7 alimente care te ajută să slăbești după Sărbători

Nu a fost deloc ușor să reziști numeroaselor platouri cu bunătăți pregătite special pentru Sărbători… Cum ai fi putut să refuzi o felie (chiar două-trei) din cel mai bun cozonac din lume, cum numai bunica știe să facă, sau câteva sărmăluțe pregătite ca la carte de mătușa Pușa, sau căteva feliuțe de șunculiță, condimentată cu usturoi, cimbru, câteva foi de dafin și piper de tata, sau puțină salată de boeuf și piftie, care i-au ieșit mamei atât de bune?! Și uite așa, puțin câte puțin, ai mâncat din toate și ai pus câteva kilograme pe tine. Iată 7 alimente care te ajută să slăbești și să ții departe kilogramele în plus pentru mult timp:

 

Semințele de in

Sunt o sursă importantă de grăsimi sănătoase și fibre. Pentru că fibrele solubile formează un gel atunci când intră în contact cu apa, e nevoie de mai mult timp pentru digestie, iar alimentele care conțin carbohidrați sunt absorbite mult mai lent în sânge. Acest lucru permite corpului să folosească carbohidrații pentru energie, în loc să îi stocheze sub formă de grăsime.

Poți folosi semințe de in/ făină din semințe de in în salate (de fructe sau legume) sau în diferite feluri de mâncare, chiar deserturi.

 

Ardeiul iute

Conține capsaicină, o substanță care, în urma studiilor, s-a dovedit extrem de eficientă în arderea grăsimilor din corp. În plus, ardeii grași sunt bogați în fibre, care dau senzația de sațietate pentru mai mult timp.

Poți servi ardei iute la ciorbe, mâncăruri gătite sau poți prepara cu el sosuri picante.

 

Oțetul

Studiile au arătat că oțetul consumat în mod regulat împiedică acumularea de grăsimi în organism. De asemenea, el ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, și previne creșterea acestuia după mese.

Atât oțetul de mere, cât și cel din vin reduc balonarea și nu lasă grăsimile să se așeze, așa că alege-l și consumă-l pe cel preferat.

 

Quinoa

Specialiștii nutriționiști au constatat că persoanele ale căror diete au fost îmbogățite cu quinoa au mâncat mai puțin și, în consecință, au acumulat mai puțină grăsime în organism și au fost mai slabe decât cele care nu au mâncat quinoa.

Quinoa conține aminoacizi, vitamina E și fitosteroli (care ajută la reducerea colesterolului din sânge).
Consumă quinoa cu legume și pui (de curte!) sau pește, pentru mai multe proteine. De asemenea, puteți savura quinoa și la micul dejun, cu iaurt.

 

Lămâi

Toate citrice sunt de mare ajutor în lupta cu grăsimile (din nou, ”de vină” este vitamina C). De asemenea, ele ajută și digestia. Poți alege portocale sau lămâi, ambele sunt indicate în curele de slăbire, mai ales dacă ai de dat jos burtica.

Adaugă câteva picături de zeamă de lămâie sau portocală în apă sau fă-ți un fresh de citrice, îndulcit cu puțină lămâie. De asemenea, stoarce lămâie sau lime pe salată.

 

Boabe de fasole

Fiind bogată în vitaminele B, fibre și proteine, fasolea ajută metabolismul și oferă energie organismului. Porția ideală este cam cât un pumn – îți va umple somacul și va reduce pofta de mîncare.

Poți pune boabe de fasole în salata de crudități, sau să faci o mâncărică/ tocăniță – ambele variante sunt la fel de bune.

 

Scorțișoară

Nutriționiștii au constatat că scorțișoara scade nivelul de zahăr din sânge – mai puțin zahăr în organism va fi stocat ca grăsime, acest lucru ajutând la pierderea în greutate.

Presară puțină scorțișoară peste salata de fructe, peste cereale, orez cu lapte, sau în orice alt preparat dulce, în funcție de preferințe.

 

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton