6 trucuri de frumusețe pentru mama ocupată

Când ai un bebeluș, deși zilele par mai lungi de 24 de ore, pare că niciodată nu-ți prea găsești timpul pentru tine. Iată câteva mici trucuri de frumusețe, care au un mare efect, dacă te numeri printre mamele ocupate.

 

Apa – da, nu strâmba din nas, apa este cel mai la îndemână truc, cu efecte spectaculoase pentru tenul tău. Tenul hidratat radiază sănătate, ochii sunt mai strălucitori, corpul tău este eliberat de toxine, nu mai ești balonată și scapi și de cearcăne și pungile de sub ochi atunci când bei suficiente lichide. Pentru un plus de efect, pune în paharul tău de apă o felie de lămâie – bogată în vitamina C și diuretic natural.

 

Uleiul de măsline  – Sophia Loren spunea într-un interviu că singura cremă pe care a folosit-o toată viața. Actrița are astăzi 78 de ani și încă arată spectaculos. Uleiul virgin obținut din măsline conține o mulțime de antioxidanți, care fac minuni pentru pielea ta. Folosește-l după duș, pe pielea încă umedă și vei observa diferența în câteva zile.

 

Șamponul uscat – este una dintre acele invenții pentru care mămicile sunt recunoscătoare. Siena Miller mărturisea când a fost admirată pentru coafura ei 'sauvage' că secretul se datorează fiicei ei, care-și trece mâna plină de iaurt sau piureuri prin părul actriței, exact înainte de plecarea către un eveniment. Părul este primul indiciu că ne îngrijim sau dimpotrivă, neglijăm. La nevoie, un șampon solid poate fi o armă redutabilă de frumusețe. În 5 minute aplici produsul și-l îndepărtezi un o perie, iar părul tău este din nou curat și arată ca al unei femei, nu ca al unei mămici care nu are timp să respire.

 

Bronzul – de la soare sau din cutie – îți conferă un plus de frumusețe (dacă ai grijă să contracarezi efectele razelor soarelui, care îmbătrânesc pielea și o usucă). Dacă nu ai fost în concediu și nici nu ai mari șanse, poți trișa puțin. Un strop de autobronzant (de bună calitate, care nu te colorează în portocaliu) și te vei simți mai sexy și mai plină de viață.

 

Zâmbetul – fă-ți timp și pune-ți niște bani deoparte pentru vizite regulate la dentist. Un zâmbet alb și larg înfrumusețează orice față, chiar obosită. Ai grijă de dantura ta, folosește ața dentară și zâmbește des și din suflet. Chiar și în lipsa machiajului, vei fi mai frumoasă dacă vei zâmbi mai des.

 

Sprâncenele – Cindy Crawford ar fi rămas doar o fată frumoasă și n-ar fi devenit shutterstock_145150003poate niciodată un manechin de succes dacă nu s-ar fi întâlnit cu Anastasia Soare, care i-a modelat nu numai sprâncenele, ci și viața. Pare un detaliu lipsit de importanță, dar niște sprâncene îngrijite, pensate și ordonate conferă un plus de frumusețe, dau luminozitate privirii și te scapă de cel puțin 5 ani.

Citește și 9 secrete de frumusețe pe care specialiștii le știu

 

Foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton