare bună.

  1. Pune lucrurile la loc după ce le folosești

Un obicei pe care îl avem cu toții câteodată, fie din lipsă de timp, fie din comoditate, este să lăsăm lucrurile pentru mai târziu. Uneori, acest moment vine foarte târziu, când deja lucrurile au scăpat de sub control. Prin urmare, ar trebui să punem tot timpul lucrurile la loc după ce le folosim și să îi rugăm și pe ceilalți membri ai familiei să facă același lucru. 

Indiferent dacă vorbim despre lucrurile de îmbrăcat, vasele folosite, jucăriile sau alte lucruri pe care le folosim frecvent, ar trebui să le punem la locul lor când nu mai avem nevoie de ele. 

  1. Planifică din timp curățenia

Este recomandat să organizezi cât mai bine casa și să păstrezi ordinea cât mai mult timp, fără eforturi. Iar una dintre cele mai eficiente metode pentru a obține acest lucru este să faci o listă săptămânală cu toate treburile casnice, de exemplu, curățenie în baie, în bucătărie, spălatul rufelor, ștersul prafului. Poți stabili o zi sau mai multe pentru fiecare dintre aceste activități și încearcă să respecți programul pentru a ține lucrurile sub control.

Este preferabil să faci curățenie mai frecvent, decât să amâni treburile casnice pe o perioadă nedefinită și să te trezești în situația în care trebuie să aloci un weekend întreg sau mai multe zile la rând pentru a face ordine și curățenie. Îi poți implica și pe ceilalți membri ai familiei în aceste activități, pentru a termina lucrurile cât mai repede. 

  1. Depozitează inteligent

Depozitarea hainelor este una dintre cele mai dificile sarcini dintr-o casă. Nu aglomera rafturile din dulap cu haine pe care nu le mai porți sau care nu îți mai plac. Poți folosi saci vidați pentru hainele pe care nu le mai porți sau pentru cele de sezon și să-i aşezi în partea de sus a dulapului. Poți folosi, de asemenea, separatoare de haine care te vor ajuta să organizezi mai eficient obiectele de îmbrăcăminte.  

Dacă ai multe obiecte de depozitat, iar spațiul din dormitor este limitat, folosește mobilierul eficient și montează rafturi sau polițe acolo unde spațiul îți permite. Poți folosi saci, coșuri și cutii de depozitare pentru a păstra toate obiectele de care ai nevoie, fără ca acestea să fie la vedere și să dea senzația de dezordine.

Deși pare dificil să ai o casă mereu ordonată și organizată, lucrurile sunt simple când folosești eficient spațiul și decizi să renunți la lucrurile nefolositoare care îți ocupă mult din spațiul util. 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat de Vidaxl


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton