5 momente în care nu vreau să-mi văd copilul

Mamele își iubesc copiii mai presus de orice, dar, pentru că și noi suntem oameni, trebuie să recunoaștem că avem momente în care ne-am dori să nu fim deranjate. De cele mai multe ori însă, copiii noștri nu înțeleg nevoia părinților de intimitate.

Și eu, ca majoritatea mamelor, îmi iubesc copiii din toată inima. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că sunt cinci momente în care nu mă bucur să-i văd, ba, dimpotrivă, mi-aș dori să le pot spune să plece, așa cum îi spui unui cățel adorabil care se gudură pe lângă tine, susține o mămică.

În mijlocul nopții
Noaptea este făcută pentru ca noi să dormim și avem nevoie de acest somn pentru a face față unei noi zile plină de provocări. Pot să înțeleg când copilul meu vine la mine pentru că s-a speriat de vreun zgomot sau pentru că a visat urât. Sunt mama lui și are nevoie să-l liniștesc. Dar nu mai sunt deloc la înțelegătoare la ora 3 dimineața, când îmi spune că vrea biscuiți pentru că îi este foame, în condițiile în care m-am rugat de el să mănânce la cină și nu a vrut.

Când sunt acoperiți de diverse lucruri
Atunci când au făcut pe ei și s-au murdărit , atunci când și-au turnat sirop pe haine, jeleu, unt, dulceață, suc, lapte, când sunt pictați sau plini de noroi, când și-au lipit degetele cu super-glue sau Dumnezeu mai știe ce- mi-aș dori să se ducă afară și să aștepte un moment până îmi revin din șoc și sunt aptă să-i curăț.

Dimineața mult prea devreme
Mai mult decât trezitul în toiul nopții îmi dispalce trezitul dimineața, mult prea devreme. Oricât aș fi de iubitoare, tot mă voi uita la copiii mei cu ochii plini de dezamăgire. Faptul că o rază de soare i-a lovit pe ei în nas la prima oră de dimineață nu înseamnă că trebuie să dea buzna peste mine în pat.

În momentele intime de cuplu
Nu suntem vreun soi de hippie ciudați, nici nu facem parte din vreo sectă care să considere că odraslele noastre pot fi martore la momentele de intimitate în cuplu. Nu, atunci când apar în dormitor și ne întreabă de ce suntem amândoi în aceeași parte a patului sau de ce tata este deasupra mamei, avem un moment de șoc, în care abia mai putem respira.

Când sunt în baie
Fără excepție, copiii mei dau buzna peste mine în baie, indiferent care este motivul pentru care eu merg acolo. Și culmea, mă mai și întreabă ce fac, atunci când sunt pe toaletă. Asta mi se pare un soi de răzbunare pentru vremurile în care eu îi învățam să-și facă nevoile la oliță. Mi-aș dori să am și eu din când în când pauză de mers la toaletă. Singură!

Așadar, nu mi se pare deloc deplasat ca părinții să aibă momente în care să nu fie deloc încântați să-și vadă copiii. Oricum aceste momente nu durează prea mult, pentru că Mama Natură a făcut ca pentru noi, mamele, copiii să fie irezistibili.

Sursa: scarymommy.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton