8 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre alăptare

În timpul sarcinii nu m-am gândit niciun moment că există posibilitatea să nu-mi alăptez copilul. Pentru mine era un lucru firesc și eram convinsă că totul va decurge natural. Ba chiar îmi imaginam cu emoție cum îmi voi ține bebelușul la sân. Din păcate lucrurile nu au stat deloc așa.

Singura mea teamă în ceea ce privea alăptatul era aceea că ar fi fost posibil să nu am lapte suficient. Și asta pentru că urma să nasc prin cezariană. Nu vedeam niciun alt obstacol în a-mi hrăni copilul la sân. Îmi doream din toată inima să fac acest lucru și visam adesea la acele momente de intimitate dintre mine și fetița mea. Nimeni nu mi-a spus însă ce probleme voi întâmpina, iar în momentul în care am ajuns la concluzia că nu mai pot alăpta, am plâns aproape isteric. Era a doua oară după naștere când mi se întâmpla asta – mai plânsesem în prima zi, în spital, când mi-a fost luat copilul de lângă mine și dus, așa cum era procedura, la secția de Neonatologie. Iată ce nu am știut eu:

Îți poți trata sânii înainte de naștere

Am aflat că aș fi putut să-mi tratez sânii chiar înainte de naștere abia când era prea târziu. Pentru a evita rănile la sâni poți folosi unguente special concepute. Este bine să-i ceri medicului să-ți recomande una sau mai multe astfel de creme cu care să-ți ungi sânii înainte de a începe alăptarea.

Pozițiile de alăptare

Alăptatul pare atât de firesc și crezi că totul va decurge natural. Nu te gândești înainte de a naște, când încă mai ai timpul necesar, să studiezi poziții și tehnici de alăptare. Este bine să faci acest lucru! Fie că naști natural sau prin cezariană, în primele zile vei resimți durerile nașterii și te va ajuta foarte mult dacă vei ști care poziție este mai confortabilă pentru tine și bebeluș și cum să pui copilul la sân.

Alăptarea la cerere

Cu siguranță vei auzi că este cel mai bine să alăptezi copilul ori de câte ori o va cere, însă nimeni nu-ți spune că, dacă pui foarte des copilul la sân, te poți alege cu răni, la propriu. Nou-născuții nu plâng doar de foame. O pot face pentru că au colici, pentru că sunt obosiți sau pentru că sunt pur și simplu agitați. Un interval de două, trei ore între alăptări se poate dovedi unul destul de mare pentru nou-născuți, însă nu este bine nici dacă micuțul ajunge să sugă de mai multe ori într-o oră.

Nu este bine să lași bebelușul să doarmă la sân

Este adevărat că sentimentul pe care îl ai când bebelușul adoarme cu sânul în gură este unul unic și faptul că este liniștit te poate împiedica să-l trezești. Din păcate asta este o mare greșeală. Dacă nu suge și stă pur și simplu cu mamelonul în gură, saliva lui îți va irita sânul și de aici până la ragade nu mai este mult.

Dacă bebelușul este cu sânul în gură nu înseamnă neapărat că se hrănește

Copiii se nasc cu instinctul de a suge și nu fac acest lucru doar pentru că le este foame. Vor cere să fie puși la sân și pentru a se liniști sau pentru a se juca cu mama. Ca să știi dacă bea sau nu lapte, trebuie să fii foarte atentă la el și vei auzi dacă înghite sau nu.

Îți curg sânii când nu te aștepți

Nu degeaba s-au inventat tampoanele de sâni. Ele există din nevoia femeilor de a evita momentele jenante în public. Nu poți controla momentul în care laptele din sâni va începe să-ți curgă și este posibil ca acest lucru să se întâmple în cele mai nepotrivite momente, chiar și în momentele de intimitate cu soțul tău.

Ragadele sau rănile la sâni

Multe femei aud despre ele, multe nu. Fie că știi despre sau ele sau nu, dacă ajungi să le faci îți vei da seama că este mult mai rău decât credeai. Există numeroase remedii pentru ele: compresii cu ceaiuri, unguente speciale, compresii calmante cu substanțe ce ajută la vindecare. Dar, chiar și cu toate acestea, durerile de multe ori pot fi insuportabile.

Noduli la sân

Blocarea canalelor galactofore este una dintre complicațiile care apar foarte frecvent în timpul alăptării. Sânul devine dureros, se înroșește în acea zonă și la palpare se simte un nodul. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive: bebelușul nu suge suficient, ai sărit peste anumite reprize de alăptat sau porți un sutien care te strânge. Soluția este să-ți masezi zona dureroasă dinspre baza sânului spre mamelon și să pui copilul mai des la sân sau să te mulgi cu pompa. De asemenea, pot fi utile comprese calde.

Așadar, este bine să te informezi în ceea ce privește alăptatul înainte de a naște. Profită de faptul că încă mai ai timp să faci acest lucru, pentru că după venirea micuțului pe lume, lipsa timpului va fi una dintre principalele probleme. Noi toate știm că alăptatul este esențial pentru dezvoltarea copilului și sentimentul pe care îl ai când îți vezi bebelușul sătul și liniștit după alăptare nu se poate compara cu nimic.

Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton